. Oriunde si oricind a fost vorba despre aur, isteria imbogatirii a dominat omenirea. Fabulatii si legende care de care mai uimitoare, s-au pravalit spre urechile celor avizi de senzational metamorfozindu-se cu rapiditate, capatind noi elemente inventate la gura sobei. Deosebit de incitante povestirile despre aur ajung la cei dornici de imbogatire rapida, provocind adevarate exoduri catre locurile de origine ale acestor legende. Cu toata circumspectia asupra acestor fabulatii trebuie recunoscut faptul ca nici o legenda nu s-a nascut fara un capat de ata care sa fi fost innodat la realitate.
Ultimii ani au readus in actualitate, poate mai furtunos ca niciodata in decursul istoriei, comorile dacilor din Muntii Orastiei.
Dupa fabuloasele cantitati de aur si argint care au luat drumul Romei cind Traian si-a instalat talpa in Dacia, dupa zecile de mii de monede descoperite pe la 1500 in albia Streiului de niste pescari, monede ce valorau cit o suta de mii de soldati cu armuri si cai la un loc, dupa alte zeci de descoperiri intimplatoare care au reusit sa imbogateasca generatii intregi si, nu in ultimul rind, dupa aproape un secol de sapaturi arheologice stiintifice care nu au scos la suprafata aurul mult visat de aventurieri, se parea ca povestile despre aurul dacilor s-au cam terminat.Muntii Orastiei au ramas pret de citeva decenii in liniste. Pe timpul verilor doar, echipe de arheologi mai cotrobaiau prin cetatile lui Decebal facind sapaturi intr-o acuta lipsa de tehnologie si de mijloace financiare.
Scriam “se parea” ca povestile s-au terminat si ca linistea s-a asternut peste tinuturile de unde Burebista tuna acum mai bine de doua mii de ani sa se stirpeasca viile.
Tinuturile acestea blestemat de frumoase n-au fost nicodata parasite. Mai cu frica in sin, mai cu sabia in mina, mai cu voia lui Zalmoxis, oamenii au ramas statornici pastrindu-si traditiile, identitatea si, nu in ultimul rind, aurul mostenit din mosi stramosi. Ei si-au ascuns aurul de lacomia si rapacitatea celor care le calcau paminturile sau erau la putere. Rind pe rind mai intii de romani, apoi de hoardele migratoare, de voievozii avizi de aur, de grofi lacomi si dornici de lux, de chiaburi, de comunisti de tot felul de aventurieri care nu se dadeau in laturi de la nimic pentru un pumn de galbeni. Si l-au ascuns in cele mai felurite locuri.In pamint, in zidurile caselor, prin poduri si cocini, pe sub cusca cinelui ferit de ochii si dorintele amatorilor de metal galben.
Multa istorie si multe destine de neamuri intregi s-au ridicat ori s-au prabusit sub lucirile aurului. Dar in vremurile de demult, aurul nu era doar o ispita materiala.
Comori romanesti la Viena
Metalul galben era un metal al zeilor, care ii dadea putere celui care il detinea. Un tezaur mare conferea putere mare. De la fabuloasele comori ale lui Mithridate si Decebal, capturate de romani, la pierdutul tezaur al lui Montezuma ori la aurul nibelungilor scufundat in Rin, puterea unei capetenii si a neamului sau a pierit odata cu tezaurul.Gloria si puterea erau garantate de aceste comori de aur care, ingropate la vreme de restriste, puteau asigura renasterea unei comunitati dupa ce trecea primejdia. Tezaurul era un fel de “banca nationala”, un soi de depozit obligatoriu. Insa istoria are caile ei nestiute si, de multe ori, poate de cele mai multe ori – aceste tezaure au ramas ingropate, impreuna cu sperantele celor ce le-au ingropat in pamant. Au trecut ani, secole, uneori milenii, iar sapa ori plugul vreunui taran a ajuns sa dezgroape din uitare cate o comoara. Sperantele ingropate impreuna cu ea, odata iesite la lumina, s-au transformat adesea in blesteme, iar tezaurele nu si-au gasit linistea decat in vitrinele cate unui muzeu.
Comori romanesti la Viena
In vremea migratiilor, la noi, in Carpati, s-au ascuns multe tezaure, probabil mai multe decat in orice parte a Europei. Insa comorile printilor barbari sunt mai putin cunoscute decat cele ale egiptenilor sau ale scitilor: ele au ramas in umbra, la fel ca epocile din care provin. Tezaurul de la Pietroasa, descoperit in Muntenia si ajuns la Bucuresti, dupa nenumarate peripetii, este cel mai faimos tezaur ce provine din acele vremuri. Este atribuit vizigotilor din secolul al IV-lea, si nu are egal in Europa. De o frumusete si un rafinament fara seaman sunt si tezaurele gepidice, descoperite la noi in tara, mai cunoscut fiind cel de la Apahida. Cat de barbari erau, de fapt, acesti barbari, capabili sa creeze si sa pretuiasca frumosul la cote din cele mai inalte? Tot din vremea migratiilor dateaza alte doua tezaure, descoperite in pamant romanesc, care au luat calea Vienei.
TEZAUR APAHIDA
TEZAURUL DE LA PIETROASA
Tezaurul de la Sannicolau Mare
Sala-tezaur a muzeului din Viena are cam un sfert din marimea salii tezaurului de la Muzeul National de Istorie din Bucuresti.
Comori romanesti la VienaTezaurul cantareste 10 kg si este din aur pur
Ingramadita, cu vitrine pe langa pereti si cu panouri in mijloc, iti da o senzatie de sufocare, sustinuta si de lumina palida din vitrine. In capatul salii se afla piesele cele mai valoroase. Prima reactie pe care o am cand le vad este aceea de naucire. De fapt, nu e o reactie, ci o inmarmurire, stupefactie, mirare, emotie, apoi exaltare, apoi iar uimire… Cel mai fabulos tezaur, cel mai valoros, cel mai frumos, cel mai… este romanesc! “Goldschatz von Nagyszentmikls” scrie mare, pe un perete. Explicatiile din muzeele austriece sunt scrise doar in germana, nici urma de text in engleza sau vreo alta limba de circulatie. Tezaurul cantareste aproape 10 kg si este din aur pur. De 20-22 karate, transformat in incredibile opere de arta: 23 de cupe, potire, cani, ulcioare, cu o lucratura dusa la perfectiune, cu decoruri milimetrice, filigrane fantastice, figuri de oameni si animale, decoruri ametitoare si ciudate inscriptii cu litere grecesti sau runiforme, unele nedescifrate pana astazi. In fata mea se afla tezaurul de la Sannicolau Mare, perla colectiei de la Kunsthistoriches Museum. Un tezaur fara egal, descoperit in pamant romanesc, dar despre care noi, romanii, nu prea am auzit pana acum.
TEZAUR AGIGHIOL
Multi din cei care ascundeau aurul duceau cu ei pe cealalta lume si secretul locului pe care il alesesera pentru siguranta averii lor. Treceau ani pina cind din acele locuri erau decoperite mai mult sau mai putin intimplator. Mostenitorii de citeva generatii sau aventurieri in cautarea imbogatirii rapide il descopereau si fie il vindeau, fie il ascundeau in locuri numai de ei stiute. Nota bene:
Trebuie sa mai spun ca de mai multi ani, in calitate de jurnalist, observ si cercetez la cele mai inalte cote jaful arheologic din Muntii Orastiei. Aceasta zona de peste 40 000 de hectare este dovada cea mai puternica a continuitatii dacice .Dovezi etnografice si etnologice cercetate si demonstrate de doamna doctor Lucia Apolzan, certifica o locuire extrem de activa si numeroasa a acestor tinuturi in perioada de dupa retragerea aureliana. Alaturi de aceste dovezi ale ilustrei cercetatoare, faptul ca pe o arie asa de mare se gasesc inca in foarte multe locuri aceste comori, dovedeste inca odata o viata economica si politica foarte dezvoltata in acea perioada, contrar parerilor curentului care sustine ca la venirea lui Atilla aici era pustiu. De sapat in cautarea comorilor s-a sapat decind lumea. Daca la o casa din Costesti sau Gradiste nu este un cautator, a urmatoarea sunt doi. Culmea este ca de aproape o suta de ani arheologi de renume ai Romaniei au scormonit aceasta zona fara sa fi gasit macar un singur banut de aur. Cum oare? Sunt ei niste arheologi slabi sau sunt excroci? Personal dupa ce am intervievat zeci de batrini din zona care in tinerete au sapat alaturi de familia Daicoviciu, tatal si fiul, eu inclin sa acord credit celei de a doua variante. Ca taranii au sapat si sapa in continuare nu ar fi un mare pacat. Pacat este comercializarea obiectelor descoperite peste granita acolo unde altii asteapta cu rabdare sa vina vremea cind ne vor scrie istoria.
Intr-o increngatura mafiota in cel mai strict sens al cuvintului, care are in componenta bisnitari, politisti, politicieni de diferite culori, localnici si reprezentanti ai unor fundatii, obiectele de patrimoniu sunt descoperite, evaluate, impartite, trecute peste granita cu complicitatea vamesilor, si vindute la preturi care ating de cele mai multe ori valoarea de catalog. Dupa stiinta mea au fost carate dincolo valori de patrimoniu care au o valoare de aproximativ 7-8 milioane de dolari. Daca taranul care sapa si gaseste, primeste la prima mina maxim douazeci la suta din valoarea adevarata, rind pe rind urcind in ierarhia mafiota sumele se maresc de la o treapta la alta. Este o ineptie sa gindesti ca o astfel de zona poate fi pazita de trei politisi cit are postul de politie Orastioara de Sus. Dar asta este situatia aici si nimeni nu ia nici o masura. Se dau legi peste legi, una mai proasta ca alta care fac din aceasta situatie un paradis al avocatilor care-i pot scoate basma curata pe ticalosi.
Vladimir Brilinsky, Deva, Romania
In vreme ce bulgarii isi salveaza monumentele tracice, redandu-le turismului international, comorile dacice de la Sarmizegetusa sunt lasate in paragina
Stramosii bulgarilor si romanilor, tracii si dacii, au lasat posteritatii cetati si sanctuare cum nu au avut nici celtii, nici germanicii, nici hispanicii si nici brittanii. In cazul in care toate aceste monumente antice s-ar fi aflat in Vestul Europei, ele ar fi fost conservate, restaurate, cercetate si puse in valoare, nu numai ca monumente ale trecutului, ci si ca simboluri ale prezentului. Ce fac insa bulgarii si romanii cu monumentele identitatii lor? Ce fac si ce au facut bulgarii cu Seuthopolis si ce se intampla la romani cu Sarmizegetusa Regia? Daca un turist de oriunde ar cauta pe harta Seuthopolis-ul, va afla cu stupoare ca el nu exista. Capitala tracilor, unul din cele mai importante monumente preistorice ale Bulgariei si ale intregii umanitati, a disparut.
