Ca totodeauna când e vorba de disparitia din viată a unor personalităti de seamă ale istoriei noastre contemporane, in R. S. R. se trec sub tăcere, se escamotează datele biografice esentiale. Cu cât mai insemnate sunt meritele din trecutul "burghez" al persoanei in cauză, cu cât mai mult a fost aceasta eliminată din viata reseristă, cu atât mai zgârcite sunt organele resere in relatarea adevărului, acoperind golurile cu fraze formale şi cu referiri la momente minore din viata şi activitatea unui dispărut de seamă.Morile de vânt de pe Nistru... "Am scăpat de încă unul!" - pare a fi rationamentul acestei tinute observate in atâtea şi atâtea cazuri. In consecintă, în cazul lui Pan Halippa nu se suflă nici un cuvânt despre meritul suprem al lui de a-şi fi dedicat viata cauzei supreme a Basarabiei şi prin aceasta cauzei intregului neam Românesc. Se aminteşte intr'un necrolog scurt numai de creatia poetică a dispărutului, act venind in ajutorul muşamalizării caracteristice împrejurarea cât se poate de "fericită", că G. Calinescu a consemnat amintita creatie poetică in a sa antebelica "Istorie a literaturii române". Or, această istorie, tacit anatemizată, nu se găseşte şi nu se reeditează in R. S. R. (Ea capătă valoare doar in asemenea momente "de circumstantă"). Iar a consemna acum versuri mai noi ale aceluiaşi "recunoscut" poet, de pildă aceea prin care el se anunta ca fiind in viată, in 1972, amicului său Ion Păscãlută din Canada, una ca asta intră mai putin ca orice in vederile mânuitorilor de date biografice reserişti. Căci in alele versuri este vorba, printre altele, de "o Românie Mare", cum şi de "a vietii creştineşti poruncă".
Mai mult insa decât a trece sub tăcere cu tot dinadinsul adevarurile despre viata de luptă a patriotului Pan Halippa, in nota de necrolog amintită se proferă o minciună struntată, anume că lui i-ar fi fost dată "bucuria de a trăi să vadă infăptuirea idealurior pentru care militase in tinerete, concretizată in fiinta României socialiste de azi, liberă şi stăpână pe soartă" (!!)
Poftim, vă rog, dati dumneavoastră crezare, dacă puteti, unei asemenea afirmatii gratuite pusă pe seama celui ce nu mai grăieşte!
Căci, idealul pentru care a luptat Pan Halippa in tinerete şi pe care mai întâi repereul, apoi şi resereul, in deplinã soglăsuire cu ureseseul, până astăzi îl dispretuieşte si-l trădează, a fost emanciparea Basarabiei, promovarea conştiintei nationale la Basarabenii săi şi unirea firească a tării dintre Prut şi Nistru cu celelalte provincii româneşti. Pentru aceasta însă, fiind printre primii pe lista neagră a "celoviecilor" (adică a... "oamenilor"!) bolşevici, Pan Halippa a fost ridicat din Bucureştii "eliberati" şi deportat pe undeva "na Sibir". Put la tarã... Dacă aceasta nu i-a făcut'o tarul cel "alb" Nicolae II-lea, ci doar l'a arestat putin timp in 1905, lăsându-l îndată la casa lui din Basarabia, apoi, poftim, s'o plătească el mai scump după patru dccenii, in 1944-45, sub tarul cel roşu I-iul.
Departe de vreo realizare a lor in R. S. R. sunt şi ideile narodniciste, dacă la acestea se va fi făcut aluzie in fraza reseristă citată, cu care Halippa intr'adevăr a venit in scurt contact in tineretele sale. Pe urmă, el a fost national-democrat. Cum putea, deci, Pan Halippa, văzând până in ultimul său ceas năruite ambele sale idealuri din tinerete: cel cu Basarabia liberă, incorporată acum de noul tarism cuceritor, şi idealul de narodnicism (semănătorism), apoi aceea de democrat national, toate sugrumate şi înghitite de plaga orânduirti pecerist-reseriste, să se considere fericit in R. S. R.? Aceasta se poate numai in stilul escamotării reseriste a adevărurilor mari şi mici!
