joi, 1 martie 2012

Zona zoster

Generalitati
Zona zoster (herpes zoster) este o infectie virala ce afecteaza radacinile nervoase. Se caracterizeaza prin durere si aparitia unei benzi eruptive ce se intinde pe o singura parte a corpului. Zona zoster este o boala mai comuna la persoanele adulte si la cele cu sistemul imunitar slabit de stres, rani, anumite medicamente sau alti factori.

Cauze

Zona zoster este o reactivare a virusului varicela-zona zoster, un tip de virus herpetic care cauzeaza varicela ("varsat de vant"). Odata ce o persoana a avut varicela, virusul ramane inactiv in radacinile nervoase pana cand, la unele persoane, se reactiveaza. Cand virusul devine activ, persoana face zona zoster in loc de varicela.
Orice persoana care a avut varicela (chiar si o forma usoara) poate face zona zoster. Oamenii cu sistem imunitar slabit sunt vulnerabili la reactivarea virusului ce provoaca zona zoster. Sunt multi factori ce deprima imunitatea: boli, rani, batranete. Unele medicamente incetinesc sistemul imunitar, spre exemplu medicamentele ce distrug celulele cancerigene (chimioterapia).

Modalitati de transmitere

Expunerea la zona zoster nu cauzeaza boala; dar daca o persoana nu a avut varicela si e expusa la zona zoster poate face varicela. O persoana cu zona zoster poate transmite varicela daca se vine in contact cu lichidul din veziculele eruptiei. Un studiu arata ca virusul poate fi raspandit prin aer si din veziculele dureroase ale zonei zoster. Aplicarea pe acestea a unei pelicule ce absoarbe lichidul pare sa fie eficienta.

Simptome

Cand virusul ce provoaca varicela s-a reactivat el provoaca zona zoster. Simptomele precoce includ: dureri de cap, sensibilitate la lumina si alte simptome asemanatoare cu cele din gripa, in afara de febra. Persoana bolnava mai poate experimenta mancarimi, tiuituri in urechi sau durere mare in zona unde apare eruptia. Cateva zile mai tarziu, apare eruptia sub forma de banda. Aceasta eruptie sub forma de banda este semnul cert al zonei zoster.
Eruptia cauzata de zona zoster provoaca mai mult durere decat mancarime. Radacinile nervoase asigura sensibilitatea pielii si merg de fiecare parte a corpului. Cand virusul se reactiveaza, el merge de-a lungul nervului in aria de piele pe care acesta o deserveste sub forma de banda. De aceea eruptia apare pe o singura parte a corpului, de obicei pe piept sau pe spate si cateodata pe fata, in jurul unui ochi. Este posibil sa apara mai multe benzi de eruptie pe corp.
Zona zoster se dezvolta in etape:
Prodromul (inainte de aparitia eruptiei)
- durere, senzatie de arsura, prurit, tiuituri in ureche, amorteala in zona afectata, toate acestea apar cu cateva zile inainte de aparitia eruptiei; disconfortul apare pe o singura parte a corpului, mai frecvent pe piept sau pe spate, dar poate apare si pe abdomen, pe cap, fata, gat, pe o mana sau pe un picior
- simptome asemanatoare cu cele ale gripei (de obicei fara febra): frisoane, dureri de stomac sau diaree; acestea pot apare chiar inainte sau in timpul aparitiei eruptiei
- poate apare inflamatia si sensibilitatea nodulilor limfatici.
Etapa activa (apare eruptia cu vezicule)
- apare o eruptie ce consta in vezicule mici umplute cu lichid, aparute pe o zona rosie de o singura parte a corpului; fluidul din vezicule este clar la inceput dar poate deveni tulbure in 3 sau 4 zile
- eruptia poate apare pe frunte, pe obraz, nas si in jurul unui ochi (herpes zoster oftalmic); aceasta poate afecta vederea daca pacientul nu primeste tratament prompt
- durerea extrema, descrisa ca "ace infipte in piele" poate acompania eruptia
- veziculele se pot sparge, lichidul se prelinge si crusta apare in 5 zile; vindecarea completa are loc in 2-4 saptamani dar pot ramane cateva cicatrici.
Nevralgia postherpetica (etapa de durere cronica)
- este cea mai comuna complicatie a zonei zoster. Dureaza cel putin 30 zile si continua luni de zile sau chiar ani; simptomele sunt:
- senzatie de arsura, durere intepatoare in zona afectata in cazul eruptiei recente
- durere persistenta care poate dura ani
- sensibilitate extrema la atingere
- durerea asociata cu nevralgia postherpetica afecteaza cel mai des fruntea sau pieptul si face dificila alimentarea, somnul si activitatea zilnica a pacientului. De asemenea poate duce la depresie.
Zona zoster poate fi confundata cu alte boli cu simptome asemanatoare (eruptie si durere). Astfel de boli sunt: infectia cu herpes simplex sau apendicita.
Mecanism fiziopatogenetic
Zona zoster este cauzata de acelasi virus ce provoaca si varicela. Dupa o varicela, virusul ramane cantonat in tesuturile nervilor. Pe masura inaintarii in varsta, o boala sau un stres ce slabeste sistemul imunitar poate duce la rectivarea virusului care apare sub forma zonei zoster.
La inceput pacientul are dureri de cap si simptome asemanatoare gripei (de obicei fara febra), sensibilitate la lumina, apoi apare prurit si dureri severe in zona in care apare eruptia. Durerea apare de obicei cu 1-3 zile inaintea eruptiei. Intre 3 si 5 zile apar veziculele cu lichid care se sparg si se acopera cu o crusta. Vindecarea completa dureaza intre 2 si 4 saptamani dar pot ramane cicatrici permanente.
Majoritatea persoanelor care au avut zona zoster nu vor mai face boala, dar exista si persoane la care boala reapare.