Sarace in zestre materiala, noile tari intrate in Uniunea Europeana, Bulgaria si Romania, detin, in schimb, valori uriase in materie de spiritualitate si istorie. Mai ales perioada epocii preromane are o oferta inegalabila, cum putine tari ale vechiului continent, cu exceptia Greciei si Italiei, ar visa vreodata sa stapaneasca. Stramosii bulgarilor si romanilor, tracii si dacii, au lasat posteritatii cetati si sanctuare cum nu au avut nici celtii, nici germanicii, nici hispanicii si nici brittanii. In cazul in care toate aceste monumente antice s-ar fi aflat in Vestul Europei, ele ar fi fost conservate, restaurate, cercetate si puse in valoare, nu numai ca monumente ale trecutului, ci si ca simboluri ale prezentului. Ce fac insa bulgarii si romanii cu monumentele identitatii lor? Ce fac si ce au facut bulgarii cu Seuthopolis si ce se intampla la romani cu Sarmizegetusa Regia? Daca un turist de oriunde ar cauta pe harta Seuthopolis-ul, va afla cu stupoare ca el nu exista. Capitala tracilor, unul din cele mai importante monumente preistorice ale Bulgariei si ale intregii umanitati, a disparut.Pana nu am ajuns la muzeul Iskra din Kazanlak, unde am intalnit primul bulgar care m-a lamurit unde se afla fosta capitala a tracilor, nimeni nu stia aproape nimic despre capitala lui Seuthes al III-lea. Cand i-am vorbit ghidului despre intentiile mele de a vizita capitala de acum 2500 de ani, acesta, cu o usoara jena, dar intr-o limba franceza impecabila, mi-a dezvaluit actualul “secret tracic”: “Capitala se afla sub ape. A fost acoperita de apele barajului G. Dimitrov (numit actualmente barajul Koprinka). Este o crima ce au facut comunistii…” Imediat, mi-a venit in minte destinul asemanator al Sarmizegetusei Regia, cu zidurile betonate de comunisti, batjocorita de arheologi si jefuita de cautatorii de comori. Pentru Sarmizegetusa Regia, acelasi turist ipotetic, venit de oriunde, ar gasi pe harta o locatie cu totul gresita pentru capitala regilor daci. Denumirea de Sarmizegetusa desemneaza astazi colonia lui Traian, capitala Daciei de dupa cucerirea romana, si nu adevarata Sarmizegetusa dacica. Pe cele mai multe harti, Sarmizegetusa dacica poarta numele de Gradistea Muncelului, adica Ruina Muncelului (gradiste inseamna ruina in limba slava).Oare cati turisti romani si straini nu cad in aceasta capcana, confundand Sarmizegetusa Regia, capitala dacilor, cu actuala comuna numita impropriu Sarmizegetusa, aflata pe soseaua nationala spre Caransebes?
Adevarata Sarmizegetusa, cea din munti, chiar daca nu a fost acoperita de apele unui baraj de acumulare ca in Bulgaria, a patimit atrocitati la fel de mari ca Seuthopolis-ul. Prin anii ’80, in graba pregatirilor pentru organizarea Congresului International de Istorie, comunistii au betonat Sarmizegetusa. Unele plinte originale ale sanctuarelor de calcar au fost impinse cu buldozerul in prapastie si inlocuite cu replici din ciment. Tot atunci, un zid dacic, cu inaltimea de 6 metri s-a pravalit la vale.
Revenim la Muzeul Iskra din Kazanlak, unde cu o amabilitate de exceptie, ghidul ne invita sa vizitam sectia de tracologie a muzeului, sectie care acopera circa 90% din spatiul de expozitie al institutiei. Trecem, rand pe rand, dintr-o sala in alta, si ramanem fascinati de ceea ce vedem: fresce viu colorate, monede de toate tipurile, pietre cu inscriptii in limba tracica, coliere si podoabe din aur, inele si aplici din acelasi metal, coifuri, armuri din bronz. Totul culmineaza in ultima sala, unde este expus inventarul mormantului regelui tracic Seuthes al III-lea. Coroana sa regala, cu frunze de stejar lucrate in aur, este cu adevarat unica, o podoaba care va intra, cu siguranta, in toate cataloagele care infatiseaza comorile acestei lumi.
Este extrarordinar ce au facut bulgarii dupa caderea regimului comunist cu monumentele tracice din jurul Seuthopolis-ului, care nu au fost inghitite de lacul de acumulare. Totul a inceput in 1992, cand a fost descoperit primul tumul sub care se afla un mormant intact, al unui rege trac. Tumulul se afla la Biniova, si continea un veritabil tezaur de bijuterii de argint si de aur.
Descoperiri similare au continuat an de an. Astfel, in 1993, s-a descoperit un alt mormant intact al unui rege trac, la Ostroucha, unde cel trecut in lumea vesniciei era aparat de un bloc de granit cu greutatea de 60 de tone. Intre 1995-1996, au fost cercetate alte 7 asemenea morminte. In anul 2004, sub tumulul de la Svetitsa, a fost aflata o masca masiva din aur cu chip uman. Este un artefact asemanator cu cele ale faraonilor din Egipt. De fapt, aceste morminte ale regilor traci combina in mod ingenios arhitectura minoica cu cea egipteana, in ceea ce priveste reprezentarile despre lumea de apoi.
Un Tutankamon al Bulgariei
La iesirea din muzeu, ghidul bulgar, cu aceeasi amabilitate, ne indruma sa vizitam tumulul unde a fost descoperit, cu cativa ani in urma, mormantul regelui Seuthes al III-lea. Parasim Kazanlak-ul si ne indreptam spre pasul Shipka. Dupa nici 2 kilometri, mai multe indicatoare, foarte vizibile, ne indica directia spre tumulul de la Goliama Kosmatka. Inaintam inca un kilometru pe un drum asfaltat de curand, printre lanurile de floarea-soarelui. Mormantul lui Seuthes al III-lea este perfect conservat. Aflam inca de la intrare ca este un monument UNESCO. Ghidul ne intreaba politicos daca dorim sa conversam in engleza. Aflam intreaga poveste a descoperirii acestui mormant si despre cum s-a ajuns la concluzia ca acolo era inmormantat fondatorul Seuthopolis-ului. Aflam, de asemenea, ca regele trac era un stramos indirect al lui Lisimah, cel care a fost invins de doua ori de regele get Dromichaites. Il intreb pe ghidul nostru despre cum a fost posibil ca un asemenea monument sa nu fi fost jefuit, si ii explic situatia de la Sarmizegetusa Regia. Bulgarul zambeste si imi arata ca obiectivul este supravegheat in permanenta de paza militarizata. In plus, cateva camere video de ultima generatie filmau, atat ziua, cat si noaptea, uriasul tumul. L-am acaparat in totalitate pe ghidul bulgar, fara a observa ca la iesirea din tunelul rece de piatra al monumentului regal se stransesera alti zeci de vizitatori.
Mormantul lui Seuthes al III-lea, care s-a descoperit absolut intact, este pentru bulgari similar cu ceea ce este pentru egipteni mormantul lui Tutankamon. Totul s-a gasit asa cum a fost lasat acum aproape 2500 de ani. Am putut vedea bustul regal din bronz, armura din acelasi metal, inclusiv coiful si cnemidele, de asemenea, splendida cununa cu frunze de stejar lucrata in aur, multe aplici si pocale din aur masiv. Bulgarii se pot, pe buna dreptate, mandri cu acest Tutankamon al Traciei care este Seuthes al III-lea.
Lehamitea romaneasca
Ce s-a intamplat, in acelasi timp, la Sarmizegetusa Regia? Ce faceau romanii, in vreme ce autoritatile bulgare excavau zeci si zeci de morminte, in Valea Regilor, asa cum este numita astazi regiunea Kazanlak? Putem spune, fara teama de a gresi catusi de putin, ca la romani, toti si-au vazut nestingheriti de… lehamitea lor. Arheologii au sapat vara de vara atat la Sarmizegetusa Regia, cat si in imprejurimi, fara a gasi nimic “semnificativ”, desi au folosit detectorul de metale. O cisterna in capitala… un turn in vecinatatea Blidaru-lui…si cam atat. In cisterna Sarmizegetusei, astazi canta broastele, iar in turnul de langa Blidaru se adapostesc vacile localnicilor…
Si cautatorii de comori si-au vazut de-ale lor, dupa 1990. In loc ca arheologii si autoritatile statului sa cerceteze si sa protejeze vestigiile trecutului in Romania, si mai cu seama la Sarmizegetusa Regia, cautarea aurului si a argintului a cazut in seama localnicilor si a anumitor personaje mafiote din Deva, protejate de oameni sus-pusi, din institutiile statului. Datorita acestor complicitati flagrante, astazi nici unul dintre acesti infractori nu a fost condamnat. In vreme ce la mormintele regilor traci, in timpul sapaturilor arheologice, a venit chiar presedintele Bulgariei, Parvanov, si ambasadorii marilor puteri, la Sarmizegetusa Regia si pe dealurile din preajma colindau doar cautatorii de comori, cu detectoarele lor de metale.
Ceea ce a dobandit Bulgaria dupa 1990 nu va putea fi negat, contestat de nimeni, niciodata. Tezaurele regilor traci gasite intacte in mormintele de pe Valea Regilor sunt bunuri ale patrimoniului mondial, care releva date sigure despre civilizatia tracica. Romania a reactionat tardiv, si mai ales la presiunile institutiilor U.E., in legatura cu jaful de patrimoniu comis dupa 1990, la Sarmizegetusa Regia. In comparatie cu artefactele tracice gasite in situ, bratarile de aur presupuse a fi fost gasite la Sarmizegetusa Regia, chiar daca ar fi autentice, au valoare incontestabil redusa, datorita conditiilor in care au fost gasite, traficate si apoi rascumparate. Nici pana astazi nu stim cu exactitate cine sunt persoanele (persoana ?) din S.U.A., de la care au fost rascumparate, la ce pret si ce comisioane au incasat functionarii statului roman.
Iata ca in vreme ce monumentele tracice ale bulgarilor, in pofida inundarii Seuthopolis-ului, le confera vecinilor din sud o imagine identitara clara si precisa, imagine care atrage mii si mii de vizitatori, in Romania, bratarile dacilor sunt rascumparate in conditii dubioase, pe banii contribuabilului roman, pur si simplu de la niste anonimi. (Nu cumva aveti si dvs. cateva “artefacte dacice” spre vanzare? Autoritatile romane vor gasi imediat “experti” din Germania, care le vor autentifica drept dacice.)
La Kazanlak, zona din vecinatatea orasului se numeste, mai nou, Valea Regilor Traci (in locul vechii denumiri de Valea Trandafirilor). Zeci si zeci de autocare cu turisti occidentali, dar si din Rusia (in zona fiind si manastirea ruseasca de la Shipka, unde isi duc somnul de veci mii de soldati rusi, cazuti in razboiul contra turcilor din 1877), sunt gazduite de comunitatile locale, in hoteluri si pensiuni.
In schimb, la Sarmizegetusa Regia, padurea continua sa cada peste vechile ziduri, drumul de acces nu a fost asfaltat si este un adevarat dezastru. Nu exista nici un ghid in toata aceasta zona, nici macar unul care sa vorbeasca in limba romana. Panourile de prezentare ale monumentelor sunt vechi, si desi vestigiile de aici sunt inscrise in patrimoniul UNESCO, nu exista nici macar un rand de text in vreo limba de circulatie internationala. Marcajele spre cetati sunt furate in mod repetat si inlocuite cu scanduri de lemn scrijelite. Balariile acopera absolut totul si, din cand in cand, cautatorii de comori mai dau cate o lovitura, in pofida “agentilor acoperiti”, care patruleaza cat se poate de previzibil prin zona. Locuitorii de pe Valea Regilor din Muntii Dacilor nu si-au deschis pana acum decat doua pensiuni, si acelea modeste. Dupa caderea regimului comunist, nimeni nu a beneficiat de pe urma imensei bogatii de monumente istorice si naturale, cu exceptia cautatorilor de comori si a recuperatorilor de bratari. Sarmizegetusa Regia ramane in continuare… capitala nimanui.
Sursa: FORMULA AS
Publicat de pintilie nicolae
FORTIFICATIILE TRACILOR DIN DOBROGEA,DESCOPERITE CU GOOGLE EARTH
Explorator pe Google Earth….
