Pages - Menu

joi, 8 martie 2012

Secretul reţelei de tuneluri chineşti, lungă de peste 3000 km

Reţeaua subterană, a cărei existenţă a fost dezvăluită de presa oficială chineză la sfârşitul anului 2009, a făcut obiectul mai multor rapoarte şi dezbateri în cadrul Departamentului Apărării şi Congresului SUA. Tunelurile permit armatei chineze să lanseze un contraatac nuclear în cazul unui atac asupra teritoriului Chinei şi au implicaţii enorme în ceea ce priveşte viziunea Chinei asupra războiului nuclear şi a capacităţii de supravieţuire, potrivit experţilor. Reţeaua poate permite armatei chineze să ascundă cantităţi mari de armament, de unde şi îngrijorarea cu privire la nivelul la care a ajuns Beijinul din punct de vedere militar, în condiţiile în care bugetele pentru apărare din mai multe state europene şi din SUA au fost lovite de reduceri puternice.

Studenţii de la Georgetown au asamblat cea mai mare bază de date publică cu privire la reţeua de tuneluri de peste 3.000 de kilometri. În plus, au obţinut acces la documente militare chineze şi la imagini prin satelit. Rezultatul? Un studiu complex despre baza secretă a armatei chineze responsabilă cu protecţia şi desfăşurarea rachetelor balistice şi focoaselor nucleare. Analiza este în curs de elaborare, dar deja a declanşat o audiere în cadrul Congresului şi a ajuns pe masa oficialilor de top din Pentagon. Concluzia provocatoare a studiului este că arsenalul nuclear al Chinei ar putea fi cu mult mai mare decât au stabilit experţii în controlul armelor. Din acest motiv, specialiştii care susţin neproliferarea armelor sunt îngrijoraţi că studiul ar putea alimenta argumentele pentru menţinerea armelor nucleare într-o epocă în care se fac eforturi pentru a reduce depozitele de armament post-Războiul Rece.
Coordonatorul studenţilor a fost profesorul universitar  Phillip A. Käber, un fost strateg al Pentagonului. Reputaţia sa a crescut după ce a condus o echipă de cercetare de elită creată de Henry Kissinger (un personaj-cheie la Washington de-a lungul mai multor administraţii) pentru a afla punctele slabe ale forţelor sovietice. Käber se mândrea cu recrutarea celor mai buni analişti de informaţii în cadrul guvernului.
În 2008, Käber a fost voluntar într-o comisie pentru o agenţie a Pentagonului însărcinată cu combaterea armelor de distrugere în masă. După un cutremur devastator care a lovit provincia chineză Sichuan, el a identificat rapoartele care semnalau radiaţii în regiune. Apoi au venit imagini cu prăbuşirea ciudată a unor delauri, ceea ce a întărit speculaţiile cu tuneluri care au cedat şi care ar ascunde arme nucleare. Aşa a început povestea celui mai complex studiu despre unul dintre secretele Chinei.