Că lui Pan Halippa nu i-au putrezit/înghetat oasele prin Siberia, aceasta s'a datorat in primul rând robustetei extraordinare a organismului său solid, cât şi, trebuie recunoscut, scurtei devierii de pe linia stalinistă a lui Nichita Hrusciov care a dispus ca detinutul numar cutare din contlaghăr să fie escortat la Ungheni, să treacă dincoace de Prut şi aci, mântuit, să sărute incă odată pământul tării mame (ceea ce, din punct de vedere "mare-rusesc" îl privea personal). Pentru vina numai de a fi fost fiu credincios al acestei mame i se pierduse lui urma pentru multi ani de zile, incat unii cunoscuti din exil afirmau in scris, pe cand el traia din nou in Bucuresti, ca ar fi murit in exilul siberian.
Născut in satul basarabean Cobolta, pe râul cu acelaşi nume, Pan Halipa işi face aci scoala primară in limba rusă, limba românească nefiind admisă in învătământ. Dascălul Ch. Barcã şi elevul Pan Halippa, şi unul şi altul Români moldoveni (ca şi toti ceilalti elevi), făceau a la reciproca învătătură in limba rusa! Mare minune pe pământ care se mai repetă şi astăzi cu frânturi ale neamului românesc din alte tări!
Din dorinta tatălui său de a se face preot, Pan Halippa merge la Seminarul Teologic din Chişinău. Acolo are profesori tot Ruşi, cu exceptia a 2 - 3 Moldoveni, care tot in ruseşte trebuiau să predea.
De importanta istoriei Basarabiei, seminaristul Pan Halippa s'a sesizat de la fratele său mai in vârstă, zelos culegător de documente privind trecutul istoric al provinciei. Ulterior, aceste documente, adunate in numar mare, au alcătuit trei volume publicate sub titlul "Documentele moşiilor din Basarabia". M'am izbit de primejdia contactului cu asemenea documente şi cu numele proscris Halippa la biblioteca Academiei Române, devenita "pe parcurs" Academie R. P. R., când, cerând volumele spre consultare, m'am văzut înşfăcat de cenzorul politic cu ancheta: de ce mă interesez eu de asemenea carte "cu fotografia regelui!?". Se prefăcea a nu vedea că e vorba de Basarabia.
La Seminar, Pan Halippa cunoaşte ideile narodnicilor şi-si face socoteala că acestea sunt prielnice pentru promovarea cauzei Basarabenilor. De aceea el este activ in revolutia din 1905, numită burghezo-democrată, şi drept urmare este arestat, exclus din Universitate unde făcea studii in drept, fixându-i-se apoi domiciliu obligatoriu.
In 1906, Pan Halippa scoate împreună cu alti patrioti basarabeni ziarul "Basarabia", titlul acestuia fiind scris cu litere latine, în timp ce textele din corpul lui erau publicate in limbă moldovenească, insă cu litere chirilice. In această formă Moldovenii, trecuti prin şcoli ruseşti, puteau citi pentru prima dată in limbă maternă. Ziarul *°Basarabia", de orientare national-democratică, a apărut in decurs de numai 10 luni; dar in acest scurt timp el a trezit tărănimea basarabeană din letargie, massele incepând a fi interesate de chestiunea lor natională.
După interdictia ziarului, Pan Halippa trece la Iaşi, ca şi alti vreo 20 de tineri basarabeni şi urmează studiile la Facultatea de istorie, geografie şi literatură, între 1908-1912. Cetatea Albã... Aci are profesori printre altii, pe Al. D. Xenopol şi pe Constantin Stere, fost deportat in Siberia. La terminarea studiilor, Halippa nu acceptă invitatia profesorului său Al. D. Xenopol de a rămâne asistent al său la catedra de istorie a Românilor, ci preferă să se intoarcă pe câmpul luptei patriotice in Basarabia. Acolo, incepând imediat din 1913, participă la editarea ziarului - revistă "Gând Moldovenesc". Acest organ de luptă patriotică revolutionară pregăteşte până in 1917 emanciparea Basarabiei, netezeşte calea spre constituirea Sfatului Tării şi unirea cu România.