Complicatii

 - Nevralgia postherpetica: durerea nu trece intr-o luna, ci persista luni sau chiar ani de zile; nevralgia postherpetica afecteaza intre 10% si15% dintre persoanele cu zona zoster. Acest lucru se intampla la persoane peste 50 ani sau la cei cu sistem imunitar slabit de alte boli (diabet, infectia cu HIV). Persoanele cu durere severa si eruptie in timpul bolii, au risc crescut de a dezvolta nevralgie postherpetica.
- Zona zoster diseminata, reprezinta o eruptie cu vezicule pe o portiune mai mare a corpului si poate afecta inima, plamanii, ficatul, pancreasul, articulatiile si tractul intestinal. Infectia poate cuprinde nervii ce controleaza miscarea, cauzand o slabiciune temporara.
- Afectarea nervilor cranieni (nervi cu originea in creier). Complicatiile de acest gen includ:
- inflamatie, durere si pierderea sensibilitatii in unul sau in ambii ochi; infectia poate afecta vederea; eruptia poate apare pe o parte a nasului sau pe varful lui
- durere intensa a urechii, eruptie in jurul urechii, gurii, pe fata, gat, scalp si absenta miscarilor comandate prin nervii faciali (sindromul Ramsay Hunt); mai pot apare pierderea auzului, ameteala si tiuituri in urechi; pierderea gustului, gura si ochi uscati, pot fi de asemenea simptome
- inflamarea si blocajul vaselor sangvine pot provoca atacuri cerebrale
- Cicatrici si depigmentari ale pielii
- Infectia bacteriana a veziculelor
- Slabiciune musculara in zona afectata inainte, in timpul, si dupa episodul de zona zoster.
Consultul de specialitate
Medicul trebuie consultat imediat daca:
- apare un semn al zonei zoster (durere sau tulburari de vedere) care afecteaza fruntea, nasul, un ochi sau o pleoapa
- apar simptome de zona zoster (dureri de cap, gatul intepenit, ameteli, slabiciuni, pierderea auzului sau schimbari in modul de gandire si actiune) ce afecteaza sistemul nervos central
- durere a pielii extinsa de o parte a corpului, peste zona de eruptie
- exista suspiciune de infectie bacteriana a pielii in aceeasi arie cu eruptia zonei zoster sau daca nu s-a vindecat in 2-4 saptamani
- daca apare durere la nivelul fetei sau nu se mai pot misca muschii fetei
- este suspiciune de zona zoster: in prezent exista medicamente care amelioreaza durerea si iritatia; cu cat se incepe mai devreme tratamentul cu atat rezultatele sunt mai bune.
Expectativa vigilenta
Odata aparuta suspiciunea de zona zoster, medicul trebuie consultat imediat. Tratamentul precoce cu medicamente antivirale ajuta la reducerea durerii si la prevenirea aparitiei complicatiilor (zona zoster diseminat, nevralgia postherpetica).
Daca durerea intensa persista mai mult de o luna dupa vindecarea leziunilor de la nivelul pielii, trebuie consultat medicul pentru a vedea daca nu a aparut nevralgia postherpetica.

Medici specialisti recomandati

- medic de familie
- medic internist
- medic dermatolog
- medic neurolog, in cazul complicatiilor ce afecteaza sistemul nervos central.

Investigatii

De obicei zona zoster se diagnosticheaza in momentul aparitiei benzii de eruptie pe o singura parte a corpului. Daca diagnosticul nu este clar, medicul poate recurge si la alte investigatii de laborator, cel mai comun fiind testul pentru herpes, din celulele din vezicule.
Daca exista vreun motiv sa creada ca exista zona zoster, este posibil ca medicul sa nu mai efectueze alte teste si sa inceapa tratamentul cu medicamente antivirale. Tratamentul precoce scurteaza perioada de boala si previne complicatiile.
Tratament - Generalitati
Nu exista un tratament care sa vindece zona zoster, in schimb exista tratamente care scurteaza perioada de boala si previn complicatiile.
Optiunile de tratament sunt:
- medicamente antivirale, cateodata in combinatie cu corticosteroizi, pentru reducerea durerii si a duratei bolii
- medicamente pentru durere, antidepresive si aplicatii topice care reduc durerea pe termen lung.

Tratament initial
Imediat ce este diagnosticata boala, medicul decide inceperea tratamentului cu antivirale. Daca medicatia incepe cu 2-3 zile inainte de aparitia eruptiei, sansele de aparitie a complicatiilor scad. Tratamentul precoce este important deoarece posibilele complicatii sunt serioase si rezistente la tratament. De exemplu, 40%-50% din persoanele cu nevralgie postherpetica nu raspund la tratament.
Tratamentele uzuale pentru zona zoster includ:
- medicatie antivirala, precum: aciclovir, famciclovir, valaciclovir, care reduc durerea si perioada de boala
- medicamente pentru durere care nu necesita reteta, precum aspirina si ibuprofenul, care scad durerea in timpul perioadei active a zonei zoster
- corticosteroizi, in combinatie cu medicamente antivirale, pentru scaderea durerii si a duratei bolii
- antibiotice aplicate direct pe piele, care opresc infectia bacteriana.
Tratament de intretinere
Daca durerea persista mai mult de o luna dupa ce se vindeca eruptia, medicul poate diagnostica nevralgia postherpetica, cea mai comuna complicatie a zonei zoster. In acest caz durerea poate tine luni sau chiar ani. Afecteaza 10%-15% din persoanele bolnave de zona zoster.
Tratamentul de reducere a durerii in cazul nevralgiei postherpetice include:
- antidepresive, precum antidepresivele triciclice
- anestezice topice, de exemplu plasturi cu lidocaina care amortesc zona
- medicamente anticonvulsivante (gabapentin)
- opioide de tipul codeinei.
Cremele aplicate pe piele ce contin capsaicina pot reduce intr-o anumita masura durerea. Acesta substanta poate irita sau arde pielea la unele persoane si trebuie folosita cu precautie.
Tratament in cazul agravarii bolii
In anumite cazuri zona zoster poate duce la complicatii. Tratamentul este specific in fiecare caz.
Nevralgia postherpetica
Este durerea persistenta timp de luni sau ani de zile dupa vindecarea eruptiei cutanate. Anumite medicamente, precum anticonvulsivantele, antidepresivele si opioidele reduc durerea. Majoritatea cazurilor de nevralgie postherpetica se rezolva intr-un an. In anumite situatii se foloseste tratament chirurgical pentru acest tip de nevralgie si consta in sectionarea nervilor, astfel blocandu-se semnalele dureroase.
Zona zoster diseminata
Eruptia de vezicule acopera o portiune mai mare a corpului si poate afecta inima, plamanii, ficatul, pancreasul, articulatiile si tractul intestinal. Tratamentul include antivirale si antibiotice pentru stoparea infectiei.

