joi, 1 martie 2012

Mononucleoza (boala sarutului) Epstein Barr Virus



Introducere

Stiu ca nu "suna" deloc bine - "boala sarutului" - dar asta este adevarul ... mononucleoza este "boala sarutului". Sarutul - prima exprimare a dorintei, primul pas in cautarea placerii - este si prima posibilitate de a avea probleme. Dar hai sa nu mai "privim" atat de pesimist ci sa intelegem despre ce este vorba.
Cauze
Mononucleoza este o infectie virala, produsa de un virus numnit Epstein Barr, pe scurt EBV (Epstein Barr Virus), virus din familia virusilor herpetici (herpesului).
Transmitere
Cea mai frecventa modalitate de transmitere a mononucleozei este sarutul pasional (de aceea i se si spune "boala sarutului"). Virusul se gaseste in concentratii mari in saliva si prin sarutul pasional, cu schimb de saliva, se poate transmite. Dar nu numai sarutul poate sa iti dea "dureri de cap" (la propriu si la figurat) ci oricare alta modalitate prin care se intra in contact cu saliva infectata reprezinta o posibilitate de infectare. Asa ca atentie la folosirea in comun a paiului bauturii (alcoolice sa nealcoolice), la folosirea in comun a tacamurilor, schimb de susete sau alte jucarii pe care copii le baga in gura si in general a tot ceea ce reprezinta o posibilitate de a intra in contact cu saliva.
S-a demonstrat ca mononucleoza se poate transmite si prin tuse si stranut dar cazurile sunt rare. Oricum este bine sa te feresti.
Mononucleoza infectioasa este mai frecventa la tinerii intre 15 si 35 de ani. Se apreciaza ca 10 % dintre tineri sunt afectati de aceasta boala. Si copiii se pot infecta, dar de cele mai multe ori aceasta infectie este confundata cu alte afectiuni minore ale copilariei.
Mononucleoza se dezvolta in special la persoanele cu un sistem imunitar slabit, cu stil de viata dezechilibrat, stresant, persoane depresive, pesimiste.

Manifestari

Manifestarile mononucleozei sunt cele ale unei banale infectii respiratorie - stare de febra, de oboseala, faringita (afectiunea faringelui si a amigdalelor), dureri de cap (tocmai ce va spuneam ...), dureri musculare, marirea ganglionilor limfatici (adenopatie) in special in zona gatului dar si la subsuori si inghinal (zona genitala), dificultati de respiratie.
Evolutie, complicatii
Perioada de incubatie a virusului Epstein Barr (EBV) este cuprinsa intre 30 si 45 de zile.
Febra si durerea de gat dureaza de obicei 1 - 2 saptamani. Celelalte simptomelor dureaza intre 2 - 4 saptamani, dupa care, progresiv, dispar. Starea de oboseala, ganglionii umflati (adenopatia) si posibila dimensiune marita a splinei (splenomegalia) mai pot dura alte cateva saptamani dupa disparitia celorlalte simptome. Uneori, starea de oboseala poate fi resimtita o perioada si mai lunga de timp - poate chiar luni dupa infectie.
Desi virusul Epstein Barr (EBV) ramane in organism toata viata, de cele mai multe ori mononucleoza nu reprezinta un pericol. Majoritatea persoanelor sunt expuse virusului Epstein Barr (EBV) pana la 35 de ani iar organismul lor produce anticorpi. In acest fel se creeaza imunitate - persoanele care au avut infectia devin imune si nu vor mai face niciodata mononucleoza, dar raman purtatoare - virusul poate reaparea periodic in saliva.
In rare cazuri, mononucleoza poate avea si complicatii. Principala complicatie este splenomegalia - marirea dimensiunii splinei, afectiune care poate merge pana la ruptura splinei. In acest caz, manifestarile sunt dureri puternice in partea stanga, ameteli, tahicardie (ritm cardiac rapid), tulburari de respiratie si manifestari hemoragice.
Diagnostic
Diagnosticul initial al mononucleozei poate fi pus pe baza simptomelor - febra, faringita, ganglioni umflati. Dar aceste simptome pot apare si in cazul altor afectiuni si uneori chiar este posibil sa existe si alte afectiuni cu aceleasi manifestari, concomitent cu mononucleoza. De aceea, pentru confirmare, sunt necesare si analize de sange.
Fiindca simptomele mononucleozei sunt precum cele ale unei afectiuni respiratorie, este bine sa ceri parerea unui medic specialist, nu sa te "doftoricesti" singur. Este mai bine sa stii exact care este situatia.
Tratament
Nu exista nici un fel de tratament contra mononucleozei (contra virusului Epstein Barr). Nu se poate actiona asupra cauzei dar se poate face ceva actionand asupra efectelor. In perioada bolii se recomanda repaus la pat, consum crescut de lichide, alimentatie usoara, bogata in vitamine, si o serie de medicamente pentru calmarea durerilor de gat, de cap sau pentru normalizarea temperaturii corpului.
Spuneam ca este bine sa ceri parerea unui medic specialist, nu sa te "tratezi" singur(a) - in cazul acestei mononucleozei, antibioticele (luate de obicei in cazul unei infectii a cailor respiratorii - bacteriene) nu au nici un efect - antibioticile nu au efect impotriva infectiilor virale. Medicul specialist va prescrie un antibiotic numai daca apare, alaturi de mononucleoza, vreo infectie bacteriana, infectie care sa poata fi tratata cu antibiotice.
Revenirea la ritmul de viata normal trebuie sa fie treptata. Nu trebuie sa existe "fortari" sau ritm de viata trepidant o buna perioada de timp dupa disparitia simptomelor - cateva saptamani. Cel mai bine este sa iti "asculti" organismul, el va va "spune" daca este sau nu pregatit sa revina la ritmul normal.
Prevenire, protejare
Evitarea oricarei modalitati de contact contact cu saliva ... stiu, nashpa, nu te duci la discoteca sau in parc, pentru saruturi "parintesti", pe frunte ... dar asta este, macar acum stii.
Pe perioada bolii trebui sa eviti orice fel de posibilitate de a transmite infectia - cand starnuti sau tusesti acopera-ti gura, nu da voie sa fie folosite tacamurile tale de altcineva, spala-te pe maini cat mai des posibil. Si mai ales NU SARUTA ! ... exprima-ti pasiunea altadata.

Sifilis



Introducere


Sifilisul este o infectie veche de cand lumea si totusi atat de actuala, parca mereu mai actuala, si atunci te poti intreba "Cum se face ca sifilisul inca mai este un pericol ?" ... raspunsul cel mai sigur : ignoranta si indiferenta. Uneori sifilisului i se spune si "cruci in sange" din cauza rezultatului pozitiv (+ + +) al testului de sange. O alta denumire a sifilisului este "lues".

Cauze


Sifilisul este o infectie bacteriana, o infectie produsa de o bacterie numita Treponema Pallidum, care face parte din familia spirochetelor.

Transmitere

Cea mai frecventa cale de transmitere directa a sifilisului o reprezinta calea sexuala, prin contactul cu fluide biologice infectate (sperma, secretii vaginale) sau prin contact direct cu ulceratiile provocate de infectie, mai ales in stadiile primar si secundar ale infectiei. Probabilitatea de transmitere a sifilisului este foarte ridicata, statisicile indicand o rata de transmitere de 30 - 50 % in cazul unui singur raport sexual cu o persoana infectata. Debutul bolii este foarte "discret", netratata boala avand apoi o evolutie lenta, cu un sfarsit dramatic in cazul netratarii.

Acum cand sangele donat este testat s-au eliminat cazurile de transmitere a sifilisului prin transfuzii cu sange contaminat, dar intotdeauna este bine sa fii atent, nu-i asa ?

O cale de transmitere a sifilisului, ce nu trebuie neglijata, este transmiterea transplacentara. In cazul in care femeia gravida este infectata, ea poate transmite infectia fatului, in acest caz fiind vorba despre sifilis congenital.

Manifestari

Infectia cu sifilis are mai multe moduri de manifestare, in functie de perioada trecuta din momentul infectarii. Prima manifestare a sifilisului este aparitia sancrului - o leziune a pielii, de forma regulata, rotunda sau ovala, dura, nedureroasa - si marirea in volum si inflamarea ganglionilor limfatici (adenopatie). De cele mai multe ori sancrul apare in zona genitala - vulva si penis. Dar este posibil ca sancrul sa apara si in zone nongenitale - zona anala (rect) sau zona bucala (buze, limba), in gat (faringe). Mult mai rar sancrul poate apare si in alte zone precum narile, degetele sau fata.

In perioada de "sifilis secundar" apar alte manifestari caracteristice - leziuni cutanate si ale mucoaselor. Este vorba despre o eruptie - rozeola sifilitica - imprastiata pe toata suprafata corpului si papule in zona bucala, pe palme sau pe talpi.

Chiar si in lipsa unui tratament toate aceste simptome vor dispare de la sine dar odata cu ele NU va dispare si infectia. Persoana infectata poate confunda aceste simptome sau le poate ignora iar infectia va ramane in organism si va evolua.