Un inginer pasionat de arheologie a descoperit noi structuri de ziduri şi cetăţi antice în Dobrogea l Ciudatele imagini rivalizează cu desenele din cîmpia Nazca
Dobrogea, tărîmul celor mai vechi cetăţi greceşti de pe teritoriul României, nu şi-a dezvăluit încă toate secretele. Un braşovean pasionat de arheologie a studiat această zonă cu ajutorul programului Google Earth. Navigînd de la un vestigiu istoric la altul, a descoperit formaţiuni fortificate despre care nu pomenesc tratatele de istorie. Aproape 100 de kilometri de ziduri crenelate se întind ca un cordon între mai multe cetăţi antice. Mai mult, braşoveanul a găsit şi urmele unor cetăţi necunoscute. Iar, reţelele de linii surprinse de satelit amintesc de misterioasa cîmpie Nazca. Cristian Pintilie crede că a descoperit urmele unor ziduri greceşti, vechi de 2.600 de ani.
O întrebare la care arheologii nu vor să răspundă
Cristian Pintilie este inginer constructor, dar este pasionat şi de istoria antică. Atunci cînd a pornit să exploreze virtual întinsul Dobrogei, nu se aştepta să descopere ceva nou, zona fiind de aproape 100 de ani studiată de numeroase echipe de arheologi. Dar a avut parte de o mare surpriză. A observat resturile unor ziduri crenelate. Cîţiva kilometri mai încolo, alte ziduri, de aceeaşi formă, se întind de la Histria pînă la Tulcea. A verificat de mai multe ori, a întrebat pe la prieteni, dar nimeni nu i-a putut spune nici măcar dacă s-a auzit de acele fortificaţii. Fotografiile sînt uimitoare şi oricine îşi pune întrebarea ce sînt acele linii şi desene trasate în solul arid al Dobrogei. Numai arheologii n-au părut interesaţi. Cercetătorul ştiinţific Mihaela Mănucu-Adameşteanu, specialist în arheologie greco-romană chiar în această zonă, a refuzat să dea un răspuns, iar de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ am primit doar atenţionarea: „Oamenii de ştiinţă au muncit o viaţă, au cercetări serioase, cine e acest Pintilie?“. Întrebarea corectă e: ce sînt aceste formaţiuni, prezintă ele interes istoric?
100 kilometri de ziduri
Programul Google Earth oferă utilizatorului posibilitatea de a cerceta orice colţ de pe planetă. Se pot vedea clădirile, copacii, apele, străzile, dîmburile, orice detaliu de la sol. Formaţiunile găsite de Cristian sînt denivelări de mică înălţime, care, privite de la circa 700 de metri altitudine, frapează prin forma şi regularitatea lor. „Imposibil să fie un joc al naturii, sînt ziduri de piatră îngropate în pămînt, construite de mîna omului, probabil de către grecii milesieni. Din modul în care sînt dispuse, acestea constituie un lanţ de fortificaţii de circa 100 de kilometri. Sînt ziduri de apărare extrem de eficiente. Ai nevoie de mulţi ani să ridici asemenea construcţii“, spune Cristian, nedumerit de indiferenţa specialiştilor. În sprijinul ipotezei că formaţiunile sînt ziduri de apărare, vine chiar faptul că sînt localizate pe vechiul mal al Dunării. „Ce ar putea fi mai logic decît apărarea malului cu fortificaţii solide? Tracia era sursa de grîne a grecilor, deci merita să se investească în aceste ziduri“, explică el.
Pornind de la ruinele vechii colonii Histria, identificînd şi aşezarea Argamus, Cristian a explorat malurile laculurilor Razim şi Sinoe. El a găsit pe malul stîng al golfului o suprafaţă care prezintă urmele unei construcţii ciudate. Greu de explicat ce ar putea reprezenta aceste linii trasate cu precizie matematică. În apropiere, se află o altă construcţie a cărei formă aminteşte de un fagure. Ce ar putea fi? „Cetatea Histria făcea parte dintr-un sistem defensiv. Dacă observăm vechile contururi ale golfului, care era deschis pe vremea aceea, e lesne de înţeles că numai cetatea nu era suficientă pentru întreaga activitate din zonă, de comerţ şi apărare militară. Aşa se face că aici există şi o a doua cetate de apărare, Argamum, dar şi o a treia, pentru atacuri surpriză, din direcţie opusă. Cît despre aceste celule romboidale din calcar, cred că au fost silozuri, ideale pentru păstrarea cerealelor, pînă la îmbarcarea pe corăbiile care le-ar fi transportat la polisuri“, explică braşoveanul. În al treilea punct de pe malul lacului, pe o ridicătură naturală de pămînt, a găsit imagini şi mai şocante: un zid de incintă de formă circulară. De fapt, seamănă cu o floare sau o roată zimţată.
„Prin poziţia înaintată a terenului, construcţia ar fi putut servi ca far pentru a ghida corăbiile care intrau sau ieşeau din Lacul Razim“.
Dobrogea, o vastă reţea de fortificaţii
Se pare că faleza lacului Razim mai ascunde şi alte enigme. În apropierea siturilor arheologice există ziduri crenelate care au scăpat istoricilor, pentru simplul motiv că aceştia şi-au canalizat cercetările doar în aria cetăţilor. Dar împrejurimile sînt pline de formaţiuni ciudate, linii, semicercuri, elipse, ziduri care dublează alte ziduri ascunse în adîncurile pămîntului. Mai mult, acelaşi tip de construcţie se întîlneşte şi în zona limitrofă, de la satul Malcoci, pînă la Tulcea. „Forma zidurilor de fortificaţie pe care le-am găsit la Argamum este similară cu zidurile de incintă de lîngă Cetatea Noviodunum“, motiv pentru care braşoveanul crede că toate se leagă, într-un imens sistem de construcţii care împînzea Dobrogea. A mai descoperit şi structuri care ar fi putut servi drept construcţii portuare, la trecerea din Lacul Razim în Lacul Babadag, dar şi pe ţărmul Lacului Babadag. Binecunoscuta cetate Haricleea e şi ea înconjurată de ziduri neştiute pînă acum. Cum arăta oare pămîntul dintre Dunăre şi Marea Neagră înaintea erei noastre?
O istorie mai bogată decît o ştim
De ce s-ar fi extins grecii atît de mult în Tracia? Cristian aduce ca argument un fragment din discursul lui Demostene: „Ştiţi fără îndoială că noi, mai mult decît toţi oamenii, folosim grîu importat. Cantitatea de grîu adusă din Pont este mai mare decît tot ceea ce ne vine din celelalte porturi comerciale“. „Comerţul cu grîne din Tracia avea o prioritate capitală pentru greci. Nu e de mirare că au ţinut să construiască aici colonii întărite care aveau rolul ca, integrate într-un sistem defensiv, să apere şi să menţină activitatea de comerţ, sursa bunăstării coloniilor greceşti“. Nu există nicio îndoială pentru el că aceste ziduri nu sînt romane. „Romanii nu făcea ziduri de piatră, ci şanţ, val de pămînt şi, în spate, turnuri de apărare. Dar acestea sînt ziduri de piatră de calcar, late de circa 2 metri, cum poate doar la Troia mai întîlnim. Au fost făcute de greci şi abandonate“, explică arheologul virtual.
O descoperire făcută în joacă ar putea să scoată la iveală cea mai impresionantă parte a vestigiilor antice de pe teritoriul României. Şi, cu siguranţă, printre cele mai mari din lume. Braşoveanul speră că în cele din urmă, specialiştii vor verifica aceste descoperiri. Google Earth nu truchează realitatea.
Publicat de pintilie nicolae
SEIMENI-DOBROGEA. SANCTUARE DEDICATE SOARELUI MAI CEVA DECÂT CELE DE LA SARMISEGETUSA
GETII, INVALUITI IN MISTER
Pentru lumea antică, Dacia războinicilor temuţi din Carpaţi şi a zeului Zamolxis a fost, până la cucerirea lui Traian, o ţară aspră, aproape de nepătruns, înconjurată de mister. Nimeni nu ştia bine cine erau oamenii care locuiau în acea cunună de munţi, de unde aveau obiceiul să coboare pentru a purta războiul în afară de hotarele lor. Le ziceau daci sau geţi; iar grecii, care îi socoteau rude ale tracilor -„cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, după Herodot – spuneau că zeul războiului, Ares sau Marte, între ei se născuse. Ştiau însă că asemenea idee putea fi şi numai o legenda; pentru ca alt zeu, mai mare şi singur, stăpânea destinul acelui popor. Dacii credeau în Zamolxis. Şi Platon afirma că Zamolxis îi făcea pe acei oameni nemuritori.Oamenii aceia – daci sau geţi nemuritori – şi ţara lor, erau ermetici pentru antici. Grecii se apropiaseră de ei numai pe ţărmurile Marii Pontice, fără să se aventureze mult în interior. Romanii îi cunoşteau doar pe războinicii daci. Dunărea le inspira teama. Era un limes hiperboreu, de unde începeau pământurile care dormitau sub leneşele stele ale polului getic – Getici sidera pigra poli. Marţial, ale cărui cuvinte le citez, evoca în Epigramele sale imagini care fac aluzie la misterul şi primejdiile acestei ţări, unde în acel moment, un împărat ca Domitian cunoştea nenorocul armelor.
Obsesia războinicului get şi a fluviului temut pe care el îl trecea călare pe apa îngheţată, era în mintea tuturor şi apărea în scrierile poeţilor şi în cărţi care vorbeau despre acea lume barbară, vrăjmaşă romanului. Lucan, ca să citez un alt hispanic, vorbise şi el despre „barbara Cone, unde Istrul, printr-o mie de guri, îşi pierde în mare sarmaticele unde şi inunda insula Peuce”, despre neamurile sălbatice ce populau ţărmul pontic şi amintise de faima arcului getic, teribilul arc getic, de toţi cunoscut. Într-un loc, în Pharsalia sa, numele dacului, getului şi al iberului se întâlnesc în acelaşi vers: Hinc Dacus premat in de Getes ocurrat Hiberis.
Versul acesta a fost interpretat de Isidor din Sevilla ca un vaticiniu: Spania avea să fie invadată de geţi. Vaticiniu împlinit, după cum vom vedea. N-a fost vreo îndoială.
Lumea întreagă avea să fie invadată de geţi. Nu numai Spania. Lumea întreagă avea să fie întemeiată încă o dată de ei.
Nu s-a scris însă adevărată istorie a geţilor, istoria mitului getic, mult mai mare şi mai semnificativă decât cea a faptelor concrete, pe care le numim istorice. Faptul concret se consumă, nu serveşte decât pentru o povestire. Mitul e permanent şi, chiar dacă ia forme nebănuite şi obişnuieşte să se ascundă, adevărul lui e prezent şi se proiectează asupra viitorului. Ideea getica e unul din miturile cele mai obsedante şi mai puternice din imaginaţia anticilor. Pentru românii din primul secol după Hristos, care aşteptau sfârşitul iminent al lumii, părea un lucru aproape sigur ca de la Dunărea cu sălbatica Peuce avea să se dezlănţuie cataclismul. Tot un hispanic, cel mai citit, Seneca, într-o pagină grandioasă, descrie înfricoşătorul spectacol al „zilei fatale” când Dunărea dezlănţuită îşi va înălţa apele până la cer şi, „într-un singur vârtej prăpăstios, va cuprinde o imensă întindere de pământuri şi cetăţi”. Când scria această pagină, care aminteşte viziunea de teroare a Potopului lui Michelangelo, filosoful presimţea poate că nu se înşela şi că, de acolo, de la Dunăre, chiar dacă nu aşa de curând, dar nici foarte târziu, avea să se ivească într-adevăr sfârşitul lumii. O profeţie între altele aparţinătoare lui Seneca.
SEIMENI , DESCOPERIRI CARE POT SCHIMBA CURSUL CARTILOR DE ISTORIE
De pe tinutul de unde Soarele îsi începe calatoria pe bolta cereasca,
vizitând meleagurile tarii noastre, vin cele mai noi descoperiri referitoare
la venerarea discului solar: cinci sanctuare dedicate acestui cult.