Zona zoster oftalmica

Eruptia apare pe frunte, obraz, nas si in jurul unui ochi, cauzand probleme de vedere. Tratamentul in acest caz trebuie sa vina de la un medic oftalmolog si poate include odihna, comprese reci, medicamente antivirale.
Daca virusul afecteaza nervii cranieni pot apare complicatii serioase la nivelul fetei, ochilor, nasului si creierului. Tratamentul depinde de natura si localizarea complicatiilor.
Profilaxie
Nu exista o cale de prevenire a zonei zoster. Oricine a avut varicela poate face zona zoster la o varsta mai inaintata. Se poate evita luarea virusului care cauzeaza varicela si mai tarziu zona zoster, prin vaccinare contra varicelei. Exista posibilitatea ca vaccinul sa stimuleze imunitatea la zona zoster la aceia care au avut varicela in copilarie sau la adultii care au mai avut zona zoster. Studii la adulti, pentru prevenirea zonei zoster cu ajutorul vaccinului, continua.
In cazul in care o persoana nu a avut varicela, se recomanda evitarea contactului persoanei respective cu o persoana bolnava. Lichidul din vezicule este contagios si expunerea la acesta poate cauza varicela (nu zona zoster) la persoanele care nu au avut varicela.
O persoana cu zona zoster trebuie sa evite contactul cu alte persoane, pana cand veziculele se vindeca. Este foarte important sa se evite contactul cu persoane cu risc special, precum:
- femei gravide, copii, bebelusi si oricine nu a avut varicela
- o persoana care are o alta boala
- o persoana cu sistem imunitar slabit, ce nu poate lupta cu infectia (diabet, infectie cu HIV).
Un studiu arata ca virusul poate fi raspandit prin aer si din veziculele dureroase ale zonei zoster. Aplicarea pe acestea a unei pelicule ce absoarbe lichidul pare sa fie eficienta.
Tratament ambulatoriu
Durata bolii se poate reduce prin:
- grija pentru portiunile dureroase ale pielii, veziculele nu se scarpina si zona se pastreaza curata
- utilizarea medicamentelor prescrise pentru tratarea zonei zoster sau nevralgiei postherpetice (durerea dureaza cel putin 30 zile dupa vindecarea iritatiei)
- folosirea unor medicamente precum aspirina sau ibuprofenul, pentru reducerea durerii din timpul perioadei active a zonei zoster sau din nevralgia postherpetica.
Daca tratamentul ambulator nu reduce durerea din nevralgia postherpetica trebuie consultat un medic.
Tratament medicamentos
Medicamentele ajuta la scaderea durerii si disconfortului datorat zonei zoster, scurteaza durata simptomelor si previn propagarea bolii. Medicamentele reduc sansele aparitiei complicatiilor (nevralgia postherpatica si zona zoster diseminata). Tratamentul precoce este important deoarece complicatiile sunt serioase si rezistente la tratament. De exemplu, 40%-50% din persoanele cu nevralgie postherpetica nu raspund la tratament.

Optiuni de medicamente

Medicamentele utilizate pentru tratarea zonei zoster in timpul perioadei active a acesteia includ:
- medicamente pentru reducerea durerii (aspirina sau ibuprofen)
- medicamente antivirale, reduc durerea si durata bolii
- corticosteroizi, in combinatie cu medicamente antivirale, reduc durerea si durata bolii
- antibiotice aplicate direct pe piele, ce impiedica infectarea veziculelor.

Medicamente utilizate in tratarea nevralgiei postherpetice:

- medicamente pentru durere, aspirina sau ibuprofen
- antidepresive triciclice
- aplicatii topice, plasturi cu lidocaina
- anticonvulsivante, precum gabapentin
- corticosteroizi, precum prednison
- injectii ce blocheaza transmiterea nervoasa
- opioide, precum codeina si morfina.

De retinut!