Evolutie, complicatii

Sifilisul netratat evolueaza in mai multe faze, de-a lungul a mai multi ani :

    "perioada de incubatie" - este prima perioada. In aceasta perioada persoana infectata nu prezinta nici un fel de semne clinice sau biologice. In cazul infectiei sifilitice perioada de incubatie este intre 10 si 90 de zile.
    "perioada primara" (sau "sifilis primar") - prima manifestare a infectiei cu Treponema Pallidum este sancrul si, dupa cateva zile, umflarea (adenopatia) ganglionilor inghinali, de o singura parte sau de ambele parti. Sancrul sifilitic este o leziune (ulceratie) frecvent superficiala, de forma rotunda, de mici dimensiuni (0,5 - 2,5 cm), de culoare rosie, fara secretii, si (foarte important) fara sa creeze durere. Cel mai frecvent este localizat la nivel genital. Mai rar, sancrul poate apare si alte locuri : zona bucala (buza, amigdala, limba), pe san, pe degete. La barbati sancrul este exterior si poate fi observat mult mai usor. La femei sancrul poate fi "ascuns" la nivel vaginal sau la nivelul colului uterin. "Perioada primara" poate dura intre 30 - 60 de zile
    "perioada secundara" (sau "sifilis secundar") - dupa "perioada primara" sancrul dispare spontan, fara tratament. In toata aceata perioada se dezvolta "sifilisul secundar" care poate dura intre 2 si 3 ani. In aceasta perioada agentul patogen invadeaza toate fluidele corpului - sange, sperma, saliva, secretii vaginale, etc. iar persoana infectata este extrem de contagioasa. In acest timp incepe si invadarea organelor interne ale corpului - inima, ficat, stomac, ochi, creier. In perioada de "sifilis secundar" apar alte manifestari caracteristice infectiei : leziuni ale pielii si ale mucoaselor. Este vorba despre o eruptie - rozeola sifilitica - imprastiata pe toata suprafata corpului, mai ales in zona superioara a bratelor si pe coapse si papule pe palme, pe talpi si in zona genitala. Pot apare si alte simptome precum febra, dureri articulare, dureri de oase si de muschi, dureri de cap, scadere in greutate.
    "perioada tertiara" (sau "sifilis tertiar") - "perioada secundara" poate trece de la sine, spontan, iar boala continua sa "lucreze". Se intra in "perioada tertiara" sau "sifilisul latent". Aceasta forma poate dura mai multi ani iar in toata aceasta perioada de latenta persoana infectata nu are simptome ale infectiei.
    "perioada sifilisului tardiv" - apare dupa 5 - 20 de ani de la contactul sexual infectant. Organismul este invadat de agentul patogen iar distrugerile se afla la toate nivelurile : sistemul cardio-vascular, sistemul osos, organe interne, sistemul nervos.

In cazul existentei unei sarcini, infectia poate fi transmisa fatului, cu consecinte foarte grave pentru acesta - avort spontan sau infectarea fatului - sifilis congenital.

Diagnostic

La aparitia primelor semne de infectie (sancru, imflarea ganglionilor, papule) trebuie mers la medicul specialist DERMATOLOG (specialitatea medicala se numeste DERMATOLOGIE). Depistarea sifilisului se face prin doua teste : RBW (Reactie Bordet - Wasserman) si TPHA (Treponema Pallidum HemAglutination). Daca exista o infectie rezultatele acestor teste sanguine sunt pozitive. Diagnosticul definitiv se pune pe baza examinarii microscopice a secretiilor dintr-o leziune primara sau secundara sau pe baza testelor serologice RPR (Rapid Plasma Reading test) sau VDRL (Veneral Disease Research Laboratory) in stadiu latent cand nu sunt semne sau simptome de boala. Rezultatele sunt calitative (este sau nu o infectie) si cantitative. Rezltatele calitative sunt intre 0 si + + + + (de unde si numele infectiei de "cruci in sange", mai tii minte ?).

Tratament

Tratamentul este foarte sigur dar cu conditia sa fie facut cat mai repede dupa infectare. Medicul va prescrie mai multe doze de antibiotice in reprize. Sifilisul precoce se vindeca extrem de repede insa in cazul stadiilor avansate pot ramane leziuni ale organelor afectate sau ale sistemului nervos.

Dupa terminarea tratamentului este obligatorie o noua testare pentru a fi sigur de eficacitatea acestuia. Este bine sa stii ca poate exista o reactivitate reziduala chiar daca boala a fost vindecata. In cazul examenului VDRL rezultatul poate fi pozitiv si la mult timp de la infectare. De aceea este recomandat un examen specific TPHA care sa arate daca este numai o amprenta sau este o infectie recenta.

Este obligatorie tratarea tuturor partenerilor sexuali ai persoanei infectate.

Prevenire, protejare

Cel mai sigur mod de a te proteja este atentia - fii atent(a) cu cine ai de-a face - si apoi foloseste prezervativul in timpul actului sexual.

HIV-SIDA

HIV - virusul imunodeficientei umane
SIDA - Sindromul imunodeficientei dobandite

Introducere

Incepem cu o definitie care sa ne lamureasca (daca mai este cazul) asupra seriozitatii infectiei HIV ...

Incurabil :
    care nu poate fi vindecat.

... definitie rece, indiferenta, asa cum este si infectia cu HIV - virusul imunodeficientei umane - rece, indiferenta

HIV (virusul imunodeficientei umane) ataca si distruge sistemul imunitar al organismului, deschizand calea unor infectii oportuniste. De fapt acestea sunt cele care vor provoca deteriorarea iremediabila a organismului.

Cauze

Este o infectie virala, o infectie produsa de un virus numit Human Immunodeficiency Virus - HIV (virusul imunodeficientei umane). Acesta ataca si distruge sistemul imunitar al organismului deschizand calea unor infectii oportuniste. Infectiile oportuniste sunt acele infectii pe care un sistem imunitar sanatos ar putea sa le tina sub control. In cazul unui sistem imunitar slabit efectul negativ al acestor infectii este foarte mare. In cazul infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV) sistemul imunitar este compromis iar aceste infectii oportuniste au un impact devastator asupra organismului.

In momentul declansarii, fiecare afectiune are anumite semne si simptome ce o caracterizeaza. Totalitatea semnelor si a simptomelor poarta numele de sindrom. SIDA este un stadiul in care apar semnele si simptomele diferitelor infectii oportuniste care incep sa distruga organismul lipsit de aparare. SIDA este un sindrom. In franceza - SIDA (Syndrome d'Immunodéficitaire Acquis), in engleza - AIDS (Acquired Immunodeficiency Syndrome) sau in romaneste - sindromul imunodeficientei umane dobandite.

Transmitere

Voi incepe prin a sublinia un lucru important si destul de putin cunoscut sau inteles in acest moment :

Virusul imunodeficientei umane (HIV) se transmite. SIDA nu se transmite. SIDA este un set de semne si simptome, un sindrom. SIDA reprezinta un stadiu.

HIV (virusul imunodeficientei umane) poate fi prezent, in diferite concentratii, in lichidele biologice - sange, sperma, secretii vaginale si uretrale, lapte matern, lacrimi, urina, materii fecale (care contin sange), secretii nazale, saliva, lacrimi. Pentru a se reproduce, virusul imunodeficientei umane (HIV) trebuie sa patrunda intr-o celula a organismului. Virusul patrunde in organism prin contactul de fluide infectate cu mucoasele organismului sau cu rani sau ulceratii. In principal prin contact sexual neprotejat, transfuzii de sange si derivate de sange si de la mama infectata la fat, in timpul sarcinii, a nasterii si a alaptarii. Probabilitatea infectarii este cu atat mai mare cu cat ar exista "porti de intrare" - leziuni ale pielii sau ale mucoaselor - care sa usureze trecerea virusului de la o persoana la alta. In termeni medicali aceste "porti de intrare" sunt numite "solutii de continuitate". Pielea intacta constituie o bariera naturala, o picatura de sange, secretie vaginala sau sperma infectate neconstituind un risc.

