Autoritatea
politica - concept, trasaturi
În exercitarea rolului sau în
cadrul societatii, puterea politica utilizeaza o serie de
mijloace economice, sociale, politice, ideologice, folosind fie metoda
convingerii, fie pe cea de constrângere pentru a-si impune propria vointa.
Capacitatea puterii de a-si
impune vointa sa în societate printr-o diversitate de mijloace, pentru a-i
asigura stabilit 858i81i atea si functionalitatea, constituie autoritatea
politica.
Autoritatea politica este o
ipostaza a puterii politice reprezentând modalitatea concreta de
manifestare a puterii.
Forta puterii politice este cu
atât mai mare cu cât autoritatea politica se realizeaza, mai ales,
prin convingere, prin adeziunea maselor la activitatea puterii politice.
Asadar, adevarata autoritate politica este aceea prin care
puterea se impune preponderent prin convingere. Cea mai simpla
definitie a autoritatii politice ar putea fi capacitatea puterii
de a obtine ascultare fara constrângere. Concludent în
aceasta directie este faptul ca însusi cuvântul de
"autoritate" provine de la latinescul "auctoritas" -
forta de convingere, desemnând capacitatea unor persoane, grupuri de
persoane sau institutii de a obtine, în virtutea unor calitati
sau împuterniciri, respect si ascultare fata de actiunile
promovate. Stabilitatea societatii este legata în mod direct de
forta puterii ca autoritate politica. În vorbirea curenta, când
ne referim la putere politica avem, de fapt, în vedere autoritatile
politice, întrucât autoritatea politica este modul concret de manifestare
a puterii, un alter ego al acesteia.
Cu alte cuvinte, autoritatea
politica este ipostaza puterii când se bazeaza pe forta
argumentelor, si nu pe argumentul fortei. De fapt, orice putere
politica, atunci când are ca suport numai forta, îsi pierde
treptat autoritatea, ceea ce marcheaza momentul declinului, realitate care
duce inevitabil, mai devreme sau mai târziu, la pieirea sa. Indiferent de
contextul în care se exercita, sensul central al autoritatii
este acela de a fi un fenomen politic, o ipostaza a puterii.
"Puterea", afirma R. Bierstedt, "este cea care confera
autoritate unui ordin, dar o putere autorizata,
institutionalizata"[1]).
Autoritatea politica, fiind un
drept recunoscut puterii, este expresia unor relatii sociale si se
distinge de celelalte forme de autoritate prin modalitatile sale de
constituire, cauzele aparitiei, functia speciala si aria de
manifestare - societatea globala. O trasatura
caracteristica a autoritatii o reprezinta prezenta
acesteia în cadrul oricarei organizari sociale, inclusiv al celei
politice. Dupa cum observa Petre Andrei în lucrarea "Sociologia
generala", elementul fundamental care serveste drept reglator al
relatiilor dintre indivizi este o autoritate cu forme si aspecte
foarte diferite, dupa gradul de dezvoltare a societatii.
Aprofundând relatia de
autoritate politica, P. Andrei considera ca aceasta are o mare
influenta asupra oamenilor si un mare rol în organizarea
sociala. "Autoritatea politica - scrie el - indiferent daca
este o persoana sau sunt mai multe, are câteva caracteristici care o
deosebesc de cea religioasa si prin care ea îsi poate îndeplini
rolul sau. Autoritatea politica, în primul rând, are putere de
constrângere exterioara, recurgând chiar la mijloace brutale si
putând neglija cu totul conceptiile si vointa proprie a unui
individ atunci când sunt în joc interesele tuturor"[2]). Asadar,
autoritatea politica, pe lânga puterea de convingere care trebuie
sa fie determinanta, are si putere de constrângere
îndreptata împotriva actelor antisociale si antinationale.
Experienta arata ca
autoritatea politica nu este nelimitata. Ea se schimba daca
vine în conflict cu vointa majoritatii, pentru ca
autoritatea care înabusa personalitatea omului nu poate duce
decât la declin, mai ales, spiritual, moral si deci nu poate fi de
durata. Astfel, autoritatea politica apare ca vointa grupurilor
sociale aflate la conducere, vointa extinsa la scara
societatii globale, fiind prezentata ca "vointa a
tuturor", deci legitima. Prin urmare, autoritatea politica se
refera la cadrul institutional în care folosirea puterii politice
este organizata si legitima.
[1])R. Bierstedt,
Power and Progress, Essay on Sociological Theory, New York, McGraw Hill, 1975, p.
235
[2])Petre Andrei,
Sociologie general|, Bucuresti, Editura Academiei, 1970, p. 356
