Azi 1 aprilie 2012, se împlinesc 71 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă (regiunea Cernăuţi, în prezent aflată în componenţa Ucrainei, după raptul sovietic al nordului Bucovinei istorice), o zi care se înscrie în calendarul crimelor împotriva umanităţii, dar despre care se discută cu prudenţă sau cu ignoranţă (geo)politică…
Acei ,,April Fools” autohtoni, care pe 1 aprilie pândesc infantil orice afirmaţie, sperând să nu cadă în plasa Zilei Internaţionale a Păcălelilor, ar putea să îşi amintească de realele victime ale unui regim sovietic represiv, proiectat în mitralierele unor grăniceri zeloşi.
Ca urmare a ultimatumului primit la 28 iunie 1940 din partea Uniunii Sovietice, România a fost obligată să cedeze Basarabia, teritoriul dintre Prut şi Nistru, şi partea de nord a Bucovinei, unde s-a desfăşurat poate cel mai dramatic episod din istoria României, când un număr de aproximativ 2-3000 de locuitori din satele de pe Valea Siretului, încercând să se refugieze din Uniunea Sovietică în România, la Fântâna Albă au fost împuşcaţi sau înjunghiaţi şi apoi aruncaţi în gropi comune, peste care s-a turnat var stins…
Iar asta nu este o farsă. Istoria nu râde, nu plânge, ci consemnează. Iar factorii de decizie au puterea de a-i rectifica erorile sau de a le netezi, în beneficiul memoriei victimelor sale, în beneficiul memoriei sociale. Aşa cum ar fi putut proceda şi Guvernul României, care a respins propunerea deputatului Tudor Panţîru din luna mai 2010, de a fi instituită Ziua Naţională în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. Punctul de vedere al Executivului cuprindea trei observaţii, pe care le-am amintit într-un articol precedent:
<<1. ,,(…) Considerăm că propunerea legislativă menţionată trebuie analizată plecând de la realitatea că evenimentele la care se face trimitere s-au produs în teritorii care fac parte astăzi din alte state, respectiv Republica Moldova şi Ucraina. Acestea sunt deja comemorate în statele respective, în cadru mai mult sau mai puţin oficial (…)”;
2. ,,În acest moment, nu există o zi de comemorare victimelor comunismului din România. (…) Astfel, considerăm că este nepotrivit ca statul român să stabilească o zi de comemorare pentru anumite episoade legate de istoria comunismului din zona geografică ce cuprinde România, înaintea stabilirii celor două zile comemorative menţionate anterior.
3. Lipsa surselor financiare necesare aplicării măsurilor propuse.>>
Fântâna Albă nu este România, aflăm de la Guvern, printre altele. Ei, bine, masacrul de la 1 aprilie 1941 se transformă, în acest context, într-o pată întinsă, inestetică şi pe obrazul istoriei noastre…Devenim complici prin tăcere şi frică.
Acei ,,April Fools” autohtoni, care pe 1 aprilie pândesc infantil orice afirmaţie, sperând să nu cadă în plasa Zilei Internaţionale a Păcălelilor, ar putea să îşi amintească de realele victime ale unui regim sovietic represiv, proiectat în mitralierele unor grăniceri zeloşi.
Ca urmare a ultimatumului primit la 28 iunie 1940 din partea Uniunii Sovietice, România a fost obligată să cedeze Basarabia, teritoriul dintre Prut şi Nistru, şi partea de nord a Bucovinei, unde s-a desfăşurat poate cel mai dramatic episod din istoria României, când un număr de aproximativ 2-3000 de locuitori din satele de pe Valea Siretului, încercând să se refugieze din Uniunea Sovietică în România, la Fântâna Albă au fost împuşcaţi sau înjunghiaţi şi apoi aruncaţi în gropi comune, peste care s-a turnat var stins…
Iar asta nu este o farsă. Istoria nu râde, nu plânge, ci consemnează. Iar factorii de decizie au puterea de a-i rectifica erorile sau de a le netezi, în beneficiul memoriei victimelor sale, în beneficiul memoriei sociale. Aşa cum ar fi putut proceda şi Guvernul României, care a respins propunerea deputatului Tudor Panţîru din luna mai 2010, de a fi instituită Ziua Naţională în memoria românilor-victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor şi ale Foametei organizate de regimul totalitar sovietic în nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie. Punctul de vedere al Executivului cuprindea trei observaţii, pe care le-am amintit într-un articol precedent:
<<1. ,,(…) Considerăm că propunerea legislativă menţionată trebuie analizată plecând de la realitatea că evenimentele la care se face trimitere s-au produs în teritorii care fac parte astăzi din alte state, respectiv Republica Moldova şi Ucraina. Acestea sunt deja comemorate în statele respective, în cadru mai mult sau mai puţin oficial (…)”;
2. ,,În acest moment, nu există o zi de comemorare victimelor comunismului din România. (…) Astfel, considerăm că este nepotrivit ca statul român să stabilească o zi de comemorare pentru anumite episoade legate de istoria comunismului din zona geografică ce cuprinde România, înaintea stabilirii celor două zile comemorative menţionate anterior.
3. Lipsa surselor financiare necesare aplicării măsurilor propuse.>>
Fântâna Albă nu este România, aflăm de la Guvern, printre altele. Ei, bine, masacrul de la 1 aprilie 1941 se transformă, în acest context, într-o pată întinsă, inestetică şi pe obrazul istoriei noastre…Devenim complici prin tăcere şi frică.