Transmiterea pe cale sexuala este cea mai frecventa modalitate de raspandire a infectiei. Toate practicile sexuale neprotejate sunt potential infectante : vaginala, anala, orala.

    raportul homosexual sau heterosexual anal cu o persoana infectata implica cea mai mare probabilitate de infectare (statisticile arata ca este de 5 ori mai mare decat contactul vaginal) deoarece zona anala este sensibila iar leziunile pot apare foarte usor
    studiile arata ca raporturile heterosexuale vaginale au o probabilitate de transmitere diferita, in functie de sexul persoanei infectate : de la barbat la femeie de 20 % si de la femeie la barbat de 10 %
    cu toate ca in cazul sexului oral (felatie sau cunnilingus) probabilitatea de infectare este mult mai scazuta decat in cazul sexului anal sau vaginal, el reprezinta un risc ce nu trebuie trecut cu vederea. In cazul felatiei, ejacularea in gura si inghitirea spermei creste probabilitatea de contaminare
    sarutul, in general, nu constituie o cale de transmitere a virusului imunodeficientei umane (HIV) - cantitatea de virus din saliva este insuficienta pentru a putea infecta. Totusi exista riscul transmiterii virusului in anumite conditii : sarutul umed, pasional poate provoca leziuni prin muscaturi ale buzelor sau limbii. Prezenta sangelui in saliva face ca aceasta sa devina contagioasa. In aceste situatii virusul imunodeficientei umane (HIV) poate fi transmis prin sarut. Atentie la sangerarile din cavitatea bucala produse de leziuni ale mucoasei (gingiilor)

Ca si in cazul celorlalte infectii cu transmitere sexuala, probabilitatea transmiterii infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV) este cu atat mai mare cu cat numarul de parteneri sexuali este mai mare si cu cat conduita preventiva este mai scazuta.

Transmiterea prin sange infectat cu HIV presupune :

    transfuzii de sange sau produse de sange necontrolate, contactul involuntar cu sangele altei persoane. Atentie in cazul unor accidente sau acordarea primului ajutor unei persoane ranite. Chiar daca pielea intacta reprezinta o bariera naturala este bine sa se manifeste prudenta sau sa se ia toate masurile de siguranta (de ex. manusi chirurgicale de unica folosinta)
    injectii cu ace si seringi reutilizate fara a fi, in prealabil, sterilizate. Atentie consumatori de droguri injectabile
    interventii de orice fel cu instrumente taioase sau care inteapa si care sunt murdarite de sange provenind de la o persaona infectata cu HIV. Atentie la "fratii de cruce", tatuaje facute de amatori, perforarea lobilor urecilor pentru cercei. Nu imprumuta periuta de dinti, lama de ras, briciul, trusa de unghii

Transmiterea de la mama la copil, numita transmitere "perinatala", poate avea loc in timpul sarcinii prin strabaterea de catre virus, in timpul sarcinii, a placentei, in timpul nasterii sau prin alaptare.

Virusul imunodeficientei umane (HIV) nu se transmite prin : aer (respiratie, tuse, stranut), atingere, pupaturi (sarut "uscat"), imbratisare, alimente, apa, bai sau wc-uri publice, stranduri, intepaturi de tantari sau alte insecte, folosirea in comun a rechizitelor, jucariilor, tacamurilor si veselei.

Chiar daca virusul imunodeficientei umane (HIV) este prezent in saliva, urina, secretii nazale, lacrimi, fecale, cantitatea este insuficienta pentru a putea infecta. Virusul imunodeficientei umane (HIV) nu se transmite prin saliva, urina, secretii nazale, lacrimi, fecale daca acestea nu contin sange.

Prezenta intr-o colectivitate a unei persoane seropozitive nu constituie un pericol pentru persoanele sanatoase atat timp cat nu exista conditiile de transmitere a infectiei.

Este dovedit faptul ca pisicile, cainii sau pasarile de apartament nu pot fi infectate cu virusul imunodeficientei umane (HIV) deci nu pot transmite acest virus. Este posibil sa fi auzit de "SIDA pisicii" - este vorba despre un virus asemanator, Feline Immunodeficiency Virus - FIV (virusul imunodeficientei feline), care, la feline, are consecinte asemenatoare infectiei HIV la oameni, dar care NU poate traversa "bariera speciilor" adica omul NU poate fi infectat de acest virus.

Si nu trebuie sa crezi ca HIV face vreo diferenta atunci cand infecteaza. Infecteaza deopotriva homosexuali si heterosexuali, albi, galbeni si negri, bogati si saraci, cu studii superioare sau cu 4 clase, barbati si femei, tineri si batrani. Indiferent de rasa, religie si statut, daca nu esti atent si protejat, esti o posibila victima. HIV nu afecteaza numai homosexualii, consumatorii de droguri injectabile sau saracii, HIV afecteaza in primul rand neatentii si neprotejatii.

Manifestari

Dupa infectare, in sangele persoanei infectate, apar anticorpi specifici anti-HIV. Aceasta este seroconversia. Seroconversia nu se produce imediat dupa contactul dintre virus si sistemul imunitar. In cazul despre virusului imunodeficientei umane (HIV), pentru un sistem imunitar sanatos, aparitia anticorpilor necesita 4 - 8 - 12 saptamani din momentul infectarii. Daca sistemul imunitar este slabit de alte boli sau afectiuni (de ex. diabet, cancer, etc), perioada in care el va produce anticorpii va fi mai indelungata, de aproximativ 3 - 6 luni. Durata de 4 - 8 - 12 saptamani necesara aparitiei anticorpilor specifici se numeste fereastra imunulogica.

Evolutie, complicatii

In cazul infectarii cu virusul imunodeficientei umane (HIV), perioada de incubatie poate fi foarte lunga si foarte variabila, in functie de multi factori (starea sanatatii persoanei infectate, comportamentul ei, igiena, alimentatia, etc) - intre 2 luni si 5 ani. In tot acest timp virusul imunodeficientei umane (HIV) este prezent in fluidele corpului (sperma, sange, secretii) si poate fi transmis.

Timpul mediu scurs intre momentul infectiei cu HIV si stadiul SIDA este de 10 ani - incepand de la cateva luni si mai mult de 12 ani. Specialistii considera ca 80 - 90 % dintre cei infectati cu HIV vor muri in urmatorii 2 ani din momentul declansarii simptomelor.

Se cunosc mai multe stadii in evolutia infectiei. Dar diferentierea lor nu este foarte neta si s-ar putea ca persoana infectata sa nu le parcurga, obligatoriu, succesiv pe toate.

    stadiul I : lipsita de simptomatologie sau cu simptome ce pot fi intalnite si in alte afectiuni infectioase sau neinfectioase : dureri de cap, dureri musculare si articulare, febra, greturi, scaderea poftei de mancare, umflarea ganglionilor (simetrica)
    stadiul II : asimptomatica cu exceptia umflarii ganglionilor
    stadiul III : apar simptome ce reflecta prezenta unor infectii fara gravitate : dureri de cap, febra, transpiratii nocturne, oboseala cronica, diaree, afectiuni ale pielii, leziuni ale mucoasei bucale
    stadiul IV : simptomatica : boli gastrointestinale, boli pulmonare, boli neurologice
    stadiul V : pierdere de greutate, debilitate pronuntata, afectarea sistemului nervos central

In stadiile primare pot apare, de asemenea, tulburari de vorbire, de memorie, ameteli, apatie, stari de anxietate.

In cazul infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV) nu exista semne caracteristice. Daca ar fi asa v-ati putea feri de persoanele infectate numai studiindu-le cu privirea ...
In momentul in care apar, semnele si simptomele sunt ale infectiilor oportuniste care afecteaza organismul. Singurul lucru cert in cazul infectiei cu HIV sunt anticorpii depistati la testul HIV.

Diagnostic

Testul HIV, testul de laborator, pune in evidenta infectia in mod indirect. Nu prin evidentierea virusului din organism ci evidentierea anticorpilor, specifici anti-HIV, ce sunt produsi de sistemul imunitar ca raspuns la infectie.

Tratament

Tratamentul infectiei HIV este complex si urmareste atat imbunatatirea starii de sanatate cat si mentinerea ei : medicamentatie cu actiune directa asupra virusului (antiretrovirale), medicamentatie cu actiune asupra eventualelor infectii oportuniste ce ar putea slabi sistemul imunitar, mentinerea starii psihice si eliminarea stress-ului (presopunctura, acupunctura, terapii ajutatoare, meditatie), regim de alimentatie si igiena corecte. Acest tratament se face numai sub supraveghere medicala si este gratuit.

Prevenire, protejare

Prezervativul, prezervativul si iar prezervativul. Foloseste prezervativul pentru fiecare contact sexual. Ai grija cum folosesti prezervativul. Nu uita de conduita preventiva, ai grija cu cine "umbli", limiteaza-ti numarul de parteneri sexuali, incearca sa afli cat mai multe despre trecutul partenerului, atentie la folosirea obiectelor taioase sau intepatoare, foloseste numai seringi de unica folosinta si numai o singura data ... si fii cu ochii-n patru.

Inchei, asa cum am inceput, cu o definitie care sa ne lamureasca (daca mai este cazul) asupra seriozitatii infectiei HIV

Letal :
    care provoaca moartea.

Oreion

Oreion

boala infectioasa virala acuta, extrem de contagioasa, provocata de un paramixovirus, se manifesta, in principal, printr-o parotidita (inflamatia glandelor parotide, principalele glande salivare).
Oreionul, numit si parotidita epidemica, se transmite pe cale aeriana (inhalarea picaturilor de saliva emise de un bolnav). El se intalneste mai ales iarna, adesea in epidemii, in particular in unele colectivitati (scoli). Cel mai frecvent sunt afectati copiii. Virusul prezinta o tendinta naturala sa se fixeze pe glande si nervi.