Pentru anumite persoane, medicamentele de reducere a durerii sunt suficiente pentru a tine sub control durerea cauzata de zona zoster sau de nevralgia postherpetica.
Un medicament nou numit pregabalin, a fost aprobat pentru tratamentul durerii cauzate de nevralgia postherpetica. Testarea lui a aratat ca acesta reduce rapid si pe termen lung durerea. Acest medicament se va gasi in farmacii in curand.
Tratament chirurgical
Tratamentul chirurgical in cazul zonei zoster este rar si limitat la cazurile severe si prelungite de nevralgie postherpetica. Aceasta nevralgie poate fi o problema continua, care slabeste mai ales persoanele invarsta, dar care scade cu timpul. Cand toate celelalte tratamente esueaza, reducerea si controlul durerii se poate obtine cu ajutorul chirurgiei.
Tratamentul chirurgical consta in intreruperea transmiterii semnalelor dureroase la creier, prin sectionarea nervilor in craniu sau la nivelul coloanei vertebrale. Sunt anumite riscuri importante in cazul chirurgiei. Se recomanda consultarea si altor medici inainte de a lua decizia favorabila operatiei.
Alte tratamente
Nevralgia postherpetica este dificil de tratat. Medicul poate recomanda si alte tratamente in paralel cu medicatia, pentru a tine durerea sub control:
- acupunctura, o terapie chinezeasca folosita de secole pentru reducerea durerii
- biofeedback, o metoda de control a functiilor organismului, care in mod normal sunt automate
- stimulare electrica nervoasa transcutanata, o terapie ce utilizeaza curent electric de intensitate mica
- diatermia, terapie ce foloseste caldura pentru a creste fluxul sangvin, astfel reducandu-se durerea
- terapia psihologica, ajuta in tolerarea durerii pe termen lung.
Aceste terapii invata sa se abata atentia de la durere, prin folosirea unor tratamente ca tehnici de relaxare si consiliere. Se poate consulta si un specialist in managementul durerii, atunci cand activitatea zilnica este afectata.

De retinut!

Este dificil de determinat eficacitatea acestor tratamente. In timp ce durerea dureaza mai multe luni sau chiar ani, nevralgia postherpetica este o conditie care se auto- limiteaza si in timp se poate vindeca de la sine

Soc hipovolemic

insuficienta circulatorie acuta consecutiva unei diminuari rapide a volumului sangvin circulant.

Un soc hipovolemic este de cele mai multe ori provocat de o hemoragie importanta (hemoragie digestiva provocata de un ulcer al stomacului, de exemplu) sau printr-o deshidratare (diaree acuta a sugarului, arsura grava). El se manifesta prin sete, agitatie, paloare a extremitatilor, colaps (scadere importanta a presiunii arteriale) si, la auscultatie, tahicardie.

Socul hipovolemic impune o spitalizare de urgenta cu aplicarea unei perfuzii venoase pentru a compensa pierderile lichidiene si a restabili o presiune arterial

Şocul anafilactic

Ce este şocul anafilactic
Şocul anafilactic, numit şi anafilaxie, este cel mai sever şi mai înspăimântător răspuns alergic. Anafilaxia este un răspuns al anticorpilor imunoglobulinici la un număr mare de alergeni. Răspunsul este brusc, apărând în secunde sau minute de la contactul cu un alergen.
Reacţia anafilactică este sistemică, aceasta însemnând că nu se limitează la locul iritaţiei. Simptomul caracteristic este constricţia căilor aeriene. Constricţia se asociază adesea cu şoc-o situaţie în care se produce o scădere bruscă a tensiunii sangvine ce determină puls rapid, precum şi slăbiciune, paloare, confuzie mentală şi inconştienţă. Anafilaxia necesită tratament imediat şi poate produce moartea dacă nu este tratată rapid.
O persoană care are iniţial doar o reacţie uşoară poate prezenta o reacţie severă după o altă expunere. O persoană poate prezenta hipersensibilizare în orice moment, indiferent că a fost sau nu sensibilizată anterior.

Semnele  şi simptomele şocului anafilactic

Constricţia căilor respiratorii, inclusiv umflarea gâtului, ceea ce duce la o respiraţie dificilă, şoc asociat cu o scădere severă a tensiunii sangvine, puls rapid, urticarie şi dungi sub piele (angioedem), greaţă, vărsături sau diaree, ameţeli, confuzie mentală, vorbire incoerentă sau anxietate extremă, umflarea buzelor şi a limbii, încălzirea bruscă a pielii şi pruritul intens.
Cauzele declanşării şocului anafilactic
Aproape orice alergen poate produce această reacţie. Anafilaxia survine mai frecvent după înţepăturile anumitor insecte sau după injectarea intravenoasă a numitor medicamente. Anumite alimente, ca  arahidele, nucile  şi scoicile, pot declanşa, de asemenea, reacţii fatale. Polenurile determină rareori răspuns anafilactic. Unii oameni au reacţii anafilactice cărora nu li se poate depista cauza.

Tratament
ul şocului anafilactic
Tratamentul standard pentru anafilaxie este injectarea de adrenalină (epinefrină) cât mai repede cu putinţă. Aceasta deschide căile aeriene şi ameliorează circulaţia sangvină. Resuscitarea cardiopulmonară şi traheoctomia de urgenţă-o incizie care creează o deschidere în trahee-trebuie realizate uneori ca  metode de salvare a vieţii. Dacă observaţi la cineva o reacţie alergică cu semne de anafilaxie, chemaţi imediat personalul medical de urgenţă. Verificaţi dacă personalul are medicaţia specială pentru inhalare, înghiţire sau injectare pentru simptomele unei crize alergice. Dacă aveţi pregătire în resuscitarea cardiopulmonară, realizaţi procedura, în caz că persoana în cauză nu respiră sau nu are puls.

Artrita

Definitie

Artrita se defineste ca fiind o inflamatie a unei articulatii. Este o eroziune, o deteriorare treptata a cartilajului care acopera osul unei articulatii ce incepe sa se uzeze; apare odata cu inaintarea in varsta, dupa o lovitura sau la sportivi. In urma acestui proces, osul de dedesubt incepe sa se ingroase si sa se deformeze si astfel nu mai permite o flexibilitate normala in articulatia respectiva.