În luna martie a.c., urmarind sirul fortificatiilor ridicate de romani pe
malul vechi al Dunarii cu scopul protejarii anticului drum danubian, atentia
mi-a fost atrasa de localitatea Seimeni. Situata la mai putin de 10 km de
Cetatea Axiopolis, fondata de catre regele de origine greaca a Traciei,
Lisimach, localitatea Seimeni este mentionata pentru prima data în jurul
anului 1600. O parte dintre soldatii domnitorului Constantin Serban s-au
rasculat împotriva lui si au trecut Dunarea. Acesti soldati se numeau
seimeni, si se pare ca au întemeiat localitatea cu acelasi nume. Însa,
dovezile arheologice sustin ca alti locuitori au fost fermecati de
frumusetea malului dunarean, cu multe secole în urma: în sudul localitatii a
fost descoperita o asezare din perioada Latene.
Descoperirile efectuate la începutul anului prezinta un fapt surprinzator:
soldatii fugari au întemeiat noua localitate exact peste un superb sanctuar
tracic sau geto-dacic. De fapt, o buna parte din sanctuar a fost distrus
prin construirea caselor si de catre factorii de mediu (lacul), întreaga
zona fiind supusa eroziunii.
Cel mai cunoscut sanctuar de la noi din tara închinat cultului solar este
cel de la Sarmisegetuza, în cadrul caruia “Soarele de andezit” are un
diametru de 7,1 m. Comparativ cu acesta, sanctuarul de la Seimeni se
prezinta cu 58 de discuri, posibil din lespezi de piatra, fiecare disc având
diametrul de 20 m. Într-un singur disc ar încapea o întreaga gospodarie:
casa, curte si anexe. Discurile sunt separate între ele de ziduri cu
grosimea de 4,3 m, însa, exista si discuri grupate câte doua. Pe unul din
discuri, având o pozitie centrala (întreg ansamblul are forma ovala), se
observa o forma spiralata, o posibila rampa catre zeul suprem.
Localitatea Seimeni se află în zona de influenţă a anticului oraş greco-roman Axiopolis (greacăἈξιούπολις) care înainte de a fi reconstruit de Constantin cel Mare, a fost fondat de Lisimach, regele grec al Traciei. Cetatea Axiopolis se află la 3 km S de Cernavodă, în faţa insulei Hinog, pe malul drept al Dunării. Necropola cetaţii se află poziţionată la 4,5 km S pe şoseaua Cernavodă – Cochirleni.
Pe Dealul Sofia, aflat în nordul localităţii Cernavodă, a fost descoperit într-un mormânt din necropola de inhumaţie aparţinând culturii Hamangia din neoliticul mijlociu, “Gânditorul” şi perechea sa.
Conform Repertoarului Arheologic National:
- situl arheologic eneolitic de la Cernavoda – “Dealul Sofia” – începând de la 100m V de Primaria orasului pana la malul Dunarii. Descoperiri în cadrul sitului:
- asezare epoca eneolitic – Cultura Cernavoda
- asezare epoca eneolitic – Cultura Gumelnita
- situl arheologic neolitic de la Cernavodă – Coada Zăvoiului – aşezare şi necropolă
La Cernavoda, în punctul “La Cetate” din apropierea tell-ului, a fost descoperit un mormânt. Inventarul funerar este specific Culturii Gumelnita (P. Hasotti, 1977, p. 89).
Localitatea Seimeni se află la o distanţă de 4,5 km de necropola neolitică iar posibilul sanctuar, care este poziţionat chiar lângă localitate, are dimensiuni de 1,0 x 0,4 km.
În cadrul sanctuarului de la Seimeni sunt prezente motive reprezentative a trei culte:
- Cultul Soarelui – discul
- Cultul Marii Zeiţe, în ipostaza de Zeiţă Şarpe – spirala
- Cultul apelor – Dunărea
Cultul Soarelui a luat fiinţă o dată cu începutul agriculturii, entitatea abstractă a bunurilor Pământului-mamă atrăgând nevoia de exteriorizare a primilor agricultori şi punând bazele primului cult – cultul agrar.
Conform cunoscutului etnolog şi scriitor Romulus Vulcănescu: “Din relatările mitografilor antici, greci şi latini, despre daci şi daco-romani, ca şi din descoperirile arheologilor români, reiese că acest cult al soarelui s-a format pe teritoriul Daciei preistorice, înainte de etnogeneza dacă şi s-a dezvoltat după această etnogeneză la daci şi mai apoi la daco-romani, pentru a se menţine la protoromâni”.
Cultul Zeiţei Şarpe se remarcă prin apariţia în spaţiul carpato-dunărean, încă de la sfârşitul paleoliticului, a unor ornamente reprezentând şarpele prin: linii simple, unduite sau în zigzag; spirale plane şi foarte rar helicoidale; meandre şi chiar şiruri de romburi – imitaţie a desenului existent pe spatele viperei cu corn – animal veninos aducător de moarte, endemic în această arie.
Conform materialului “Semiotica română în vizită la UNESCO”, motivul spiralei îşi are originea în paleoliticul superior al spaţiului carpato-dunărean şi reprezintă şarpele, animal căruia, în timpuri de demult, pe aceste meleaguri, i-a fost atribuită o simbolistică duală încă din neoliticul timpuriu, dar a rămas pentru întreg neoliticul ca simbol al regenerării ciclice a naturii din care a derivat, probabil, mai târziu şi concepţia referitoare la nemurire a dacilor.
La traci, motivul şarpelui, ca simbol al regenerării ciclice a naturii (la această latitudine şarpele intră sub pământ pentru hibernare în imediata apropiere a echinocţiului de toamnă şi reapare la suprafaţă odată cu echinocţiul de primăvară şi cu reînvierea vegetaţiei), este prezent încolăcit pe o tulpină în reprezentările Cavalerului Trac.
Se mai observă aproximativ 59 de discuri, fiecare disc având 20 m diametru. Discurile sunt încadrate cu ziduri având grosimi de până la 4,5 m.
Cultul apelor este prezent şi la geto-daci, ca şi la alte popoare antice. Dunărea era fluviul lor sacru şi Strabon confirmă acest lucru atunci când localizează Cetatea Histria pe malul lacului Sinoe, “la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului”. Acest cult se regăseşte în obiceiul dacilor de a nu porni la război înainte de a lua în gură apă din Istru, jurând că nu se vor întoarece acasă decât după ce vor învinge pe duşmani. Geto-dacii cunoşteau potenţialul vindecător al apelor minerale şi al apelor termale. Urme ale acestui cult au rămas în mitologia românească, unde Dunărea este considerată fluviu sacru cu calităţi purificatoare.
Merită menţionat faptul că, în conformitate cu Repertoarul Arheologic National – pentru localitatea Seimeni:
- asezarea latene de la Seimeni – Seimenii Mari, între soseaua Cernavoda – Topalu si Dunare, în S localitatii.Motivul spiralei:
- după potopul gigantic petrecut în urmã cu 7.600 de ani pe locul unde acum se aflã Marea Neagrã (conform cercetãtorilor americani, William Ryan şi Walter Pitman, care primesc în anul 2000 cea mai înaltã distincţie din partea Columbia University, Shepard Medal pentru cercetãri exemplare în geologia marinã), un grup aparţinând populaţiilor carpato-dunărene duce acest motiv până pe malurile Rinului şi al Senei, unde au fost descoperite vase acoperite cu forme de spiralã – spirala carpato-dunãreanã, valuri concentrice, desene rectangulare şi tot felul de forme geometrice, asemãnãtoare cu cele din Moldova;
- în vechiul alfabet heroglific egiptean, semnul spiralei are înteles de apă;
- la tracii din Asia Mică, întreaga suprafaţă a armei era acoperită cu motive geometrice, în care domina spirala, motiv decorativ de mare efect, exprimând atât rafinamentul triburilor care o produceau, cât şi nivelul societăţii care solicita asemenea obiecte. În ornamentaţia cu caracter geometric, pe obiecte de lut sau pe arme, se desprind unele elemente dominante: cercuri, cercuri cu cruce, spirale, toate simbolizând soarele. Aceste ornamente ilustrează deosebita importanţă pe care au dat-o Tracii cultului zeului-lumină;
- spirala apare ca ornament pe piesele din tezaurul dezgropat de Schliemann la Troia;
- apare pe portalurile caselor ţăranilor daci, ori pe covoare, pe fote şi ţesături, semnificând drumul parcurs de sufletul omului, până la locul de întâlnire cu Zamolxe, dar şi evoluţia, începutul şi sfârşitul; este poate cel mai caracteristic, dar şi cel mai ermetic simbol al poporului nostru;Ipoteze:
Conform lui Mircea Eliade în “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”:
Nu ştim în ce măsură structura iniţiatică şi eshatologică a misterului lui Zalmoxis mai supravieţuia în epoca lui Strabon. Dar autorii antici vorbesc despre anumiţi eramiţi şi oameni religioşi şi probabil că aceşti specialişti ai sacrului prelungeau tradiţia mistică a cultului lui Zalmoxis. Un alt amănunt pare de asemenea important pentru Strabon: faptul că Zalmoxis – ca şi, mai recent, Deceneu – realizase o carieră atât de prodigioasă graţie mai ales cunoştinţelor sale astronomice şi mantice. În sec. al VI-lea e.n., dar sprijinindu-se pe izvoare mai vechi, Iordanes descria în termeni extravaganţi interesul preoţilor daci pentru astronomie şi ştiinţele naturale. Insistenţa pe cunoaşterea corpurilor cereşti poate oglindi informaţii exacte. Într-adevăr, templele de la Sarmisegetuza şi de la Costeşti, al căror simbolism urano-solar este evident, par să fi avut o funcţie calendaristică.
Despre traci, Mircea Eliade scrie:
După Herodot, tracii adorau pe Ares, Dionysos şi Artemis; totuşi, regii lor venerau pe Hermes, ai cărui descendenţi se credeau. Cât despre Hermes, care, după Herodot, era cinstit exclusiv de cătreregi, adică de aristrocaţia militară, el este greu de identificat. Herodot nu face nici o aluzie la zeul solar, deşi un asemenea zeu este din belşug atestat de alte surse (R. Pettazzoni, The Religion of ancient Thrace). S-ar putea aşadar vedea în Hermes trac o divinitate solară. Câteva secole mai târziu, monumentele zise ale eroilor cavaleri se înmulţesc în Balcani; or, Eroul-Cavaler este identificat cu Apollo. Este vorba totuşi de o concepţie mai târzie care nu lămureşte deloc teologiaregală menţionată de Herodot.
Cultul lui Dionysos trac aminteşte ceremoniile ce se desfăşurau în timpul nopţii, în munţi, la lumina făcliilor; o muzică sălbalică (zgomote de lovire în cazane de bronz, chimbale, fluiere) îi îndeamnă pe credincioşi să scoată ţipete de voioşie într-un dans circular, furios şi învârtejit. Mai ales femeile erau acelea care se dedau acestor dansuri dezordonate şi epuizante; costumul lor era straniu; ele purtaubessares, lungi veşminte fluturânde, făcute, pare-se, din piei de vulpe; deasupra acestora piei de căprioară şi, probabil, pe cap, coarne. În mâini ţineau şerpi consacraţi lui Sabazios (nume trac pentru Dionysos), pumnale sau tirsuri. Ajunse la paroxism, la nebunia sacră, ele apucau animelele alese pentru sacrificii şi le rupeau în bucăţi, sfâşiindu-le şi mâncându-le carnea crudă. Omofagia rituală săvârşea identificarea cu zeul; participanţii se numeau acum Sabos sau Sabazios.