Simptome si evolutie - Incubatia dureaza intre 17 si 21 zile. Ea este urmata de o febra moderata si de dureri de urechi timp de una-doua zile. Bolnavul este contagios cu o saptamana inaintea aparitiei simptomelor si aproximativ 8 zile dupa aparitia lor.
Inflamatia glandelor parotide apare mai intai pe o parte, apoi in ambele parti si se manifesta printr-o tumefactie care acopera santurile din spatele maxilarului. Ea provoaca o durere la masticatie si atunci cand se apasa parotidele. Uneori se asociaza o angina si o atingere a ganglionilor invecinati. Durerile de cap sunt frecvente. Evolutia este de cele mai multe ori benigna, iar boala regreseaza de la sine in vreo zece zile.

Complicatii - Oreionul ia in unele cazuri o forma neuromeningeana (meningita, encefalita, atingere a nervului auditiv), o pancreatita (inflamatie a pancreasului) si o orhita (inflamatie a testiculelor) sunt, de asemenea, posibile si susceptibile sa apara fara inflamatia parotidelor.

Tratament - Tratamentul, simptomatic, consta in administrarea de medicamente care combat febra si, in caz de dureri mari, in administrarea antiinflamatoarelor. Odihna la pat este de rigoare in caz de atingere testiculara, precum si imobilizarea burselor cu un suspensor. Este preconizata evictia scolara timp de cincisprezece zile din cauza riscului contagios. Dupa ce a avut oreion, subiectul este imunizat definitiv.

Prevenire - Exista un vaccin eficace, propus adolescentilor si adultilor tineri care nu au facut oreion, precum si copiilor trecuti de varsta de 1 an. Vaccinul destinat copiilor mici este asociat cu cel al rubeolei si rujeolei (vaccinul ROR).

Scabia - Raia


Generalitati

Scabia este transmisa in mod obisnuit prin contact apropiat, intim, ca si dormitul in acelasi pat sau atingerea unei persoane cu scabie; acarienii scabiei nu pot zbura sau sari, ei miscandu-se foarte incet. Acarienii scabiei pot trai pana la 4 zile fara gazda umana. In acest timp, acestia se pot transmite altor persoane prin haine, lenjeria de pat, si prin alte articole de uz casnic si personal
Cuprins articol

 

Cauze

Scabia este cauzata de acarianul Sarcoptul scabiei. Acarienii ce produc scabia sunt atrasi de caldura si mirosul corpului uman. Femelele de acarieni patrund in piele, sapand mici tunele ca niste firicele, care uneori sunt vizibile. Parazitii depun ouale in aceste tuneluri.



Mod de transmitere



Scabia este transmisa in mod obisnuit prin contact apropiat, intim, ca si dormitul in acelasi pat sau atingerea unei persoane cu scabie; acarienii scabiei nu pot zbura sau sari, ei miscandu-se foarte incet. Acarienii scabiei pot trai pana la 4 zile fara gazda umana. In acest timp, acestia se pot transmite altor persoane prin haine, lenjeria de pat, si prin alte articole de uz casnic si personal.

Sarcoptul scabiei patrunde foarte repede pe sub piele, in special in zonele aspre sau cu pliuri cutanate (incretite), ca de exemplu la nivelul coatelor, articulatiilor metacarpiene (incheieturilor degetelor) si genunchilor. Atingerea si gratajul (scarpinatul) zonei infestate cu scabie, poate raspandi boala si in alte parti ale corpului. Dupa patrunderea sub piele, o femela de acarian depune intre 10-25 de oua inainte sa moara. Ouale se transforma in larve 3 zile mai tarziu. Aceste larve se deplaseaza pe suprafata pielii si devin adulti in 14-17 zile. Acest ciclu continua pana acarienii sunt distrusi.

Sarcoptii scabiei care infesteaza omul nu infesteaza cainii sau alte animale. Similar, acarienii scabiei transmisi de la animale nu supravietuiesc si nu se reproduc la oameni. Totusi, ei pot trai suficient la oameni, ca sa cauzeze urticarii pruriginoase (alergii care produc mancarimi) sau produc papule in cateva zile.
Perioada de incubatie si de contagiozitate
Scabia este contagioasa. Persoanele cu scabie pot transmite parazitii altor persoane, inainte si dupa aparitia simptomelor, atata timp cat raman infestate si netratate. Dupa prima infestare, trebuie sa treaca cateva saptamani, inainte de prezentarea primelor simptome. Pacientul este contagios in aceasta perioada care este cunoscuta ca si perioada de incubatie.La o noua infestare cu sarcoptul scabiei, vor trece cel mai probabil 2 sau 3 zile pana la dezvoltarea simptomelor.

Simptome

In cazul scabiei bolnavul prezinta o piele pruriginoasa si iritata, simptomele intensificandu-se pana ce parazitii sunt omorati.Mancarimea (pruritul) - de obicei debuteaza prima. Deseori devine mai pronuntata noaptea sau dupa baie si cateodata este confundata cu pielea uscata. Mancarimea este cauzata de catre reactia alergica fata de acarianul scabiei. Uneori mancarimea este foarte intensa, mai ales la copii si la varstnici.

Pielea iritata – are aspectul unei eruptii cutanate (rash), iar la nivelul zonei de piele sensibila,se observa niste urme mici curbe. Aceste simptome apar ca urmare a saparii de catre acarieni de tuneluri, pe sub straturile superioare ale pielii. Uneori se poate observa o mica flictena (basica) sau chiar parazitul insusi, care arata ca si un punct mic negru, la capatul leziunii. Aceste urme pot fi dificil de vazut dupa ce zona a fost gratata (scarpinata). Sugarii pot sa prezinte numai piele rosie si inflamata, uneori cu mici flictene dureroase.


Simptomele se dezvolta cel mai probabil:
-intre degete si fata palmara a incheieturii mainii
-pe partea exterioara a cotului si in plica cotului
-in jurul taliei si ombilicului
-pe fese
-in jurul sfarcurilor, liniei sutienului, pe partile laterale a sanilor
-pe organele genitale (la barbati).
La sugari si copiii mici, pielea pruriginoasa si iritata poate aparea, de asemenea:
-in jurul scalpului sau pe scalp, pe gat si fata
-pe palme, talpi.
Adesea primul simptom observat la sugari, este reprezentat de cateva vezicule mici la nivelul acestor zone.

Portiunile de piele sensibila, denumite leziuni secundare, se dezvolta mai tarziu in evolutia bolii. Aceste leziuni includ:
-leziuni de grataj, cateodata acoperite de catre o crusta; gratajul leziunii poate irita si ulcera pielea
-zone de piele rosie, uscata , solzoasa, iritata
-scabia nodulara: aceste leziuni sunt reprezentate de mici zone elevate, rosiatice maronii (noduli); nodulii se pot dezvolta in zonele acoperite ca si plica cotului, intre fese, pe scrot si penis; nodulii sunt pruriginosi si pot persista saptamani sau luni dupa debutul scabiei.
Sugarii si varstnicii prezinta in mod special, risc crescut pentru a dezvolta aceste leziuni, deoarece nu pot fi tratati imediat. Simptomele aparute precoce la sugari si la varstnici sunt trecute neobservate sau sunt confundate cu alte afectiuni.

Mecanism fiziopatogenetic

Prima infestare
In cazul primei infestari cu scabie, mancarimea poate sa lipseasca cateva saptamani. In acest timp, persoana este contagioasa, dar nu stie ca este purtator de acarieni ai scabiei. In primele saptamani ale infestarii cu scabie, organismul dezvolta sensibilitate fata de acarieni, de ouale lor si fata de materiile fecale. O data ce organismul a fost sensibilizat, o reactie alergica este declansata, cauzand mancarimi. Cu tratament, acarienii scabiei sunt distrusi si mancarimea dispare treptat, in decurs de cateva zile sau saptamani. In mod obisnuit medicul va decide, daca este sigur pentru copil sa se intoarca la scoala, dupa ce tratamentul s-a efectuat complet si medicamentul a fost spalat de pe piele. Tratamentul dureaza intre 1-3 zile in functie de medicamentul utilizat.
Daca nu sunt omorate toate ouale acarienilor la primul tratament, acestea se pot transforma in larve si cauzeaza noi simptome. Fara tratament, parazitii se inmultesc si produc mai multa sensibilitate si mancarime. Scabia nu se vindeca de una singura. Numai formele de scabie transmise de la animale dispar fara tratament.
Repetarea infestarii
La persoanele care au mai avut scabie si care sunt la o noua infestare cu sarcoptul scabiei, mancarimea va apare instantaneu. Sensibilitatea alergica dezvoltata la expunerea anterioara declanseaza o reactie de hipersensibilitate imediata fata de parazit. Tratamentul este de obicei necesar, pentru distrugerea acarienilor scabiei si a oualor; rareori o reactie alergica va omori acarienii scabiei.