Simptome

Artrita se caracterizeaza prin dureri adesea nocturne care pot trezi bolnavul. Dimineata, articulatiile isi regasesc mobilitatea doar dupa o perioada de incalzire, a carei durata constituie un bun martor al gradului de inflamatie. Local, epidermul este trandafiriu sau rosu, chiar violaceu, articulatia este adesea umflata, in parte datorita unei efuziuni de lichid sinovial; analiza acestuia, dupa prelevarea prin artrocenteza (punctionarea articulatiei), permite confirmarea caracterului inflamator al bolii si cautarea germenelui patogen sau a microcristalelor. La nevoie, poate fi realizata, sub anestezie locoregionala, o biopsie a membranei sinoviale combinata cu o artroscopie, care permite controlul vizual.

Tratamentul artritelor

Unele artrite necesita un tratament specific: antibiotice pentru artritele septice, uricozurice in cazul gutei, antiinflamatoare si corticosteroizi in poliartrita reumatoida. In majoritatea cazurilor, analgezicele si antiinflamatoarele atenueaza durerea.

Unele artrite inflamatorii aseptice pot antrena deformatii sau distrugeri articulare, necesitand uneori o artroplastie (inlocuirea articulatiei cu o proteza), chiar o artrodeza (fuzionarea chirurgicala a oaselor articulatiei).

Tratamentul artritelor septice trebuie sa fie precoce, deoarece leziunile osului si cartilagiilor, consecutive actiunii germenelui, pot deveni ireversibile in cateva zile. Se poate ca, asteptand ca germenele sa fie identificat, sa se inceapa un tratament cu antibiotice, care va fi ajustat atunci cand germenele va fi cunoscut si sensibilitatea sa la diverse antibiotice va fi precizata. Un repaus de cateva zile, cu imobilizarea articulatiei sau articulatiilor, este recomandabil. Tratamentul artritelor monocristaline este cel al afectiunii in cauza (guta, de exemplu). Desi sunt importante, deformarile ocazionate de artritele nervoase lasa, in general, largi posibilitati functionale. O contentie intr-un aparat ortopedic poate fi necesara pentru a limita miscarile anormale.

Rujeola

Generalitati



Rujeola (pojarul, cori) este o boala infectioasa de etiologie virala, extrem de contagioasa, uneori chiar severa, provocata de virusul rujeolic, caracterizata prin febra mare, tuse, secretii nazale si oculare si eruptie cutanata. Aceasta este una dintre bolile eruptive, contagioase ale copilariei. Boala este mai grava in cazul sugarilor si copiilor mici, cu complicatii pulmonare si mortalitate destul de ridicata. Curba lunara si sezoniera a incidentei rujeolei arata un maxim in lunile de primavara (aprilie-mai) si un minim in august si septembrie. Sursele de infectie sunt constituite numai de omul bolnav, cu forme tipice sau atipice de boala; nu exista purtatori sanatosi de virus. Bolnavul stranuta si prezinta secretie nazala abundenta mucopurulenta, are laringita cu voce aspra si ragusita, tuse uscata suparatoare sau chiar traheobronsita acuta.

Mod de transmitere

Transmiterea este aerogena (prin aer), prin picaturi de saliva, secretii nazo-faringiene si conjunctivale, care raman in suspensie in aer, fiind contagioase pana la doua ore dupa ce subiectul contagios a parasit incaperea sau un alt spatiu inchis. Pacientul este contagios 4 zile inainte si dupa aparitia eruptiei cutanate. Transmiterea bolii se face direct prin contact cu persoana bolnava prin picaturile de secretie nazofaringiana raspandite in aer in jurul bolnavului; transmiterea indirecta prin obiecte contaminate cu secretii de la bolnav este posibila, dar mult mai rara - contagiozitate mare 4-5 zile inainte si 6 zile dupa aparitia eruptiei.

Simptome

Debuteaza cu simptome pseudogripale, precum: febra, tuse, stranut, conjunctivita. Apare semnul Koplik caracteristic bolii (pe mucoasa obrajilor, in dreptul molarilor, apar mici puncte albe, asemanatoare grauntelor de gris). Dupa cateva zile apare eruptia cutanata, intai la nivelul fetei, apoi pe trunchi si membre. In prima faza gatul este rosu cu pete intens congestive uneori chiar hemoragice, limba este rosie pe margini cu tendinta la descuamare. Apar tulburari digestive cu varsaturi, diaree, dureri abdominale ce pot simula chiar o apendicita. Simptomele nervoase constau in: indispozitie, iritabilitate, dureri de cap, cu stare generala grava mai ales la adulti. Un alt simptom este inflamarea ganglionilor limfatici, care sunt usor mariti.

Evolutie

Incubatia este in medie de 10 zile. Perioada de invazie (perioada catarala sau preeruptia) dureaza 3-4 zile pana apare eruptia; debutul este gradat, cu febra care creste treptata ajungand la 39-40C, dureri de cap, indispozitie, catar conjunctival ( ochi injectati si rosii, cu pleoape tumefiate, fotofobie), catar nazal (stranut,rinoree apoasa abundenta) si pete rosii centrate de puncte albe pe mucoasa bucala in dreptul molarilor (asemanatoare boabelor de gris,semnul Koplik). Apoi urmeaza perioada eruptiei cutanate care debuteaza la nivelul fetei si gatului si se generalizeaza pe tot corpul si pe membre in 3 zile.

In perioada eruptiva - eruptia rujeolica apare de obicei in cursul noptii, primele papule (pete) aparand retroauricular si la nivelul cefei, apoi pe frunte si obraji coborand spre gat, iar a doua zi eruptia se extinde spre torace si radacina membrelor cu generalizare in a treia zi. Eruptia este formata din macule congestive care dispar la presiune, de culoare roz, la inceput mici apoi mai mari cu margini dintate; papulele usor reliefate si catifelate la pipait de obicei conflueaza, lasand portiuni de piele sanatoasa. Dupa 2-3 zile elementele eruptive diminua si dispar in ordinea in care au aparut, lasand in urma lor pete galbui-cafenii, urmand apoi o descuamare fina, furfuracee.