Aşa cum a arătat şi Nicolae Iorga, fenomenul horal reprezintă o reminiscenţă a unui străvechi ritual mitico-magic de urcare la cer care se săvârşea pe tot cuprinsul Daciei încă din epoca paleolitică. Ritualul numit Kolabrismos (de la gr. κολαβρισμός) sau a Kolo era o horă ezoterică, în timpul dansului, oamenii se înfrăţeau formând o fraţietate magico-rituală. Sunt puţine date privitoare la Kolo-ul trac, dar putem să le completăm cu ceea ce ştim despre hora actuală.
În Enciclopedia Britannica găsim următoarea definiţie: Kolo derivă din denumirea veche slavonă a cuvântului roata. Kolo-ul era probabil dansat în adorarea Soarelui, cu mult înainte de sosirea slavilor în peninsula balcanică.
Kolo-ul trac a dat la noi Hora, la sârbi Kolesca, la bulgari Horo-ul, la ruşi Korovad-ul şi la greci Choros-ul. Din Kolabrismos- ul iniţial au evoluat două tipuri de horă: cea închisă de tipul cercului şi hora deschisă, care cunoaşte mai multe variante, dintre care cea a horei deschise de tip spiralat mai supravieţuieşte doar la macedoromâni, precum şi la docoromânii din Banat si Oltenia, diminuându-şi însă caracterul magic. Se presupune că aceasta se apropie cel mai mult de ritul arhaic iniţial.
S-a stabilit că, pe teritoriul Daciei, fenomenul horal este prezent chiar din epoca Culturii Cucuteni (3700-2500 î.H.), ultima mare cultura cu ceramică pictata din Europa. Descoperirea la Bodeşti-Frumuşica a unei reprezentări în ceramica a unei hore formate din şase femei, aparţinând acestei Culturi, ar atesta faptul că pe teritoriul ţării noastre exista un cult al spiralei magice, anterior celui existent în India, Tibet şi China.
Pe culmea unui deal situat pe malul Istrului, în sanctuarul de la Seimeni, mii de femei dansează înlănţuite câte 30-40 în interiorul unor discuri imense. Sunt câteva zeci de astfel de hore. Se rotesc într-o bucurie frenetică, apoi se desfac în spirale care se strâng spre interiorul discurilor, de unde se extind iar în cercuri până spre margine.
Pot dansa la lumina misterioasă a Lunii, venerându-l pe Dionysos. Dar la fel de bine pot dansa cu 2000 de ani în urma, bucurându-se de mângâierea caldă a Soarelui, mulţumindu-i pentru recoltele bogate.
UN SANCTUAR SIMILAR LÂNGĂ LOCALITATEA MIREASA
La aproximativ 25km de localitatea Seimeni, lângă localitatea Mireasa, am descoperit un sanctuar similar cu cel de la Seimeni. Se mai observă patru discuri cu diametrul de 26m.
Localitatea Mireasa nu este cuprinsă în Repertoarul Arheologic al României a Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”, şi nici în Repertoarul Arheologic Naţional.
La mai putin de 25 km de Seimeni se afla localitatea cu nume parca
predestinat sa însoteasca primul sanctuar descoperit la altarul Zeului
Soare: Mireasa. Cununa îi este împodobita cu patru cochete discuri cu
diametrul de … 28 m, amplasate pe malul unui pârâu.
Alaiul nu se lasa asteptat: nu trebuie decât sa ne îndreptam privirile spre
sudul Dobrogei. Acolo unde apele marii patrund insistent pâna la poalele
dealurilor, racorindu-le, se afla doua localitati apropiate, Vîrtop si
Albesti. Un mic râu se strecoara vioi printre pliurile dealurilor,
pierzându-se în sclipirile golfului. Este martor mut al mileniilor de
istorie si înca mai pastreaza ecourile incantatiilor izvorâte de pe
platourile misterioase ale celor doua sanctuare, odata cu apa izvoarelor.
Ultimii ani au readus in actualitate, poate mai furtunos ca niciodata in decursul istoriei, comorile dacilor din Muntii Orastiei.
Dupa fabuloasele cantitati de aur si argint care au luat drumul Romei cind Traian si-a instalat talpa in Dacia, dupa zecile de mii de monede descoperite pe la 1500 in albia Streiului de niste pescari, monede ce valorau cit o suta de mii de soldati cu armuri si cai la un loc, dupa alte zeci de descoperiri intimplatoare care au reusit sa imbogateasca generatii intregi si, nu in ultimul rind, dupa aproape un secol de sapaturi arheologice stiintifice care nu au scos la suprafata aurul mult visat de aventurieri, se parea ca povestile despre aurul dacilor s-au cam terminat.Muntii Orastiei au ramas pret de citeva decenii in liniste. Pe timpul verilor doar, echipe de arheologi mai cotrobaiau prin cetatile lui Decebal facind sapaturi intr-o acuta lipsa de tehnologie si de mijloace financiare.
Scriam “se parea” ca povestile s-au terminat si ca linistea s-a asternut peste tinuturile de unde Burebista tuna acum mai bine de doua mii de ani sa se stirpeasca viile.
Tinuturile acestea blestemat de frumoase n-au fost nicodata parasite. Mai cu frica in sin, mai cu sabia in mina, mai cu voia lui Zalmoxis, oamenii au ramas statornici pastrindu-si traditiile, identitatea si, nu in ultimul rind, aurul mostenit din mosi stramosi. Ei si-au ascuns aurul de lacomia si rapacitatea celor care le calcau paminturile sau erau la putere. Rind pe rind mai intii de romani, apoi de hoardele migratoare, de voievozii avizi de aur, de grofi lacomi si dornici de lux, de chiaburi, de comunisti de tot felul de aventurieri care nu se dadeau in laturi de la nimic pentru un pumn de galbeni. Si l-au ascuns in cele mai felurite locuri.In pamint, in zidurile caselor, prin poduri si cocini, pe sub cusca cinelui ferit de ochii si dorintele amatorilor de metal galben.
Multa istorie si multe destine de neamuri intregi s-au ridicat ori s-au prabusit sub lucirile aurului. Dar in vremurile de demult, aurul nu era doar o ispita materiala.
Comori romanesti la Viena
Metalul galben era un metal al zeilor, care ii dadea putere celui care il detinea. Un tezaur mare conferea putere mare. De la fabuloasele comori ale lui Mithridate si Decebal, capturate de romani, la pierdutul tezaur al lui Montezuma ori la aurul nibelungilor scufundat in Rin, puterea unei capetenii si a neamului sau a pierit odata cu tezaurul.Gloria si puterea erau garantate de aceste comori de aur care, ingropate la vreme de restriste, puteau asigura renasterea unei comunitati dupa ce trecea primejdia. Tezaurul era un fel de “banca nationala”, un soi de depozit obligatoriu. Insa istoria are caile ei nestiute si, de multe ori, poate de cele mai multe ori – aceste tezaure au ramas ingropate, impreuna cu sperantele celor ce le-au ingropat in pamant. Au trecut ani, secole, uneori milenii, iar sapa ori plugul vreunui taran a ajuns sa dezgroape din uitare cate o comoara. Sperantele ingropate impreuna cu ea, odata iesite la lumina, s-au transformat adesea in blesteme, iar tezaurele nu si-au gasit linistea decat in vitrinele cate unui muzeu.
Comori romanesti la Viena
In vremea migratiilor, la noi, in Carpati, s-au ascuns multe tezaure, probabil mai multe decat in orice parte a Europei. Insa comorile printilor barbari sunt mai putin cunoscute decat cele ale egiptenilor sau ale scitilor: ele au ramas in umbra, la fel ca epocile din care provin. Tezaurul de la Pietroasa, descoperit in Muntenia si ajuns la Bucuresti, dupa nenumarate peripetii, este cel mai faimos tezaur ce provine din acele vremuri. Este atribuit vizigotilor din secolul al IV-lea, si nu are egal in Europa. De o frumusete si un rafinament fara seaman sunt si tezaurele gepidice, descoperite la noi in tara, mai cunoscut fiind cel de la Apahida. Cat de barbari erau, de fapt, acesti barbari, capabili sa creeze si sa pretuiasca frumosul la cote din cele mai inalte? Tot din vremea migratiilor dateaza alte doua tezaure, descoperite in pamant romanesc, care au luat calea Vienei.
TEZAUR APAHIDA
TEZAURUL DE LA PIETROASA
Tezaurul de la Sannicolau Mare
Sala-tezaur a muzeului din Viena are cam un sfert din marimea salii tezaurului de la Muzeul National de Istorie din Bucuresti.
Comori romanesti la VienaTezaurul cantareste 10 kg si este din aur pur
Ingramadita, cu vitrine pe langa pereti si cu panouri in mijloc, iti da o senzatie de sufocare, sustinuta si de lumina palida din vitrine. In capatul salii se afla piesele cele mai valoroase. Prima reactie pe care o am cand le vad este aceea de naucire. De fapt, nu e o reactie, ci o inmarmurire, stupefactie, mirare, emotie, apoi exaltare, apoi iar uimire… Cel mai fabulos tezaur, cel mai valoros, cel mai frumos, cel mai… este romanesc! “Goldschatz von Nagyszentmikls” scrie mare, pe un perete. Explicatiile din muzeele austriece sunt scrise doar in germana, nici urma de text in engleza sau vreo alta limba de circulatie. Tezaurul cantareste aproape 10 kg si este din aur pur. De 20-22 karate, transformat in incredibile opere de arta: 23 de cupe, potire, cani, ulcioare, cu o lucratura dusa la perfectiune, cu decoruri milimetrice, filigrane fantastice, figuri de oameni si animale, decoruri ametitoare si ciudate inscriptii cu litere grecesti sau runiforme, unele nedescifrate pana astazi. In fata mea se afla tezaurul de la Sannicolau Mare, perla colectiei de la Kunsthistoriches Museum. Un tezaur fara egal, descoperit in pamant romanesc, dar despre care noi, romanii, nu prea am auzit pana acum.
TEZAUR AGIGHIOL
Multi din cei care ascundeau aurul duceau cu ei pe cealalta lume si secretul locului pe care il alesesera pentru siguranta averii lor. Treceau ani pina cind din acele locuri erau decoperite mai mult sau mai putin intimplator. Mostenitorii de citeva generatii sau aventurieri in cautarea imbogatirii rapide il descopereau si fie il vindeau, fie il ascundeau in locuri numai de ei stiute. Nota bene:
Trebuie sa mai spun ca de mai multi ani, in calitate de jurnalist, observ si cercetez la cele mai inalte cote jaful arheologic din Muntii Orastiei. Aceasta zona de peste 40 000 de hectare este dovada cea mai puternica a continuitatii dacice .Dovezi etnografice si etnologice cercetate si demonstrate de doamna doctor Lucia Apolzan, certifica o locuire extrem de activa si numeroasa a acestor tinuturi in perioada de dupa retragerea aureliana. Alaturi de aceste dovezi ale ilustrei cercetatoare, faptul ca pe o arie asa de mare se gasesc inca in foarte multe locuri aceste comori, dovedeste inca odata o viata economica si politica foarte dezvoltata in acea perioada, contrar parerilor curentului care sustine ca la venirea lui Atilla aici era pustiu. De sapat in cautarea comorilor s-a sapat decind lumea. Daca la o casa din Costesti sau Gradiste nu este un cautator, a urmatoarea sunt doi. Culmea este ca de aproape o suta de ani arheologi de renume ai Romaniei au scormonit aceasta zona fara sa fi gasit macar un singur banut de aur. Cum oare? Sunt ei niste arheologi slabi sau sunt excroci? Personal dupa ce am intervievat zeci de batrini din zona care in tinerete au sapat alaturi de familia Daicoviciu, tatal si fiul, eu inclin sa acord credit celei de a doua variante. Ca taranii au sapat si sapa in continuare nu ar fi un mare pacat. Pacat este comercializarea obiectelor descoperite peste granita acolo unde altii asteapta cu rabdare sa vina vremea cind ne vor scrie istoria.