Complicatii

Cea mai frecventa complicatie a scabiei este reprezentata de infectia bacteriana a pielii numita impetigo. Aceasta apare mai des in cazul gratarii intense a pielii. Foliculii pilosi se pot de asemenea infecta (foliculita). Antibioticele pot fi necesare pentru a trata infectia bacteriana cutanata. Pielea poate deveni ingrosata, rosie si scuamoasa sau lucioasa, datorita gratarii persistente.
Rar, scabia incrustata (norvegiana), o forma grava de scabie, se poate dezvolta. De obicei, aceasta forma de scabie este mai frecventa la persoanele cu sistem imun deficitar. De exemplu, cateva persoane infectate cu HIV au dezvoltat o infestatie extrema cu zeci de mii de acarieni; pe de alta parte in randul oamenilor sanatosi infestatia se limiteaza de obicei la 10–15 acarieni.

Consultul de specialitate

Se consulta medicul daca:
-membrii familiei dezvolta brusc mancarimi predominant nocturne, care nu dispar in 3-4 zile
-apar efecte adverse severe dupa folosirea oricarui produs in tratamentul scabiei
-mancarimi care dureaza mai mult de 4 saptamani dupa terminarea tratamentului; dupa un tratament de succes, mancarimea persista 2-4 saptamani ca rezultat al unei reactii alergice la acarienii scabiei contactati anterior
-apar semnele unei infectii ale pielii. Acestea cuprind:
-intensificarea durerii, turgescenta, caldura, roseata
-sensibilitate cutanata
-fasii rosii care se extind departe de zona afectata
-eliminarea continua de puroi
-febra de 37,8 C sau mai mare fara nici o cauza.

Expectativa vigilenta

Sa nu se astepte mai mult de 3 sau 4 zile pentru a se adresa medicului, daca se suspecteaza scabia. Infestarea si simptomele nu dispar fara tratament. Cu cat se asteapta mai mult pana ce se apeleaza la consultul medical de specialitate, cu atat mai mult se transmit acarienii altor persoane.
Daca se considera ca un caz de scabie este corelat cu o afectiune similara, raspandita de animale (sarcoptul ieslii) este recomandat sa se astepte mai mult de o saptamana. Acarienii care produc aceasta forma de scabie nu pot supravietui pe pielea omului mai mult de cateva zile, astfel incat infestatia umana ar trebui sa dispara de una singura fara tratament. Totusi, animalul trebuie tratat de catre veterinar.

Medici specialisti recomandati


Urmatoarele categorii de cadre medicale pot diagnostica si trata scabia:
-personalul departamentului de sanatate publica local
-medicul de familie sau medicul de medicina interna
-medicul pediatru
-medicul dermatolog.

Investigatii


In mod obisnuit medicul poate diagnostica scabia daca pacientul prezinta:
-mancarimi intense, predominant nocturne (cu exacerbare noaptea)
-rash cutanat, cateodata insotit de sensibilitatea pielii; acesta poate avea aspectul unor urme curbe micute; cateodata se pot observa mici vezicule sau un punct negru la unul din capetele leziunii; la sugari, leziunile arata in general ca o piele rosie si iritata, uneori cu mici flictene dureroase; medicul va examina pielea pacientului pentru a evidentia sensibilitatea, leziunile de grataj, zonele ulcerate, crustele si pielea rosiatica care este tipica infestatiei cu acarienii scabiei
-alti membrii ai familiei sau contactii prezinta, de asemenea, mancarimi sau au fost recent diagnosticati cu scabie.

Cateodata este necesar unul din urmatoarele teste pentru confirmarea diagnosticului:
-razuirea pielii: medicul va recolta material din zona pruriginoasa prin aplicarea unei picaturi de ulei mineral sau alt lichid pe piele, urmat de raclarea zonei cu un bisturiu; se examineaza apoi proba recoltata sub microscop, pentru a evidentia sarcoptul scabiei, ouale, caseta oului si fecalele parazitului; acesta este cel mai utilizat test pentru diagnosticarea scabiei
-testul cu cerneala: medicul va picura un lichid lavabil, cu varful penitei peste zona lezata; suprafata cu cerneala este stearsa cu un tampon imbibat cu apa sau alcool; orice leziune prezenta va absoarbe cerneala si va fi vazuta ca o linie inchisa la culoare
-biopsia pielii/punctia biopsie: o proba de piele (punctia biopsie sau biopsia razuita) poate fi folositoare in diagnosticul afectiunilor care pun probleme de diagnostic; biopsia pielii este rareori folosita
-extractia acarianului cu ajutorul acului: rareori, un ac este folosit pentru a extrage acarianul din sant (adapost); ccarianul este asezat pe o lama si examinat la microscop.

Tratament - Generalitati

In cazul suspectarii scabiei, se adreseaza medicului cat mai curand posibil, pentru instituirea tratamentului. Intarzierea tratamentului mareste riscul ca scabia sa se transmita si la alte persoane. Scabia nu dispare de una singura.
Scabia poate fi vindecata doar prin utilizarea cremelor si lotiunilor prescrise de medic. Medicamentele neprescrise nu sunt suficient de tari pentru a ucide acarienii. Majoritatea cremelor si lotiunilor sunt aplicate pe intreg corpul de la gat in jos. La copiii mici, medicamentele se aplica si pe scalp, fata si gat, avand grija sa se evite zona din jurul gurii si ochilor. Medicatia este lasata sa actioneze 8-14 ore si apoi este spalata.
Copiii se pot intoarce la gradinita sau la scoala, dupa ce tratamentul s-a efectuat complet si cremele au fost spalate. Tratamentul dureaza 1-3 zile in functie de medicatia utilizata.

Medicul de familie poate indica examinari la 2 si 4 saptamani dupa completarea tratamentului, pentru a se asigura ca scabia s-a vindecat.Scabia nodulara persistenta, poate fi tratata prin injectarea de steroizi in noduli. In putine cazuri, produsele pe baza de gudron sunt aplicate pe noduli.Mancarimea va persista zile sau saptamani dupa ce acarienii au fost distrusi cu succes. Aceasta mancarime este cauzata de o reactie alergica continua, fata de muscaturile acarienilor. Medicul poate recomanda antihistaminice (ca si Benadryl), creme pe baza de corticosteroizi si in cazuri grave, tablete pe baza de corticosteroizi, pentru a combate mancarimea. Reactia alergica va disparea treptat.
De retinut!
Oricine a avut un contact fizic apropiat cu o persoana infestata cu scabie, ar trebui tratata. Acestia cuprind persoanele care coabiteaza in aceiasi casa, incluzand pe cei care au avut un contact interuman direct intim, prelungit (dormit, imbaiere sau imbratisari) cu persoanele infectate.

Profilaxie

Sa se evite contactul direct intim (piele-piele) cu cineva care are scabie, la fel si cu obiectele de uz personal ale individului infectat; aceasta va ajuta la prevenirea receptivitatii scabiei. Persoanele infectate cu scabie sunt incurajate sa fie precaute, evitand transmiterea acarienilor scabiei altor persoane.
Tratament ambulatoriu
Sus
Toate persoanele din casa, care au avut contact direct cu persoane infectate cu scabie in ultimele luni ar trebui tratate. Acestia cuprind in mod obisnuit toti locatarii imobilului, chiar daca ei nu prezinta simptome (poate dura 4-6 saptamani dupa ce o persoana este infestata pentru a dezvolta simptomele).Este importanta dezinfectia lenjeriei de pat si a hainelor persoanei infectate, pentru a distruge orice acarian viu, imediat ce tratamentul prescris este inceput.
Medicamentele eliberate fara reteta pentru scabie
Nu exista nici un medicament neprescris, care sa vindece infestatia cu scabie. Medicamentele eliberate fara reteta nu sunt suficient de puternice sa distruga parazitii. Daca este suspectata scabia, sa nu se foloseasca medicamente neprescrise inainte de a apela la consultul medicului, deoarece s-ar putea ingreuna diagnosticul bolii.
Medicamente eliberate fara reteta pentru mancarimi
Se poate folosi unul din urmatoarele medicamente eliberate fara reteta (neprescrise) pentru a combate mancarimile produse de scabie:
-cremele pe baza de corticosteroizi (ca si crema cu hidrocortizon); acest tip de medicatie poate determina ca leziunile scabiei sa arate diferit si astfel diagnosticul sa fie dificil pentru medic. Se recomanda sa se foloseasca medicatia numai dupa ce medicul a examinat pacientul si a diagnosticat boala.
-antihistaminicele orale (ca de exemplu Benadryl); aceste medicamente nu vor interfera cu diagnosticul sau tratamentul scabiei.

Tratament medicamentos

Prescrierea de permetrin (Elimite) crema sau lotiune, este cea mai frecventa medicatie folosita pentru tratarea scabiei. Spre deosebire de cel mai toxic produs numit lindan, permetrinul este considerat sigur pentru copiii mai mici de doua luni. Numai permetrinul, crotamitonul si alifia pe baza de sulf, sunt considerate sigure pentru tratamentul copiilor mai mici de doi ani.