Perioada posteruptiva, in care bolnavul este in convalescenta, se caracterizeaza prin disparitia febrei si a elementelor eruptive. In aceasta faza bolnavul este expus la variate complicatii: pneumonii, abces pulmonar sau pleurezie purulenta, convulsii, reactii meningiene, encefalita rujeolica, scleroza in placi, afectiuni oculare, amigdalita, stomatita, otita medie supurata, miocardita, gastroenterite, apendicita.

Complicatiile apar mai ales la copiii mici. Acestea pot fi: diareea (severa mai ales in cazul sugarilor), otita medie, pneumonia, encefalita, decesul. Copiii malnutriti, cu carente de vitamina A, cei al caror sistem imunitar este afectat (SIDA sau alte boli) sunt cei mai expusi complicatilor. In Africa rujeola este o cauza majora de cecitate (orbire). Rujeola scade mult capacitatea de aparare a organismului, astfel incat infectiile microbiene ulterioare pot imbraca forme grave.

Tratament

Tratamentul bolii este simptomatic si de sustinere: antitermice pentru combaterea febrei si hidratare. Izolarea se recomanda de la primele semne de boala pana la 6 zile dupa aparitia eruptiei. De asemenea se recomanda dezinfectia camerei bolnavului si izolarea suspectilor ca masuri de profilaxie specifica. Complicatiile grave ale rujeolei pot fi evitate cu un tratament adecvat, care poate salva viata copilului. Se recomanda alimentatia si hidratarea corecta a copilului.

Modul cel mai eficace de a preveni rujeola este vaccinarea antirujeolica, inainte de implinirea varstei de 1 an. In multe tari vaccinarea antirujeolica este asociata cu cea antirubeolica si cea impotriva parotiditei epidemice (oreionului).

Rubeola

Cauze

Virusul rubeolic se raspandeste de cele mai multe ori prin picaturi de fluid de la nivelul membranelor mucoase care contin virusul. O persoana infectata poate raspandi virusul prin picaturile de fluid din timpul tusei, stranutului, vorbirii sau prin mancare sau bauturi la comun. Se poate produce infectarea si prin contactul cu o suprafata contaminata de picaturi de fluid, iar apoi atingerea zonelor ochilor, nasului sau gurii fara spalarea pe maini in prealabil. Mai putin obisnuit, se poate produce contaminarea si prin contactul cu sange infectat, la nivelul unor leziuni ale pielii sau mainilor daca nu se spala zonele afectate imediat.

Simptome

Simptomele tipice de rubeola sunt:

- un rash (exantem) minor

- edem si sensibilitate la palparea ganglionilor (mai ales cei aflati retroauricular, in spatele urechilor si occipital, partea posterioara a capului)

-febra moderata.

Uneori pot sa apara, mai ales la adolescente sau femeile tinere, dureri articulare (artrita), mai ales la nivelul articulatiilor mici ale mainilor. Durerile articulare (mai frecvente la femei) pot sa dureze mai mult de o luna pana dispar. Marirea ganglionilor din zona gatului este comuna multor boli virale; in cazul rubeolei, ganglionii cel mai frecvent afectati sunt cei localizati retroauricular si cei occipitali; gradul in care acestia se maresc si sensibilitarea acestora este patognomonica (specifica) rubeolei

Uneori rash-ul cutanat este singurul simptom de rubeola care pare la copiii mici.Copiii mai mari si adolescentii pot prezenta si febra, dureri oculare, dureri in gat si o stare de rau general; poate sau nu sa apara rash-ul.

Simptomele de rubeola, in special durerea si edemul de la nivelul articulatiilor, sunt mai frecvente la adulti decat la copiii.

Rash-ul tegumentar specific rubeolei este minor, debuteaza la nivelul fetei si se extinde la nivelul gatului si toracelui (pieptului) si apoi pe tot corpul. La inceput poate sa aiba un aspect de eritem (roseata) difuz, apoi devine eritem punctiform cu leziuni maculare neconfluante. Este de asemenea intalnita si o forma de rubeola fara rash cutanat. Chiar daca nu apare rash-ul tot exista contagiozitatea bolii.

Poate sa apara ca o complicatie a rubeolei, infectia la nivelul creierului (encefalita). Este o complicatie rara dar foarte serioasa. Unul din cinci bolnavi ce fac encefalita decedeaza.

Infectia fatului cu virusul rubeolic in primul trimestru este un risc pentru avort spontan, moarte fetala si defecte congenitale ale fatului. Mai mult de 90% din fetii infectati in primele 11 saptamani de sarcina dezvolta sindrom rubeolic congenital. Acest sindrom poate provoca defecte congenitale severe. Tulburarile de auz sunt cele mai frecvente, desi cataracta,glaucomul sialte probleme oculare, defecte de cord, afectiuni cerebrale, retard mintal si psihic (oprirea cresterii) si boli osoase pot de asemenea sa apara.

Alte boli si afectiuni virale pot provoca simptome si rash similar celui din rubeola. Din aceste motive, rubeola poate fi confudata cu:

-forme usoare de scarlatina, o boala care apare cel mai frecvet la copiii intre 2 si 10 ani, care au avut cu putin timp in urma angina (gat rosu)

-pojar, care se mai numeste si rujeola sau pojarul rosu

-boala a cincea (parvovirusurile B19), o boala contagioasa si de obicei o forma usoara de afectiune virala care apare la copii

-varicela, o boala usoara virala care afecteaza copiii mici; debuteaza de obicei cu febra mare 39.4 C pana la 40.6 C care dureaza 2-3 zile

-mononucleoza infectioasa, boala virala produsa de virusul Epstein Barr in cele mai multe cazuri; mononucleoza apare cel mai frecvent la adultii tineri intre 15 si 24 de ani

-reactii alergice la medicamente

-unele infectii gastrice sau intestinale (gastrointestinale) cum ar fi gastrita.