Intr-o increngatura mafiota in cel mai strict sens al cuvintului, care are in componenta bisnitari, politisti, politicieni de diferite culori, localnici si reprezentanti ai unor fundatii, obiectele de patrimoniu sunt descoperite, evaluate, impartite, trecute peste granita cu complicitatea vamesilor, si vindute la preturi care ating de cele mai multe ori valoarea de catalog. Dupa stiinta mea au fost carate dincolo valori de patrimoniu care au o valoare de aproximativ 7-8 milioane de dolari. Daca taranul care sapa si gaseste, primeste la prima mina maxim douazeci la suta din valoarea adevarata, rind pe rind urcind in ierarhia mafiota sumele se maresc de la o treapta la alta. Este o ineptie sa gindesti ca o astfel de zona poate fi pazita de trei politisi cit are postul de politie Orastioara de Sus. Dar asta este situatia aici si nimeni nu ia nici o masura. Se dau legi peste legi, una mai proasta ca alta care fac din aceasta situatie un paradis al avocatilor care-i pot scoate basma curata pe ticalosi.
Vladimir Brilinsky, Deva, Romania
In vreme ce bulgarii isi salveaza monumentele tracice, redandu-le turismului international, comorile dacice de la Sarmizegetusa sunt lasate in paragina
Stramosii bulgarilor si romanilor, tracii si dacii, au lasat posteritatii cetati si sanctuare cum nu au avut nici celtii, nici germanicii, nici hispanicii si nici brittanii. In cazul in care toate aceste monumente antice s-ar fi aflat in Vestul Europei, ele ar fi fost conservate, restaurate, cercetate si puse in valoare, nu numai ca monumente ale trecutului, ci si ca simboluri ale prezentului. Ce fac insa bulgarii si romanii cu monumentele identitatii lor? Ce fac si ce au facut bulgarii cu Seuthopolis si ce se intampla la romani cu Sarmizegetusa Regia? Daca un turist de oriunde ar cauta pe harta Seuthopolis-ul, va afla cu stupoare ca el nu exista. Capitala tracilor, unul din cele mai importante monumente preistorice ale Bulgariei si ale intregii umanitati, a disparut.
Sarace in zestre materiala, noile tari intrate in Uniunea Europeana, Bulgaria si Romania, detin, in schimb, valori uriase in materie de spiritualitate si istorie. Mai ales perioada epocii preromane are o oferta inegalabila, cum putine tari ale vechiului continent, cu exceptia Greciei si Italiei, ar visa vreodata sa stapaneasca. Stramosii bulgarilor si romanilor, tracii si dacii, au lasat posteritatii cetati si sanctuare cum nu au avut nici celtii, nici germanicii, nici hispanicii si nici brittanii. In cazul in care toate aceste monumente antice s-ar fi aflat in Vestul Europei, ele ar fi fost conservate, restaurate, cercetate si puse in valoare, nu numai ca monumente ale trecutului, ci si ca simboluri ale prezentului. Ce fac insa bulgarii si romanii cu monumentele identitatii lor? Ce fac si ce au facut bulgarii cu Seuthopolis si ce se intampla la romani cu Sarmizegetusa Regia? Daca un turist de oriunde ar cauta pe harta Seuthopolis-ul, va afla cu stupoare ca el nu exista. Capitala tracilor, unul din cele mai importante monumente preistorice ale Bulgariei si ale intregii umanitati, a disparut.Pana nu am ajuns la muzeul Iskra din Kazanlak, unde am intalnit primul bulgar care m-a lamurit unde se afla fosta capitala a tracilor, nimeni nu stia aproape nimic despre capitala lui Seuthes al III-lea. Cand i-am vorbit ghidului despre intentiile mele de a vizita capitala de acum 2500 de ani, acesta, cu o usoara jena, dar intr-o limba franceza impecabila, mi-a dezvaluit actualul “secret tracic”: “Capitala se afla sub ape. A fost acoperita de apele barajului G. Dimitrov (numit actualmente barajul Koprinka). Este o crima ce au facut comunistii…” Imediat, mi-a venit in minte destinul asemanator al Sarmizegetusei Regia, cu zidurile betonate de comunisti, batjocorita de arheologi si jefuita de cautatorii de comori. Pentru Sarmizegetusa Regia, acelasi turist ipotetic, venit de oriunde, ar gasi pe harta o locatie cu totul gresita pentru capitala regilor daci. Denumirea de Sarmizegetusa desemneaza astazi colonia lui Traian, capitala Daciei de dupa cucerirea romana, si nu adevarata Sarmizegetusa dacica. Pe cele mai multe harti, Sarmizegetusa dacica poarta numele de Gradistea Muncelului, adica Ruina Muncelului (gradiste inseamna ruina in limba slava).Oare cati turisti romani si straini nu cad in aceasta capcana, confundand Sarmizegetusa Regia, capitala dacilor, cu actuala comuna numita impropriu Sarmizegetusa, aflata pe soseaua nationala spre Caransebes?
Adevarata Sarmizegetusa, cea din munti, chiar daca nu a fost acoperita de apele unui baraj de acumulare ca in Bulgaria, a patimit atrocitati la fel de mari ca Seuthopolis-ul. Prin anii ’80, in graba pregatirilor pentru organizarea Congresului International de Istorie, comunistii au betonat Sarmizegetusa. Unele plinte originale ale sanctuarelor de calcar au fost impinse cu buldozerul in prapastie si inlocuite cu replici din ciment. Tot atunci, un zid dacic, cu inaltimea de 6 metri s-a pravalit la vale.
Revenim la Muzeul Iskra din Kazanlak, unde cu o amabilitate de exceptie, ghidul ne invita sa vizitam sectia de tracologie a muzeului, sectie care acopera circa 90% din spatiul de expozitie al institutiei. Trecem, rand pe rand, dintr-o sala in alta, si ramanem fascinati de ceea ce vedem: fresce viu colorate, monede de toate tipurile, pietre cu inscriptii in limba tracica, coliere si podoabe din aur, inele si aplici din acelasi metal, coifuri, armuri din bronz. Totul culmineaza in ultima sala, unde este expus inventarul mormantului regelui tracic Seuthes al III-lea. Coroana sa regala, cu frunze de stejar lucrate in aur, este cu adevarat unica, o podoaba care va intra, cu siguranta, in toate cataloagele care infatiseaza comorile acestei lumi.
Este extrarordinar ce au facut bulgarii dupa caderea regimului comunist cu monumentele tracice din jurul Seuthopolis-ului, care nu au fost inghitite de lacul de acumulare. Totul a inceput in 1992, cand a fost descoperit primul tumul sub care se afla un mormant intact, al unui rege trac. Tumulul se afla la Biniova, si continea un veritabil tezaur de bijuterii de argint si de aur.
Descoperiri similare au continuat an de an. Astfel, in 1993, s-a descoperit un alt mormant intact al unui rege trac, la Ostroucha, unde cel trecut in lumea vesniciei era aparat de un bloc de granit cu greutatea de 60 de tone. Intre 1995-1996, au fost cercetate alte 7 asemenea morminte. In anul 2004, sub tumulul de la Svetitsa, a fost aflata o masca masiva din aur cu chip uman. Este un artefact asemanator cu cele ale faraonilor din Egipt. De fapt, aceste morminte ale regilor traci combina in mod ingenios arhitectura minoica cu cea egipteana, in ceea ce priveste reprezentarile despre lumea de apoi.
Un Tutankamon al Bulgariei
La iesirea din muzeu, ghidul bulgar, cu aceeasi amabilitate, ne indruma sa vizitam tumulul unde a fost descoperit, cu cativa ani in urma, mormantul regelui Seuthes al III-lea. Parasim Kazanlak-ul si ne indreptam spre pasul Shipka. Dupa nici 2 kilometri, mai multe indicatoare, foarte vizibile, ne indica directia spre tumulul de la Goliama Kosmatka. Inaintam inca un kilometru pe un drum asfaltat de curand, printre lanurile de floarea-soarelui. Mormantul lui Seuthes al III-lea este perfect conservat. Aflam inca de la intrare ca este un monument UNESCO. Ghidul ne intreaba politicos daca dorim sa conversam in engleza. Aflam intreaga poveste a descoperirii acestui mormant si despre cum s-a ajuns la concluzia ca acolo era inmormantat fondatorul Seuthopolis-ului. Aflam, de asemenea, ca regele trac era un stramos indirect al lui Lisimah, cel care a fost invins de doua ori de regele get Dromichaites. Il intreb pe ghidul nostru despre cum a fost posibil ca un asemenea monument sa nu fi fost jefuit, si ii explic situatia de la Sarmizegetusa Regia. Bulgarul zambeste si imi arata ca obiectivul este supravegheat in permanenta de paza militarizata. In plus, cateva camere video de ultima generatie filmau, atat ziua, cat si noaptea, uriasul tumul. L-am acaparat in totalitate pe ghidul bulgar, fara a observa ca la iesirea din tunelul rece de piatra al monumentului regal se stransesera alti zeci de vizitatori.
Mormantul lui Seuthes al III-lea, care s-a descoperit absolut intact, este pentru bulgari similar cu ceea ce este pentru egipteni mormantul lui Tutankamon. Totul s-a gasit asa cum a fost lasat acum aproape 2500 de ani. Am putut vedea bustul regal din bronz, armura din acelasi metal, inclusiv coiful si cnemidele, de asemenea, splendida cununa cu frunze de stejar lucrata in aur, multe aplici si pocale din aur masiv. Bulgarii se pot, pe buna dreptate, mandri cu acest Tutankamon al Traciei care este Seuthes al III-lea.
Lehamitea romaneasca
Ce s-a intamplat, in acelasi timp, la Sarmizegetusa Regia? Ce faceau romanii, in vreme ce autoritatile bulgare excavau zeci si zeci de morminte, in Valea Regilor, asa cum este numita astazi regiunea Kazanlak? Putem spune, fara teama de a gresi catusi de putin, ca la romani, toti si-au vazut nestingheriti de… lehamitea lor. Arheologii au sapat vara de vara atat la Sarmizegetusa Regia, cat si in imprejurimi, fara a gasi nimic “semnificativ”, desi au folosit detectorul de metale. O cisterna in capitala… un turn in vecinatatea Blidaru-lui…si cam atat. In cisterna Sarmizegetusei, astazi canta broastele, iar in turnul de langa Blidaru se adapostesc vacile localnicilor…
Si cautatorii de comori si-au vazut de-ale lor, dupa 1990. In loc ca arheologii si autoritatile statului sa cerceteze si sa protejeze vestigiile trecutului in Romania, si mai cu seama la Sarmizegetusa Regia, cautarea aurului si a argintului a cazut in seama localnicilor si a anumitor personaje mafiote din Deva, protejate de oameni sus-pusi, din institutiile statului. Datorita acestor complicitati flagrante, astazi nici unul dintre acesti infractori nu a fost condamnat. In vreme ce la mormintele regilor traci, in timpul sapaturilor arheologice, a venit chiar presedintele Bulgariei, Parvanov, si ambasadorii marilor puteri, la Sarmizegetusa Regia si pe dealurile din preajma colindau doar cautatorii de comori, cu detectoarele lor de metale.
Ceea ce a dobandit Bulgaria dupa 1990 nu va putea fi negat, contestat de nimeni, niciodata. Tezaurele regilor traci gasite intacte in mormintele de pe Valea Regilor sunt bunuri ale patrimoniului mondial, care releva date sigure despre civilizatia tracica. Romania a reactionat tardiv, si mai ales la presiunile institutiilor U.E., in legatura cu jaful de patrimoniu comis dupa 1990, la Sarmizegetusa Regia. In comparatie cu artefactele tracice gasite in situ, bratarile de aur presupuse a fi fost gasite la Sarmizegetusa Regia, chiar daca ar fi autentice, au valoare incontestabil redusa, datorita conditiilor in care au fost gasite, traficate si apoi rascumparate. Nici pana astazi nu stim cu exactitate cine sunt persoanele (persoana ?) din S.U.A., de la care au fost rascumparate, la ce pret si ce comisioane au incasat functionarii statului roman.