De aceea, Basarabenii vor fi primii dintre Românii de peste granite care-şi vor exprima răspicat şi apoi (tot primii care) işi vor realiza dorintele de unire, urmati fiind de Bucovineni apoi de Transilvăneni.
In cursul frământărilor din 1917 se ajunge la convocarea, in 20 Octombrie, a "Congresului militar român" care consfinteşte autonomia politică a Basarabiei şi înfiintează Parlamentul - Sfatul Tarii, acesta reprezentând toate categoriile sociale, inclusiv minoritătile din Basarabia.
Ales deputat al Congresului tăranilor la Petrograd, Pan Halippa foloseşte prilejul de a sta de vorbă direct cu Kerenski şi cu Miliukov (istoric şi ministru) in chestiunea basarabeană. Aceştia s'au împotrivit proclamării autonomiei, chiar şi procurării de la Iaşi a manualelor şcolare pentru anul şc. 1917/18 in vederea progresului cultural mai accelerat in Basarabia. Nemultumit de politica lui Kerenski şi Miliukov in chestiunea basarabeană, Pan Halippa, după cum o arată personal, se adresează opozitiei bolşevice in persoana "compatriotului" basarabean Trotcki. Lămurindu-l că "omul de mâine" este V. I. Lenin, Trotcki are amabilitatea să-l conducă pe Halippa la locuinta conspirativă a lui Lenin. In convorbirea avută cu acest prilej, Lenin i-a dat lui Halippa solutia conformă cu conceptia sa enuntată tocmai pe atunci in chestiunea natională, spunând că întrucât ei, Basarabenii, sunt Români, trebuie desigur să caute solutia in legătură şi cu... toti Românii; să procedeze in concondantă cu conştiinta lor nationala şi cea politică; să facă însă totul pe cale legală prin Sfatul Tarii.
După cum se stie aşa s'a şi făcut datorită in cea mai mare parte lui Pan Halippa insuşi el fiind la inceput vicepreşedinte apoi "ultimul preşedinte" al Sfatului Tării. La 27 Martie (stil v.) 1918 acest Sfat indeplinind vointa majoritătii absolute a populatiei Basarabiei, hotărăşte unirea pentru totodeauna a acestei provincii cu tara mamă - România. Impotrivă au votat doar trei deputati, aceştia fiind, după cum preciza Halippa, streini de neamul românesc şi deci de interes. Desăvârşirea Unirii, prin Adunarea transilvană de la Alba Iulia, are loc abia după 8 luni, la 1 Decembrie 1918. Desigur că in R. S. R. se ignorează această prioritate calendaristică, cu oricât patos s'ar face caz de "desăvârşirea Unirii".
Iată, aşadar, pe scurt istoria care a dus prin măsura NKVD şi totodată a noii securităti comuniste române, la adăogirea a incă unui capitol al acesteia, acela de "penitentă", in viata luptătorului patriot Pan Halippa.
Readus la Bucuresti îl puseseră pe Halippa să locuiască la un demisol umed pe str. Principatele Unite, unde prindea apa in găleată de la un robinet de sub tavan ca să prepare mâncarea pe o lampă cu gaz.