Investigatii

Prin examinarea sangelui la un bolnav cu rubeola se identifica anticorpii anti virus rubeolic. Aceste informatii pot ajuta medicul sa identifice daca:

-este o infectie recenta produsa de virusul rubeolic

-este o imunizare anterioara prin vaccinare sau daca boala a existat in antecedente.

Uneori se face o cultura virala, care poate sa identifice daca infectia curenta este produsa de virusul rubeolic. In orice caz, rezultatele se obtin in cateva saptamani.

Rubeola la copii si adulti

Daca copiii sau adultii nu au fost imunizati si se suspecteaza rubeola, se vor face teste ale sangelui care sa identifice anticorpii si sa se confirme diagnosticul. Se poate pune diagnosticul si fara examinarea sangelui, daca se cunoaste ca in antecedente nu a existat boala. Acest lucru se intampla cand exista simptome specifice de boala sau a existat contact cu o persoana cu diagnostic confirmat de rubeola.

Rubeola la femeile gravide

Ca parte a examinarilor de rutina prenatale, se determina si daca a existat imunizare pentru rubeola. Daca a existat expunere la rubeola si nu s-a produs imunizarea la boala, se recomanda injectarea de imunoglobuline (Ig). Imunoglobulinele nu previn infectarea cu virusul rubeolic, dar pot reduce simptomele si pot sa scada riscul de aparitie a defectelor congenitale. Aceasta examinare a sangelui va fi repetata la 2-3 saptamani. Daca rezultatele sunt negative, se va repeta testul din nou dupa 6 saptamani de la expunerea initiala, pentru a se asigura absenta infectivitatii.

Rubeola la nou-nascuti

Un copil nascut cu defecte congenitale care sugereaza infectia cu rubeola, va fi examinat imediat pentru a se determina daca rubeola a fost cauza. Diagnosticul se pune la nou-nascut prin examinarea fizica si istoricul medical al mamei, inclusiv ingrijirea prenatala. Daca se pune diagnosticul de sindrom rubeolic congenital, se previne transmiterea bolii si la ceilalti copii din spital.

In unele tari se testeaza toti nou-nascutii pentru defecte de auz, cel mai frecvent defect care se asociaza rubeolei. Daca se identifica acest defect se vor face mai multe investigatii, pentru a se cunoaste daca este vorba de rubeola. Acest lucru este de ajutor medicilor, daca este nevoie sa caute si alte defecte congenitale si semne de rubeola congenitala la copil.

Tratament medical


Tratamentul rubeolei se bazeaza pe tratarea simptomelor specifice, cum ar fi consum crescut de lichide pentru a se preveni deshidratarea si de asemenea se recomanda repausul. Acetaminofenul (paracetamol) se poate administra la copiii sau adultii care prezinta febra. Nu se administreaza aspirina nici unui bolnav cu varsta mai mica de 20 de ani datorita corelatiei dintre aceasta si sindromul Reye.

Daca copilul se naste cu rubeola, se iau masuri de izolare a copilului fata de alte persoane susceptibile la boala. Se va tine copilul la domiciliu, se va face o igiena adecvata si o imbaiere cu grija. Acestea fiind cele mai importante mijloace de controlare a bolii.

Se vor lua masuri suplimentare fata de femeile insarcinate. Femeile insarcinate care lucreaza cu copii, vor minimaliza contactul direct cu acestia, evitand expunerea la saliva sau puparea copiilor pe gura. Un copil nascut cu rubeola este contagios timp de un an.

Tratamentul la gravide

Femeile care vor sa devina gravide si care sunt nesigure de imunizarea lor la rubeola, se vor vaccina cu cel putin o luna inainte de sarcina. Chiar daca se face imunizarea in primul trimestru de sarcina, riscul la fat este destul de scazut. Cel mai important lucru este ingrijirea prenatala.

Femeile gravide si susceptibile la boala (neimunizate), trebuie sa se adreseze medicului specialist. Se va recomanda administrarea unei injectii cu imunoglobuline (Ig) daca a existat expunerea la virus. Imunoglobulinele nu previn infectia rubeolica, dar pot diminua simptomele de rubeola si poate sa scada riscul de defecte la fat. In orice caz, imunoglobulinele nu elimina riscul de aparitie al unui defect congenital datorat sindromului de rubeola congenitala; au existat cazuri de aparitie a sindromului de rubeola congenitala la copiii nascuti din mame la care s-au administrat imunoglobuline.

Femeile gravide nu sunt imunizate cu virus activ (viu), administrat sub forma obisnuita de vaccin MMR.

Femeile gravide care au fost infectate cu virusul rubeolic in primul trimestru de sarcina, se vor adresa medicului specialist pentru a se examina riscul de aparitie a sindromului rubeolic congenital si ce optiuni au la dispozitie.

Pot sa apara probleme la fat datorita infectarii mamei in timpul primului trimestru de sarcina cu virus rubeolic. Tratamentul variaza in functie de caz si daca exista sau nu defecte la fat.

Tratament ambulatoriu


Tratamentul la domiciliu al rubeolei se bazeaza pe administrarea de multe lichide si cat mai mult repaus. Se poate administra acetaminofen, cum este paracetamolul pentru febra si starea generala de rau. Nu se administreaza aspirina la persoanele cu varsta mai mica de 20 de ani datorita asocierii aspirinei cu sindromul Reye.

Exista riscul contactarii rubeolei daca nu a existat o imunizare anterioara sau daca nu s-a produs boala in antecedente. Din acest motiv persoanele bolnave de rubeola trebuie sa evite contactul cu persoanele susceptibile la boala.