Lindanul este uneori folosit ca si optiune secundara de tratament, pentru grupuri de persoane bine precizate. Trebuie folosit numai intr-o singura aplicare, exact cum este indicat. Lindanul nu este recomandat sugarilor, varstnicilor si persoanelor cu greutate mai mica de 49,9 kg sau indivizilor cu sistem imun deficitar. Samponul Lindan si lotiunea, nu sunt disponibile in toate tarile, pentru tratamentul paduchilor si scabiei.Scabia incrustata (norvegiana) – o forma rara, deseori necesita tratamente multiple, cateodata mai mult de un tratament.
Cremele pe baza de corticosteroizi, antihistaminicele (ca si Benadryl) si in cazuri grave, tabletele de corticosteroizi, pot fi folosite pentru combaterea mancarimilor, dar acestea nu distrug sarcoptii scabiei.
Scabia nodulara persistenta, poate fi tratata cu injectari de corticosteroizi in noduli sau rareori cu produse pe baza de gudron aplicate pe piele

Majoritatea cremelor sau lotiunilor se aplica pe intregul corp de la gat in jos. La copiii mici, medicatia este aplicata si pe scalp, fata, gat, avand grija sa se evite zonele din jurul gurii sau ochilor. Medicamentele in mod obisnuit sunt lasate sa actioneze 8-14 ore si apoi sunt spalate. Medicamentele eliberate fara reteta nu sunt suficient de puternice pentru a distruge sarcoptii scabiei.

Optiuni de medicamente

Medicamentele recomandate, folosite pentru tratarea scabiei includ:
-permetrin crema 5% (Elimite) - tratament de prima intentie pentru scabie; vindeca in mod obisnuit infestatia cu scabie dupa prima aplicare
-lindan 1% (Kwell) – trebuie folosit exact cum este indicat pentru a evita efectele adverse grave; lindanul este folosit doar in cazul persistentei scabiei, dupa incercarea altor optiuni de medicamente sau daca pacientul nu este capabil sa foloseasca alte tipuri de tratament
-alifia pe baza de sulf 5% -10% (precipitat de sulf) - o usoara si mai putin eficienta medicatie decat permetrinul sau lindanul, este folosit uneori pentru tratamentul copiilor mici si a femeilor insarcinate si a celor care alapteaza
-crotamiton 10% (Eurax) - nu este folosit frecvent in tratamentul scabiei, deoarece nu distruge intotdeauna toti acarienii si ouale lor
-ivermectin oral - actual in SUA, tratarea scabiei folosind ivermectin, este considerata scoasa din uz; mai multe cercetari sunt necesare pentru a confirma eficacitatea tratamentului si pentru a determina care persoane ar beneficia cel mai mult de pe urma acestui medicament; totusi, medicul il poate prescrie in anumite situatii, ca de exemplu in combinatie cu alte medicamente, pentru a trata persoanele cu forme grave de scabie.
Este necesara folosirea antibioticelor in tratamentul infectiei cutanate secundare.

De retinut!
Cand este folosit corect, lindanul este considerat un tratament sigur si eficient pentru scabie. Prin folosirea incorecta sau excesiva, lindanul poate fi periculos si poate determina afectari permanente ale sistemului nervos central. Daca medicul recomanda lindan pentru tratarea scabiei, pacientii sa se asigure ca primesc, inteleg si urmeaza in detaliu instructiunile pentru o folosire corecta.
Esecul tratamentului

Tratamentul scabiei poate esua daca:

-medicatia nu este aplicata corect: trebuie sa se urmeze cu precizie instructiunile utilizarii medicatiei pentru scabie
-daca medicatia nu a distrus ouale de acarieni: cand acestea se transforma in larve, o noua infestatie incepe
-cand contactii persoanei infectate nu sunt tratati.
Tratament chirurgical
Sus
Tratamentul chirurgical nu este indicat pentru scabie.





Nu exista alte forme de tratament la ora actuala.

Scarlatina



Generalitati


Scarlatina este o boala infecto-contagioasa a copilariei, intalnita mai frecvent sub vasta de 10 ani. Se caracterizeaza prin debut brusc cu febra, alterarea starii generale, enantem (angina streptococica, ciclu lingual) si exantemul caracteristic (eruptie tegumentara maculo-papuloasa, urmata de descuamare tegumentara).
Este determinata de actiunea unei toxine eliberate de catre streptococii beta-hemolitici de grup A. Transmiterea se face pe cale respiratorie, prin tuse, stranut, ras, vorbit, de la bolnavii cu scarlatina, cu angina streptococica sau purtatorii sanatosi de streptococ beta-hemolitic de grup A la nivelul orofaringelui.

Etiologie

Streptococii fac parte din flora normala a omului si animalelor, gasindu-se in mod normal in tractul respirator superior. Dupa natura unui antigen din peretele celular, streptococii se impart in grupe serologice notate cu litere mari ale alfabetului latin: pana in prezent se cunosc serogrupele de la A la H si de la K la V. Din punct de vedere al patogenitatii cel mai important este grupul A urmat in ordinea frecventei de C, G, B, D si F. In acelasi timp se clasifica si in functie de tipul de hemoliza pe care-l determina (la cultivarea in laborator), in: alfa-hemolitici (hemoliza incompleta), beta-hemolitici (hemoliza completa) si nehemolitici.
Agentul etiologic al scarlatinei este streptococul beta-hemolitic de grup A, care se transmite pe cale respiratorie, direct: prin picaturile de saliva raspandite in atmosfera in timpul vorbirii, stranutului, rasului etc. sau indirect, prin obiecte contaminate si mai rar, pe cale digestiva.

Epidemiologie

Scarlatina este o boala infecto-contagioasa sporadic-endemica, cu aparitia unor focare epidemice mai ales in colectivitatile de copii. Copiii sub varsta de 10 ani au o receptivitate mai mare pentru scarlatina, grupa de varsta cel mai frecvent afectata fiind 5-9 ani; baietii sunt mai des afectati decat fetele si apare cu o frecventa de 4-5 ori mai mare in mediul urban decat in mediul rural. De asemenea s-a constatat o periodicitate sezoniera de toamna-iarna si multianuala, aparand epidemii la 5-6 ani.
Izvorul de infectie este reprezentat de catre:
- bolnavii cu scarlatina: care sunt contagiosi incepand de la sfarsitul perioadei de incubatie, in perioada de debut, in perioada de stare 1-2 zile dupa inceperea tratamentului cu penicilina; in absenta tratamentului, pot fi contagiosi si in perioada de convalescenta, pana la 10 saptamani
- bolnavii cu angina streptococica, determinata de o tulpina de streptococ beta-hemolitic care are capacitatea de a secreta toxina eritrogena responsabila de aparitia scarlatinei
- bolnavii cu forme usoare de boala, care pot trece neobservate sau purtatorii sanatosi de streptococ beta-hemolitic tip A; se apreciaza ca aproximativ 20% din populatie este purtatoare de streptococi beta-hemolitici la nivelul orofaringelui.
Odata patrunsi in caile respiratorii, streptococii se inmultesc la nivelul faringelui, determinand local angina („rosu in gat”) si elimina o toxina (eritrotoxina) care difuzeaza in organism determinand aparitia eruptiei cutanate caracteristice.
Dupa scarlatina ramane o imunitate durabila, bazata pe anticorpi antitoxina.


Semne si simptome


Perioada de debut

Dupa operioada de incubatie care variaza intre 2-6 zile, boala debuteaza brusc cu febra, alterarea starii generale, varsaturi si odinafagie (dureri de gat la inghitit). Febra poate atinge valori de 39-40C, fiind frecvent precedata defrisoane si insotita de tahipnee, tahicardie; la sugari si copii mici se poate insoti de agitatie si chiar convulsii.

La examinarese constata prezenta anginei eritematoase (rosu in gat), de culoare rosu-intenssi adenopatie submaxilara silatero-cervicala, care este intotdeauna prezenta. De asemenea aparmodificari si la nivelul limbii, care urmeaza un ciclu caracteristic peparcursul evolutiei bolii; in perioada de debut, este acoperita de un depozitalbicios, dand aspectul descris ca „limba de portelan”. Angina eritematoasa simodificarile de la nivelul limbii, care apar in scarlatina constituie ceea ce se numeste enantemul scarlatinos.

Fata are unaspect caracteristic cu paloare in jurul gurii si congestia (roseata) obrajilor, semn descris ca „masca lui Filatov” sau „faciesul palmuit”.

Perioada de stare

Exantemulscarlatinos apare dupa 24-48 de ore de la debut: difuz, rosu intens, stacojiu, punctat de mici papule rosii, aspre la pipait; mai intens pe fataantero-interna a membrelor, la plicile de flexiune si mai ales la plica cotuluiunde apare o linie transversala usor hemoragica (semnul Pastia), care este mai persistenta; pe fata nu este exantem puctiform, ci o congestie intensa a obrajilor, buze carminate si cu o paloare in jurul gurii, (facies palmuit sau masca lui Filatov).