Cei de la partid, aflând că Pan Halippa a stat cândva de vorbă cu Lenin, au venit la el să le dea relatii despre acea intâlnire memorabilă. Lucretiu Pătrăşcanu care la rândul său s'a fost văzut cu Lenin, fiind asasinat de către înşişi tovarăşii săi comunişti, Halippa era acum singurul martor In viată care l'a văzut pe Lenin personal. Şi se ştie cu câtă migală se recuperau in general mărturii orale şi scrise despre viata şi spusele lui Lenin. Lenin... "Vă spun eu in ce a constat convorbirea mea cu Lenin, le-a răspuns Halippa destul de tăios (doar a trecut prin spaime şi primejdii care l'au călit), dacă-mi redati casa mea de aici din Bucuresti, macar să locuiesc in ea, dacă nu se poate să-mi redevină proprietate!" - "Ca să vedeti..." - au incercat interlocutorii. - "Eu văd, văd că locuiesc in mizerie, iar colo există o casă a mea in care locuiesc comod altii!"
I-au acordat in cele din urmă spatiu de locuit in fosta lui casă. Atunci şi Pan Halippa, tot in cele din urmă, a convenit să dea relatii privind întretinerea sa cu Lenin in ajunul revoluţiei. Iar acesta i-a spus, in ascunzisul său din Petrograd, cele mai sus amintite. Au holbat ochii emisarii partidului la auzul acestei "erezii", mai fiind la mijloc şi buclucaşa personalitate a lui Trotcki: au notat totul şi au pus sub lacăt la "secret de stat" până astăzi şi, probabil, până vor dura. In fond, n'aveau de ce să rămână buimăciti şi puteau sa-şi reamintească şi singuri pozitia lui Lenin din Septembrie 1917 că "în chestiunea natională, partidul proletar trebuie să sustină mai intâi proclamarea şi înfăptuirea imediată a libertătii depline de despărtire de Rusia pentru toate popoarele şi natiunile asuprite de tarism, inglobate cu forta sau tinute cu forta in granitele statului, adică anexate".
Noi cunoaştem acest "secret" prin "divulgarea" lui de catre Halippa insuşi, când venea la el câte un basarabean sau altcareva cu sentimente adevărat patriotice ca să-l omagieze. Halippa işi putea ingădui să vorbească mai deschis, fată de cei sincer interesati de cunoaşterea adevărului istoric. In fond, nici nu i se putea impune zisa "discretie" absolută sub acest raport. Căci dânsul n'avea nevoie bunăoară de... paşaport; nu l'a avut nici in Russa sovietică. Iar că n'a vorbit nimic despre intâlnirea sa cu Lenin şi către Duiliu Vinogradski, cum dumnealui arăta cu mirare într'o împrejurare, aceasta se va fi datorat şi gradului de încredere pe care Halippa întelegea să'l acorde unuia sau altuia dintre interlocutori.
Odată am mers la el impreună cu un macedonean care se interesa de activitatea politică şi revolutionară in 1918, in Sfatul Tarii, a compatriotului său Draganov. (Unul dintre cei care votaseră contra). Lui Pan Halippa îi păru bine de acest interes "mai larg" despre istoria acelor vremuri la care el a fost părtaş atât de activ. Jovial, Halippa işi depănă cu acest prilej amintirile. Cercetătorul strein era foarte satisfăcut de valoarea informatiilor istorice culese din sursă vie, autentica. La despărtire, Halippa ne imbrătise amical şi zise: "Să-mi mai aduci vizitatori de aceştia, tot aşa de simpatici ca dumnealui!" Aceasta fusese ultima noastră întrevedere.
Acum, Uniunea scriitorilor din Bucuresti se limita a zice că ea pierde doar "pe unul dintre cei mai vechi membri ai săi". O credem şi-i dăm dreptate in privinta "vechimii". Iar asupra motivelor restrângerii şi "modestiei" in această declaratie nici nu mai intrebăm.
Ştim că a trecut in viata de dincolo un proeminent militant Basarabean, un devotat Român şi un mare Patriot. Şi n'a plecat dintre compatrioti fără a le lăsa mesaj. Acesta constă in opiniunea sa exprimată răspicat ca Basarabia să revină in granitele României, aceasta fiind singura conditie firească a adevăratei ei prosperităţi şi a mentinerii etnosului ei românesc. Credinta noastră nestrămutată, a tuturora este că această dreptate se va împlini.