Iata ca in vreme ce monumentele tracice ale bulgarilor, in pofida inundarii Seuthopolis-ului, le confera vecinilor din sud o imagine identitara clara si precisa, imagine care atrage mii si mii de vizitatori, in Romania, bratarile dacilor sunt rascumparate in conditii dubioase, pe banii contribuabilului roman, pur si simplu de la niste anonimi. (Nu cumva aveti si dvs. cateva “artefacte dacice” spre vanzare? Autoritatile romane vor gasi imediat “experti” din Germania, care le vor autentifica drept dacice.)
La Kazanlak, zona din vecinatatea orasului se numeste, mai nou, Valea Regilor Traci (in locul vechii denumiri de Valea Trandafirilor). Zeci si zeci de autocare cu turisti occidentali, dar si din Rusia (in zona fiind si manastirea ruseasca de la Shipka, unde isi duc somnul de veci mii de soldati rusi, cazuti in razboiul contra turcilor din 1877), sunt gazduite de comunitatile locale, in hoteluri si pensiuni.
In schimb, la Sarmizegetusa Regia, padurea continua sa cada peste vechile ziduri, drumul de acces nu a fost asfaltat si este un adevarat dezastru. Nu exista nici un ghid in toata aceasta zona, nici macar unul care sa vorbeasca in limba romana. Panourile de prezentare ale monumentelor sunt vechi, si desi vestigiile de aici sunt inscrise in patrimoniul UNESCO, nu exista nici macar un rand de text in vreo limba de circulatie internationala. Marcajele spre cetati sunt furate in mod repetat si inlocuite cu scanduri de lemn scrijelite. Balariile acopera absolut totul si, din cand in cand, cautatorii de comori mai dau cate o lovitura, in pofida “agentilor acoperiti”, care patruleaza cat se poate de previzibil prin zona. Locuitorii de pe Valea Regilor din Muntii Dacilor nu si-au deschis pana acum decat doua pensiuni, si acelea modeste. Dupa caderea regimului comunist, nimeni nu a beneficiat de pe urma imensei bogatii de monumente istorice si naturale, cu exceptia cautatorilor de comori si a recuperatorilor de bratari. Sarmizegetusa Regia ramane in continuare… capitala nimanui.
Sursa: FORMULA AS
Publicat de pintilie nicolae
FORTIFICATIILE TRACILOR DIN DOBROGEA,DESCOPERITE CU GOOGLE EARTH
Explorator pe Google Earth….
Un inginer pasionat de arheologie a descoperit noi structuri de ziduri şi cetăţi antice în Dobrogea l Ciudatele imagini rivalizează cu desenele din cîmpia Nazca
Dobrogea, tărîmul celor mai vechi cetăţi greceşti de pe teritoriul României, nu şi-a dezvăluit încă toate secretele. Un braşovean pasionat de arheologie a studiat această zonă cu ajutorul programului Google Earth. Navigînd de la un vestigiu istoric la altul, a descoperit formaţiuni fortificate despre care nu pomenesc tratatele de istorie. Aproape 100 de kilometri de ziduri crenelate se întind ca un cordon între mai multe cetăţi antice. Mai mult, braşoveanul a găsit şi urmele unor cetăţi necunoscute. Iar, reţelele de linii surprinse de satelit amintesc de misterioasa cîmpie Nazca. Cristian Pintilie crede că a descoperit urmele unor ziduri greceşti, vechi de 2.600 de ani.
O întrebare la care arheologii nu vor să răspundă
Cristian Pintilie este inginer constructor, dar este pasionat şi de istoria antică. Atunci cînd a pornit să exploreze virtual întinsul Dobrogei, nu se aştepta să descopere ceva nou, zona fiind de aproape 100 de ani studiată de numeroase echipe de arheologi. Dar a avut parte de o mare surpriză. A observat resturile unor ziduri crenelate. Cîţiva kilometri mai încolo, alte ziduri, de aceeaşi formă, se întind de la Histria pînă la Tulcea. A verificat de mai multe ori, a întrebat pe la prieteni, dar nimeni nu i-a putut spune nici măcar dacă s-a auzit de acele fortificaţii. Fotografiile sînt uimitoare şi oricine îşi pune întrebarea ce sînt acele linii şi desene trasate în solul arid al Dobrogei. Numai arheologii n-au părut interesaţi. Cercetătorul ştiinţific Mihaela Mănucu-Adameşteanu, specialist în arheologie greco-romană chiar în această zonă, a refuzat să dea un răspuns, iar de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ am primit doar atenţionarea: „Oamenii de ştiinţă au muncit o viaţă, au cercetări serioase, cine e acest Pintilie?“. Întrebarea corectă e: ce sînt aceste formaţiuni, prezintă ele interes istoric?
100 kilometri de ziduri
Programul Google Earth oferă utilizatorului posibilitatea de a cerceta orice colţ de pe planetă. Se pot vedea clădirile, copacii, apele, străzile, dîmburile, orice detaliu de la sol. Formaţiunile găsite de Cristian sînt denivelări de mică înălţime, care, privite de la circa 700 de metri altitudine, frapează prin forma şi regularitatea lor. „Imposibil să fie un joc al naturii, sînt ziduri de piatră îngropate în pămînt, construite de mîna omului, probabil de către grecii milesieni. Din modul în care sînt dispuse, acestea constituie un lanţ de fortificaţii de circa 100 de kilometri. Sînt ziduri de apărare extrem de eficiente. Ai nevoie de mulţi ani să ridici asemenea construcţii“, spune Cristian, nedumerit de indiferenţa specialiştilor. În sprijinul ipotezei că formaţiunile sînt ziduri de apărare, vine chiar faptul că sînt localizate pe vechiul mal al Dunării. „Ce ar putea fi mai logic decît apărarea malului cu fortificaţii solide? Tracia era sursa de grîne a grecilor, deci merita să se investească în aceste ziduri“, explică el.
Pornind de la ruinele vechii colonii Histria, identificînd şi aşezarea Argamus, Cristian a explorat malurile laculurilor Razim şi Sinoe. El a găsit pe malul stîng al golfului o suprafaţă care prezintă urmele unei construcţii ciudate. Greu de explicat ce ar putea reprezenta aceste linii trasate cu precizie matematică. În apropiere, se află o altă construcţie a cărei formă aminteşte de un fagure. Ce ar putea fi? „Cetatea Histria făcea parte dintr-un sistem defensiv. Dacă observăm vechile contururi ale golfului, care era deschis pe vremea aceea, e lesne de înţeles că numai cetatea nu era suficientă pentru întreaga activitate din zonă, de comerţ şi apărare militară. Aşa se face că aici există şi o a doua cetate de apărare, Argamum, dar şi o a treia, pentru atacuri surpriză, din direcţie opusă. Cît despre aceste celule romboidale din calcar, cred că au fost silozuri, ideale pentru păstrarea cerealelor, pînă la îmbarcarea pe corăbiile care le-ar fi transportat la polisuri“, explică braşoveanul. În al treilea punct de pe malul lacului, pe o ridicătură naturală de pămînt, a găsit imagini şi mai şocante: un zid de incintă de formă circulară. De fapt, seamănă cu o floare sau o roată zimţată.
„Prin poziţia înaintată a terenului, construcţia ar fi putut servi ca far pentru a ghida corăbiile care intrau sau ieşeau din Lacul Razim“.
Dobrogea, o vastă reţea de fortificaţii
Se pare că faleza lacului Razim mai ascunde şi alte enigme. În apropierea siturilor arheologice există ziduri crenelate care au scăpat istoricilor, pentru simplul motiv că aceştia şi-au canalizat cercetările doar în aria cetăţilor. Dar împrejurimile sînt pline de formaţiuni ciudate, linii, semicercuri, elipse, ziduri care dublează alte ziduri ascunse în adîncurile pămîntului. Mai mult, acelaşi tip de construcţie se întîlneşte şi în zona limitrofă, de la satul Malcoci, pînă la Tulcea. „Forma zidurilor de fortificaţie pe care le-am găsit la Argamum este similară cu zidurile de incintă de lîngă Cetatea Noviodunum“, motiv pentru care braşoveanul crede că toate se leagă, într-un imens sistem de construcţii care împînzea Dobrogea. A mai descoperit şi structuri care ar fi putut servi drept construcţii portuare, la trecerea din Lacul Razim în Lacul Babadag, dar şi pe ţărmul Lacului Babadag. Binecunoscuta cetate Haricleea e şi ea înconjurată de ziduri neştiute pînă acum. Cum arăta oare pămîntul dintre Dunăre şi Marea Neagră înaintea erei noastre?
O istorie mai bogată decît o ştim
De ce s-ar fi extins grecii atît de mult în Tracia? Cristian aduce ca argument un fragment din discursul lui Demostene: „Ştiţi fără îndoială că noi, mai mult decît toţi oamenii, folosim grîu importat. Cantitatea de grîu adusă din Pont este mai mare decît tot ceea ce ne vine din celelalte porturi comerciale“. „Comerţul cu grîne din Tracia avea o prioritate capitală pentru greci. Nu e de mirare că au ţinut să construiască aici colonii întărite care aveau rolul ca, integrate într-un sistem defensiv, să apere şi să menţină activitatea de comerţ, sursa bunăstării coloniilor greceşti“. Nu există nicio îndoială pentru el că aceste ziduri nu sînt romane. „Romanii nu făcea ziduri de piatră, ci şanţ, val de pămînt şi, în spate, turnuri de apărare. Dar acestea sînt ziduri de piatră de calcar, late de circa 2 metri, cum poate doar la Troia mai întîlnim. Au fost făcute de greci şi abandonate“, explică arheologul virtual.
O descoperire făcută în joacă ar putea să scoată la iveală cea mai impresionantă parte a vestigiilor antice de pe teritoriul României. Şi, cu siguranţă, printre cele mai mari din lume. Braşoveanul speră că în cele din urmă, specialiştii vor verifica aceste descoperiri. Google Earth nu truchează realitatea.
Publicat de pintilie nicolae
SEIMENI-DOBROGEA. SANCTUARE DEDICATE SOARELUI MAI CEVA DECÂT CELE DE LA SARMISEGETUSA
GETII, INVALUITI IN MISTER
Pentru lumea antică, Dacia războinicilor temuţi din Carpaţi şi a zeului Zamolxis a fost, până la cucerirea lui Traian, o ţară aspră, aproape de nepătruns, înconjurată de mister. Nimeni nu ştia bine cine erau oamenii care locuiau în acea cunună de munţi, de unde aveau obiceiul să coboare pentru a purta războiul în afară de hotarele lor. Le ziceau daci sau geţi; iar grecii, care îi socoteau rude ale tracilor -„cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, după Herodot – spuneau că zeul războiului, Ares sau Marte, între ei se născuse. Ştiau însă că asemenea idee putea fi şi numai o legenda; pentru ca alt zeu, mai mare şi singur, stăpânea destinul acelui popor. Dacii credeau în Zamolxis. Şi Platon afirma că Zamolxis îi făcea pe acei oameni nemuritori.Oamenii aceia – daci sau geţi nemuritori – şi ţara lor, erau ermetici pentru antici. Grecii se apropiaseră de ei numai pe ţărmurile Marii Pontice, fără să se aventureze mult în interior. Romanii îi cunoşteau doar pe războinicii daci. Dunărea le inspira teama. Era un limes hiperboreu, de unde începeau pământurile care dormitau sub leneşele stele ale polului getic – Getici sidera pigra poli. Marţial, ale cărui cuvinte le citez, evoca în Epigramele sale imagini care fac aluzie la misterul şi primejdiile acestei ţări, unde în acel moment, un împărat ca Domitian cunoştea nenorocul armelor.