Enantemulconsta in angina eritematoasa insotita de adenopatiile cervicale si submaxilarecu ganglionii mariti in volum, sensibili la palpare, dar fara fenomenesupurative, cu modificari linguale caracteristice, cunoscute sub denumirea deciclu lingual. Ciclul lingual consta in modificarea aspectului limbii de la ozi la alta; nu lipseste niciodata fiind patognomonic:

- in prima zi:depozit alb-slaninos (limba de portelan)

- a 2-a zi :se descuameaza dinspre margini spre baza

- a 3-a zi :varful este descuamat insa baza prezinta depozit alb

- a 4-a zi: limbadescuamata total, se vad papilele (limba zmeurie)

- apoi, inperioada de consvalescenta se reepitelizeaza rezultand aspectul cunoscut ca „limba lacuita”.

Semnelegenerale se mentin, febra persistand inca 2-3 zile de la introducereaantibioticului. Doar in formele severe, toxice, se mentioneaza modificaricardio-circulatorii, cu tahicardie, asurzirea zgomotelor cardiace, hipotensiune arteriala, colaps, hepatomegalie, uneori insotita de subicter, nefrita infocar, simptome neuro-psihice (agitatie, delir, convulsii, meningism) si artralgii toxice.


Perioada de convalescenta

Dupa 7-14zile de la debut, apare descuamarea furfuracee la nivelul fetei si lamelara sau in lambouri, la nivelul extremitatilor. Limba se reepitelizeaza, avand oculoare rosie-inchisa, lucioasa (limba lacuita sau limba de pisica). In scarlatina tratata precoce cu antibiotice, descuamarea este discreta.

Complicatii

In generaleste o boala autolimitanta, dar in unele cazuri, netratate, in evolutia bolii pot apare si complicatii. Acestea sunt reprezentate in timpul perioadei de stare de catre: artrita toxica, nefrita, cardita, encefalita. In convalescenta prin extindere la organele din jur pot apare complicatii septice de tipul: sinuzite, otite, mastoidite, adenite, flegmon amigdalian, flegmon al planseului bucal. Complicatiile care pot apare mai tarziu, dupa infectia scarlatinica, sunt: reumatismul articular acut si glomerulonefrita post-streptococica, insa au devenit rare astazi.
Diagnostic
Sus

Diagnosticuleste suspicionat cand apare eruptia cutanata caracteristica, de tipmaculo-papulos, in prezenta febrei si anginei.

Investigatiilecare ajuta la confirmarea suspiciunii de scarlatina sunt:

- teste de laborator pentru evidentierea sindromului biologic inflamator: leucocitoza cuneutrofilie, eozinofilie, VSH accelerat, fibrinogenemie crescuta.
- teste bacteriologice: evidentierea, prin culturi de la poarta de intrare, a streptococului beta hemolitic (neobligatorie pentru acceptarea diagnosticului);exudatul faringian se recolteaza dimineata, inainte ca pacientul sa manance si sa se spele pe dinti, inainte de inceperea tratamentului (cu ajutorul unui tampon steril se sterg amigdalele si peretele posterior al faringelui, evitandu-se atingerea limbii, luetei si contaminarea lui cu saliva); la purtatorii sanatosi se recolteaza exudat nazo-faringian si nazal; dupa recoltare, tampoanele utilizate pentru recoltarea exudatelor faringian, nazo-faringian si nazal, sevor transporta in maximun doua ore la laborator
- teste serologice: reactia ASLO deceleaza anticorpii anti streptolizina-O.

Titrul ASLO creste in urmatoarele conditii:

- inconvalescenta dupa scarlatina creste peste 200u/ml (titrurile normale ASLO suntcuprinse intre 166-200 u/ml (metoda clasica); mentinerea crescuta a titrului ASLO exprima evolutia catre sindrom postst reptococic sau catre complicatii tardive
- infectie streptococica in antecedentele recente ale pacientului, cand se inregistreaza o crestere in dinamica a titrului; dupa o angina streptococica, titrul ASLO crestein 2-3 saptamani, atinge nivelul maxim la 5 saptamani si scade apoi lent, panala 6-12 luni (in cazul in care boala se vindeca)
- instalareasau agravarea unei complicatii postst reptococice (cu exceptia coreei, cand ASLOeste normal)
- eficienta tratamentului: antibioterapia instituita precoce face ca titrul ASLO sa creasca mai putin, iar corticoterapia determina revenirea mai rapida la valori normale; in infectiile streptococice netratate titrurile ating valori maximale (pana la2500 u/ml)
- starea depurtator sanatos de streptococ beta-hemolitic.

Valori falspozitive se pot inregistra in hiperlipemii, hipergamaglobulinemii (mielommultiplu).

Tratament


Toti bolnaviide scarlatina se interneaza obligatoriu in spital timp de 7-10 zile pentru izolare si tratament. Repausul la pat este recomandat timp de 7-10 zile, dupacare bolnavul ramane in izolat la domiciliu pana la 14-21 de zile de lainceputul bolii, fiind urmarit in continuare de catre medicul de familie panala 30 de zile, in vederea depistarii eventualelor complicatii. Se urmareste examenul de urina si exudatul faringian. Se considera vindecat, un pacient care dupa 21 de zile de la debutul bolii, la doua exudate faringiene consecutive nu se mai depisteaza streptococ beta-hemolitic, daca examenele de urina sunt normale.

Regimul alimentar este hidro-lacto-zaharat in primele zile de boala; pe masura ce scadefebra si se amelioreaza starea generala si toleranta digestiva, se revine treptat la regimul alimentar normal.

Tratamentul etiologic consta in antibioterapia cu Penicilina - antibioticul de electie, inlocuitde macrolide (eritromicina) la persoanele alergice la penicilina. La acesta seasociaza tratament simptomatic: antitermice (aspirina, paracetamol) si vitaminaC. Dezinfectia nazo-faringiana este importanta, utilizandu-se faringosept siinstilatii nazale cu colargol.

Pentru profilaxie, la iesirea din spital se recomanda penicilina de depozit, Moldamin, care se poate repeta la 10 zile de la externare sau pana la incetarea inflamatiei si normalizarea ASLO.

Profilaxie


La aparitiaunui caz de scarlatina se vor lua masuri de profilaxie:

- se va efectua ancheta epidemiologica, depistandu-se sursa de infectie, bolnavii si contactii bolnavilor; cazurile de scarlatina se declara nominal si de obicei sespitalizeaza minim 7 zile
- la externare vor fi supravegheati prin examen clinic la 2, 3 luni, prin examene de urina timp de 4 saptamani, VSH, ASLO si fibrinogen la 1, 2 luni, pentru a surprinde eventuale complicatii
- suspectiivor fi tratati la fel ca si bolnavii pana la confirmare sau infirmare
- contactiibolnavilor cu scarlatina (membrii familiei, colegii, toti cei care au intrat incontact cu persoana bolnava) vor fi supravegheati clinic timp de 10 zile; in colectivitatile de copii, in care au aparut cazuri se face triaj epidemiologic zilnic, pe perioada incubatiei maxime de la aparitia ultimului caz, educatia sanitara a copiilor si a angajatilor privind modalitatile de transmitere si riscul afectiunilor posts streptococice.
- purtatorii de streptococ beta-hemolitic depistati in focar, vor fi tratati timp de 10 zile cu Penicilina V
- se va face dezinfectia obligatorie, continua, la patul bolnavului, la domiciliu si la spital, daca a fost internat
- se indica supraveghere bacteriologica (exudat naso-faringian) si/sau serologica (ASLO) in colectivitatile de copii in care au aparut cazuri de scarlatina.

Diabetul zaharat

Definitie

 
diabetul zaharat este una dintre cele mai raspandite boli cronice netransmisibile si cea mai frecventa boala endocrina. Se caracterizeaza prin tulburari ale intregului metabolism, in special ale metabolismului glucidelor si prin complicatii care afecteaza ochii, rinichii, nervii si vasele de sange. In esenta, diabetul zaharat este o boala in care organismul nu produce destula insulina sau nu o foloseste eficient.


Raspandire

Prin frecventa sa, diabetul zaharat intra in categoria asa-numitelor boli cronice ale civilizatiei. Pe cat de simpla pare astazi determinarea nivelului glicemiei, pe atat de dificila este totusi determinarea prevalentei diabetului zaharat la o anumita populatie. Acest lucru se datoreaza in mare masura faptului ca standardele de diagnosticare a bolii nu sunt inca uniform aplicate.

Se estimeaza ca 2-6% din populatia Europei occidentale si a Americii de Nord sufera de aceasta boala. Si mai alarmant este ca aproape o treime dintre acesti oameni nu sunt constienti de existenta bolii. Conform datelor statistice din 1981, peste 3% din populatia Romaniei suferea la acea data de diabet zaharat. Boala este mai frecvent intalnita la locuitorii din orase decat la cei de la sate. Statisticile centralizate de Organizatia Mondiala a Sanatatii arata ca, in anul 2000, existau in Romania mai mult de un milion de diabetici si se estimeaza ca pana in 2030 numarul lor se va dubla.