Copiii, adolescentii si adultii cu rubeola nu trebuie sa se prezinte la gradinita, scoala, loc de munca sau sa se afle in contact cu alte persoane, in special femei gravide, timp de 7 zile dupa aparitia rash-ului cutanat.

Profilaxie

Exista imunizarea pentru evitarea aparitiei rubeolei. Se administreaza in combinatie un vaccin pentru pojar, oreion si rubeola, sub forma unei singure administrari numit MMR. Exista doua doze de vaccin care este injectat la distanta de cel putin 4 saptamani. Prima doza se administreaza la varsta de 12-15 saptamani si cea de-a doua la varsta de 4-6 ani si nu mai tarziu de 11-12 ani.

Se adminstreaza vaccinul MMR la adolescenti si adulti in situatiile urmatoare:

-persoanele nascute dupa 1956 care nu au fost vaccinate cu vaccinul MMR

-la cadrele medicale

-la studentii sau persoanele care circula international si care nu au dovezi de imunizare sau o imunitate pentru rubeola.

La femeile care doresc sa devina insarcinate si nu sunt sigure daca sunt imunizate pentru rubeola, se vor face teste de sange pentru a se determina imunitatea sau susceptibilitatea la boala. In unele tari se fac examinari obligatorii ale sangelui inainte de casatorie, pentru a se determina imunitatea la rubeola. Daca nu exista imunizarea, se va administra vaccinul si se va astepta cel putin o luna inainte de conceptia unui copil. Chiar daca exista imunizare in timpul primei perioade a sarcinii, riscul pentru fat este destul de scazut. Cel mai important lucru este ingrijirea prenatala.

Varicela

Generalitati



Este o boala infectioasa acuta, contagioasa, cunoscuta si sub numele de varsat de vant produsa de virusul varicelo-zosterian si manifestata prin eruptie polimorfa, pruriginoasa, aparuta in valuri. Virusul varicelo-zosterian determina varicela ca infectie primara si herpes zoster ca infectie recurenta. Sursa de infectie o constituie bolnavii de varicela sau de herpes zoster care sunt infectiosi prin leziunile tegumentare si mai ales prin cele ale mucoaselor. Poarta de intrare a infectiei este mucoasa nazofaringiana si cea conjunctivala.

Mod de transmitere

Transmiterea este respiratorie, prin picaturile de secretie nazofaringiana raspandite aerogen sau foarte rar prin obiecte proaspat murdarite cu secretii ale mucoaselor sau leziuni tegumentare. Boala este mai frecventa la copii intre 2-14 ani, iarna si la inceputul primaverii. Contagiozitatea este foarte mare, in special in stadiul initial, durata perioadei de contagiune incepand cu 1-2 zile inainte de aparitia eruptiei si dureaza aproximativ 6 zile dupa ultimul val eruptiv. Practic, sursa de infectie este omul bolnav. Crustele de varicela nu sunt contagioase. Desi imunitatea dupa varicela este de lunga durata se admite ca la unele persoane virusul poate persista ani in stare latenta in celulele nervoase, provocand la adulti tabloul de herpes zoster.

Simptome


Incubatia variaza intre 10-21 de zile, in medie fiind de 14-15 zile iar carantina dureaza 3 saptamani. Formele severe apar numai la copii si adultii cu rezistenta scazuta. La copii, simptomele care preced eruptia pot fi minore (febra moderata, cefalee, mialgii) care dureaza 7-10 zile. La interval de 1-2 zile apar elemente eruptive noi.

Perioada preeruptiva dureaza 2-3 zile cu dureri de cap, febra si dureri musculare si rareori o eruptie trecatoare de tip scarlatiniform. In perioada eruptiva, care dureaza 7-10 zile, eruptia apare mai intai pe corp unde domina, apoi pe fata si membre fiind insotita de febra si mancarime, cu aspect de vezicule comparate cu picatura de roua - de mentionat ca eruptia poate aparea si pe palme, pielea capului, pe mucoase, mai ales in cavitatea bucala, laringe si tesuturi conjunctive. Intre valurile eruptive starea generala este buna, fiind influentata doar de caracterul pruriginos al eruptiei (care poate determina neliniste, agitatie) sau de durerea ulceratiilor de la nivelul mucoaselor. La sfarsit vezicula se usuca, formand o crusta, fara sa lase cicatrice, cu exceptia unei usoare pigmentatii trecatoare. Stadiul de cruste poate dura 10-20 de zile; febra insoteste fiecare puseu eruptiv, nefiind insa foarte crescuta. Evolutia bolii este de obicei usoara, spre vindecare urmata de o imunitate durabila. Este posibila suprainfectia bacteriana a elementelor eruptive. Complicatiile neurologice (menigo-encefalita) apar mai ales la copii imunodeprimati. Pneumonia este rara la copii.

Tratament


Varicela este o afectiune care trebuie declarata obligatoriu numeric, izolarea facandu-se la domiciliu timp de cel putin 6 zile de la aparitia eruptiei, iar contactii adulti sunt lasati liberi cu efectuarea dezinfectiei, continua si terminala.

Tratamentul la domiciliu presupune si repaus la pat, igiena pielii si a mucoaselor (veziculele nu se rup intrucat se pot infecta). Tegumentul cu eruptie se pudreaza cu alcool mentolat sau talc mentolat. Baia generala este permisa numai dupa caderea crustelor.

Cazurile severe sau complicate necesita spitalizare. In formele usoare si medii sunt suficiente masurile de prevenire a suprainfectiei bacteriene si calmarea pruritului. Prevenirea se face prin:

- imunizare activa (cu vaccin viu atenuat) recomandata copiilor

- imunizare pasiva cu imunoglobuline specifice antivaricela, care se administreaza in primele 3-4 zile de la contactul infectant, mai ales celor cu imunosupresie.