Cauze

- Cauzele diabetului zaharat sunt elucidate doar partial. Pe de o parte, se stie ca aparitia ambelor tipuri de diabet este legata intr-o oarecare masura de factori ereditari, genetici. Pe de alta parte, factorii de mediu joaca si ei un rol important.
- Unul dintre factorii de mediu despre care se crede ca determina in multe cazuri aparitia diabetul zaharat de tip 1 ar fi un virus care infecteaza celulele beta, producatoare de insulina, din pancreas. Aceasta ipoteza este sustinuta de dovezi clinice si experimentale. Infectia virala poate induce diabet fie prin distrugerea celulelor producatoare de insulina, fie prin declansarea unei reactii imune.
- Un alt factor care pare sa predispuna la diabet autoimun (tip 1) ar fi consumul de lapte de vaca sau produse de lapte la sugarul mic. Cercetarile sugereaza ca albumina din laptele de vaca ar duce la aparitia unor anticorpi care, prin reactivitate incrucisata, afecteaza in cele din urma celulele beta pancreatice si astfel contribuie la aparitia diabetului zaharat.
- In aparitia diabetul de tip 2, cei mai importanti factori modificabili sunt greutate corporala excesiva  si lipsa de exercitiu fizic , adica sedentarismul.
- Un alt factor notabil ar putea fi stresul psihic excesiv. Imediat dupa cutremurul din 1977, diabetologii din Bucuresti au putut constata o incidenta crescuta a diabetului zaharat. Astfel, unii autori mentioneaza ca posibil factor diabetogen stresul, in special stresul de aglomeratie.
- Printre factorii incriminati este si abuzul alimentar, respectiv excesul de produse zaharoase. Toti acesti factori ar putea explica de ce diabetul zaharat este mai frecvent in mediul urban. In functie de cauze, diabetul se imparte in diabet zaharat primar si diabet zaharat secundar. Atunci cand nu exista nicio alta boala asociata, vorbim de diabet zaharat primar.

Cand pot fi identificate tulburari sau conditii patologice care cauzeaza sau favorizeaza dezvoltarea bolii diabetice, vorbim de diabet zaharat secundar. Printre cauzele care pot conduce la diabetul zaharat secundar se numara: boli care afecteaza pancreasul (de exemplu pancreatia cronica a alcoolicilor), tulburari hormonale (de exemplu acromegalia, feocromocitomul, boala Cushing), diabetul indus de medicamente si substante chimice, diverse boli genetice etc. In functie de mecanismul de aparitie, exista diabet zaharat de tip 1 si diabet zaharat de tip 2.

Diabetul zaharat de tip 1 apare mai ales la copii si tineri si necesita intotdeauna tratament cu insulina, deoarece pancreasul nu o mai poate produce. Din acest motiv se mai numeste si diabet insulino-dependent. Diabetul zaharat de tip 2 apare de obicei la adultii de varsta mijlocie (40 de ani) sau mai tarziu, mai cu seama la persoane supraponderale. In acest caz, organismul continua sa produca insulina, dar aceasta nu isi poate indeplini rolul in mod normal. Acest al doilea tip de diabet nu necesita de regula tratament cu insulina, fapt pentru care s-a si numit diabet zaharat non-insulino-dependent.

Trebuie insa mentionat faptul ca dependenta de insulina nu inseamna in mod obligatoriu ca pacientul va urma terapia cu insulina; de asemenea, termenul de non-insulino-dependent nu se suprapune intotdeauna cu absenta tratamentului insulinic. Expertii considera mai degraba ca notiunea de „insulino-dependent" atrage atentia asupra faptului ca, in absenta administrarii insulinei, pacientul prezinta risc de cetoacidoza diabetica . Cu alte cuvinte, termenii „insulinodependent" si „non-insulinodependent" descriu de fapt stari fiziologice (predispozitia, respectiv rezistenta la cetoacidoza), in timp ce termenii „tip 1" si „tip 2" se refera la mecanismul patogenic, autoimun (in tipul 1) si nonautoimun (in tipul 2).

Simptome

Simptomele diabetului zaharat variaza de la caz la caz. In general, diabetul se caracterizeaza prin cresterea peste normal a concentratiei de glucoza in sange (hiperglicemie), cu sau fara eliminarea de zahar prin urina (glicozurie). Alte simptome care pot sa apara sunt: setea excesiva cu aport crescut de apa, eliminarea de urina in cantitati mari si foamea excesiva cu ingestia de alimente in cantitati mari.

Aceste trei simptome, cunoscute in terminologia medicala ca polidipsie, poliurie si respectiv polifagie, sunt in general cauzate de hiperglicemie. La pacientii care sunt bolnavi, dar care au ignorat semnele mai multa vreme, nefiind astfel diagnosticati, se poate intampla ca prima manifestare remarcata sa fie coma diabetica.

Diabetul de tip 1 isi face simtita prezenta de regula inainte de 40 de ani, dar exista si pacienti la care diabetul de tip 1 survine in mod atipic, tarziu in viata, la varsta de 50 de ani sau chiar mai tarziu, in cazuri rare. De obicei, pacientii cu diabet de tip 1 aparut la o varsta mai inaintata nu sunt obezi ca cei care sufera de diabet de tip 2.

Diabet de tip1 poate debuta brusc, cu sete, urinare in exces, apetit crescut si pierdere in greutate. Persoanele cu diabet de tip 1 pot avea greutate normala sau pot fi subponderale, in functie de intervalul de timp dintre debutul simptomelor si inceputul tratamentului. De regula, in cazul diabetului de tip 1, odata ce simptomele s-au dezvoltat, este necesara administrarea insulinei.

Diabet de tip 2 debuteaza de obicei la mijlocul vietii sau mai tarziu. De regula, pacientul cu diabet zaharat de tip 2 este obez sau supraponderal. De asemenea, la acesti diabetici, simptomele apar si se manifesta treptat. Daca pacientul reuseste sa-si controleze greutatea corporala prin masurile dietetice, respectiv prin administrarea de medicamente antidiabetice cu administrare pe cale orala, nu este necesara administrarea insulinei. Exista destul de multi pacienti cu diabet de tip 2 la care se aplica insulinoterapia.




Complicatii acute si tardive

Cele mai grave complicatii , posibil letale, sunt cele acute. Acestea apar prin scaderea sau cresterea marcata a nivelului de zahar in sange (hipoglicemia cu coma hipoglicemica, cetoacidoza diabetica la diabeticii insulino-dependenti si coma noncetonica hiperosmolara de obicei la diabeticii non-insulino-dependenti).

La o mare parte dintre bolnavi, boala diabetica duce in timp la asanumitele complicatii tardive. In timp ce unii diabetici nu ajung niciodata la astfel de complicatii, altii le dezvolta devreme. In medie, complicatiile tardive se manifesta la interval de 15-20 de ani dupa aparitia hiperglicemiei manifeste. Unii pacienti pot prezenta mai multe complicatii simultan.

Diabetul afecteaza intregul metabolism si, in lipsa tratamentului adecvat, duce in timp la aparitia unor complicatii serioase din cauza afectarii vaselor de sange de la nivelul inimii, creierului sau rinichilor. Diabetul netratat poate duce la orbire, suferinte ale nervilor, ulcere la nivelul picioarelor etc.

La diabetici, ateroscleroza apare mai extinsa si mai devreme decat la populatia generala. Boli cardiovasculare - cardiopatia ischemica, infarctul miocardic asimptomatic, accidentele vasculare  cerebrale au o frecventa crescuta.
Retinopatia diabetica apare la aproximativ 85% dintre pacienti si este o cauza importanta a orbirii. Nefropatia  diabetica este o boala care produce leziuni la nivelul vaselor sangvine ale rinichilor si afecteaza aproximativ 35% dintre pacientii cu diabet de tip 1.

Aceasta complicatie duce deseori la invaliditate si chiar la deces. Neuropatia  diabetica poate afecta fiecare portiune a sistemului nervos, mai rar creierul. Neuropatia poate afecta un nerv sau mai multi, in cazul acesta fiind vorba de polineuropatia diabetica. Aceasta se manifesta prin amorteli, parestezii (furnicaturi), hiperestezie severa (sensibilitate crescuta a receptorilor nervosi) si durere. Durerea poate fi intensa si deseori se accentueaza in timpul noptii.

O complicatie aparte a bolii diabetice o constituie ulcerele la nivelul picioarelor. Acestea se datoreaza distributiei anormale a presiunii cauzate de neuropatia diabetica. Evolutia infectiilor la diabetici este in general mai grava. Sunt intalnite infectii ale pielii, ale tractului urinar, ale aparatului respirator, infectii fungice ( candidoza ) etc. Specialistii atentioneaza in special cu privire la patru infectii cu gravitate deosebita, caracteristice pacientilor cu diabet: otita externa maligna,mucomicoza rinocerebrala (o infectie fungica), colecistita emfizematoasa si pielonefrita emfizematoasa.