Obsesia războinicului get şi a fluviului temut pe care el îl trecea călare pe apa îngheţată, era în mintea tuturor şi apărea în scrierile poeţilor şi în cărţi care vorbeau despre acea lume barbară, vrăjmaşă romanului. Lucan, ca să citez un alt hispanic, vorbise şi el despre „barbara Cone, unde Istrul, printr-o mie de guri, îşi pierde în mare sarmaticele unde şi inunda insula Peuce”, despre neamurile sălbatice ce populau ţărmul pontic şi amintise de faima arcului getic, teribilul arc getic, de toţi cunoscut. Într-un loc, în Pharsalia sa, numele dacului, getului şi al iberului se întâlnesc în acelaşi vers: Hinc Dacus premat in de Getes ocurrat Hiberis.
Versul acesta a fost interpretat de Isidor din Sevilla ca un vaticiniu: Spania avea să fie invadată de geţi. Vaticiniu împlinit, după cum vom vedea. N-a fost vreo îndoială.
Lumea întreagă avea să fie invadată de geţi. Nu numai Spania. Lumea întreagă avea să fie întemeiată încă o dată de ei.
Nu s-a scris însă adevărată istorie a geţilor, istoria mitului getic, mult mai mare şi mai semnificativă decât cea a faptelor concrete, pe care le numim istorice. Faptul concret se consumă, nu serveşte decât pentru o povestire. Mitul e permanent şi, chiar dacă ia forme nebănuite şi obişnuieşte să se ascundă, adevărul lui e prezent şi se proiectează asupra viitorului. Ideea getica e unul din miturile cele mai obsedante şi mai puternice din imaginaţia anticilor. Pentru românii din primul secol după Hristos, care aşteptau sfârşitul iminent al lumii, părea un lucru aproape sigur ca de la Dunărea cu sălbatica Peuce avea să se dezlănţuie cataclismul. Tot un hispanic, cel mai citit, Seneca, într-o pagină grandioasă, descrie înfricoşătorul spectacol al „zilei fatale” când Dunărea dezlănţuită îşi va înălţa apele până la cer şi, „într-un singur vârtej prăpăstios, va cuprinde o imensă întindere de pământuri şi cetăţi”. Când scria această pagină, care aminteşte viziunea de teroare a Potopului lui Michelangelo, filosoful presimţea poate că nu se înşela şi că, de acolo, de la Dunăre, chiar dacă nu aşa de curând, dar nici foarte târziu, avea să se ivească într-adevăr sfârşitul lumii. O profeţie între altele aparţinătoare lui Seneca.
SEIMENI , DESCOPERIRI CARE POT SCHIMBA CURSUL CARTILOR DE ISTORIE
De pe tinutul de unde Soarele îsi începe calatoria pe bolta cereasca,
vizitând meleagurile tarii noastre, vin cele mai noi descoperiri referitoare
la venerarea discului solar: cinci sanctuare dedicate acestui cult.
În luna martie a.c., urmarind sirul fortificatiilor ridicate de romani pe
malul vechi al Dunarii cu scopul protejarii anticului drum danubian, atentia
mi-a fost atrasa de localitatea Seimeni. Situata la mai putin de 10 km de
Cetatea Axiopolis, fondata de catre regele de origine greaca a Traciei,
Lisimach, localitatea Seimeni este mentionata pentru prima data în jurul
anului 1600. O parte dintre soldatii domnitorului Constantin Serban s-au
rasculat împotriva lui si au trecut Dunarea. Acesti soldati se numeau
seimeni, si se pare ca au întemeiat localitatea cu acelasi nume. Însa,
dovezile arheologice sustin ca alti locuitori au fost fermecati de
frumusetea malului dunarean, cu multe secole în urma: în sudul localitatii a
fost descoperita o asezare din perioada Latene.
Descoperirile efectuate la începutul anului prezinta un fapt surprinzator:
soldatii fugari au întemeiat noua localitate exact peste un superb sanctuar
tracic sau geto-dacic. De fapt, o buna parte din sanctuar a fost distrus
prin construirea caselor si de catre factorii de mediu (lacul), întreaga
zona fiind supusa eroziunii.
Cel mai cunoscut sanctuar de la noi din tara închinat cultului solar este
cel de la Sarmisegetuza, în cadrul caruia “Soarele de andezit” are un
diametru de 7,1 m. Comparativ cu acesta, sanctuarul de la Seimeni se
prezinta cu 58 de discuri, posibil din lespezi de piatra, fiecare disc având
diametrul de 20 m. Într-un singur disc ar încapea o întreaga gospodarie:
casa, curte si anexe. Discurile sunt separate între ele de ziduri cu
grosimea de 4,3 m, însa, exista si discuri grupate câte doua. Pe unul din
discuri, având o pozitie centrala (întreg ansamblul are forma ovala), se
observa o forma spiralata, o posibila rampa catre zeul suprem.
Localitatea Seimeni se află în zona de influenţă a anticului oraş greco-roman Axiopolis (greacăἈξιούπολις) care înainte de a fi reconstruit de Constantin cel Mare, a fost fondat de Lisimach, regele grec al Traciei. Cetatea Axiopolis se află la 3 km S de Cernavodă, în faţa insulei Hinog, pe malul drept al Dunării. Necropola cetaţii se află poziţionată la 4,5 km S pe şoseaua Cernavodă – Cochirleni.
Pe Dealul Sofia, aflat în nordul localităţii Cernavodă, a fost descoperit într-un mormânt din necropola de inhumaţie aparţinând culturii Hamangia din neoliticul mijlociu, “Gânditorul” şi perechea sa.
Conform Repertoarului Arheologic National:
- situl arheologic eneolitic de la Cernavoda – “Dealul Sofia” – începând de la 100m V de Primaria orasului pana la malul Dunarii. Descoperiri în cadrul sitului:
- asezare epoca eneolitic – Cultura Cernavoda
- asezare epoca eneolitic – Cultura Gumelnita
- situl arheologic neolitic de la Cernavodă – Coada Zăvoiului – aşezare şi necropolă
La Cernavoda, în punctul “La Cetate” din apropierea tell-ului, a fost descoperit un mormânt. Inventarul funerar este specific Culturii Gumelnita (P. Hasotti, 1977, p. 89).
Localitatea Seimeni se află la o distanţă de 4,5 km de necropola neolitică iar posibilul sanctuar, care este poziţionat chiar lângă localitate, are dimensiuni de 1,0 x 0,4 km.
În cadrul sanctuarului de la Seimeni sunt prezente motive reprezentative a trei culte:
- Cultul Soarelui – discul
- Cultul Marii Zeiţe, în ipostaza de Zeiţă Şarpe – spirala
- Cultul apelor – Dunărea
Cultul Soarelui a luat fiinţă o dată cu începutul agriculturii, entitatea abstractă a bunurilor Pământului-mamă atrăgând nevoia de exteriorizare a primilor agricultori şi punând bazele primului cult – cultul agrar.
Conform cunoscutului etnolog şi scriitor Romulus Vulcănescu: “Din relatările mitografilor antici, greci şi latini, despre daci şi daco-romani, ca şi din descoperirile arheologilor români, reiese că acest cult al soarelui s-a format pe teritoriul Daciei preistorice, înainte de etnogeneza dacă şi s-a dezvoltat după această etnogeneză la daci şi mai apoi la daco-romani, pentru a se menţine la protoromâni”.
Cultul Zeiţei Şarpe se remarcă prin apariţia în spaţiul carpato-dunărean, încă de la sfârşitul paleoliticului, a unor ornamente reprezentând şarpele prin: linii simple, unduite sau în zigzag; spirale plane şi foarte rar helicoidale; meandre şi chiar şiruri de romburi – imitaţie a desenului existent pe spatele viperei cu corn – animal veninos aducător de moarte, endemic în această arie.
Conform materialului “Semiotica română în vizită la UNESCO”, motivul spiralei îşi are originea în paleoliticul superior al spaţiului carpato-dunărean şi reprezintă şarpele, animal căruia, în timpuri de demult, pe aceste meleaguri, i-a fost atribuită o simbolistică duală încă din neoliticul timpuriu, dar a rămas pentru întreg neoliticul ca simbol al regenerării ciclice a naturii din care a derivat, probabil, mai târziu şi concepţia referitoare la nemurire a dacilor.
La traci, motivul şarpelui, ca simbol al regenerării ciclice a naturii (la această latitudine şarpele intră sub pământ pentru hibernare în imediata apropiere a echinocţiului de toamnă şi reapare la suprafaţă odată cu echinocţiul de primăvară şi cu reînvierea vegetaţiei), este prezent încolăcit pe o tulpină în reprezentările Cavalerului Trac.
Se mai observă aproximativ 59 de discuri, fiecare disc având 20 m diametru. Discurile sunt încadrate cu ziduri având grosimi de până la 4,5 m.
Cultul apelor este prezent şi la geto-daci, ca şi la alte popoare antice. Dunărea era fluviul lor sacru şi Strabon confirmă acest lucru atunci când localizează Cetatea Histria pe malul lacului Sinoe, “la o departare de 500 de stadii de gura sacra a Istrului”. Acest cult se regăseşte în obiceiul dacilor de a nu porni la război înainte de a lua în gură apă din Istru, jurând că nu se vor întoarece acasă decât după ce vor învinge pe duşmani. Geto-dacii cunoşteau potenţialul vindecător al apelor minerale şi al apelor termale. Urme ale acestui cult au rămas în mitologia românească, unde Dunărea este considerată fluviu sacru cu calităţi purificatoare.
Merită menţionat faptul că, în conformitate cu Repertoarul Arheologic National – pentru localitatea Seimeni:
- asezarea latene de la Seimeni – Seimenii Mari, între soseaua Cernavoda – Topalu si Dunare, în S localitatii.Motivul spiralei:
- după potopul gigantic petrecut în urmã cu 7.600 de ani pe locul unde acum se aflã Marea Neagrã (conform cercetãtorilor americani, William Ryan şi Walter Pitman, care primesc în anul 2000 cea mai înaltã distincţie din partea Columbia University, Shepard Medal pentru cercetãri exemplare în geologia marinã), un grup aparţinând populaţiilor carpato-dunărene duce acest motiv până pe malurile Rinului şi al Senei, unde au fost descoperite vase acoperite cu forme de spiralã – spirala carpato-dunãreanã, valuri concentrice, desene rectangulare şi tot felul de forme geometrice, asemãnãtoare cu cele din Moldova;
- în vechiul alfabet heroglific egiptean, semnul spiralei are înteles de apă;
- la tracii din Asia Mică, întreaga suprafaţă a armei era acoperită cu motive geometrice, în care domina spirala, motiv decorativ de mare efect, exprimând atât rafinamentul triburilor care o produceau, cât şi nivelul societăţii care solicita asemenea obiecte. În ornamentaţia cu caracter geometric, pe obiecte de lut sau pe arme, se desprind unele elemente dominante: cercuri, cercuri cu cruce, spirale, toate simbolizând soarele. Aceste ornamente ilustrează deosebita importanţă pe care au dat-o Tracii cultului zeului-lumină;
- spirala apare ca ornament pe piesele din tezaurul dezgropat de Schliemann la Troia;
- apare pe portalurile caselor ţăranilor daci, ori pe covoare, pe fote şi ţesături, semnificând drumul parcurs de sufletul omului, până la locul de întâlnire cu Zamolxe, dar şi evoluţia, începutul şi sfârşitul; este poate cel mai caracteristic, dar şi cel mai ermetic simbol al poporului nostru;Ipoteze:
Conform lui Mircea Eliade în “Istoria credinţelor şi ideilor religioase”:
Nu ştim în ce măsură structura iniţiatică şi eshatologică a misterului lui Zalmoxis mai supravieţuia în epoca lui Strabon. Dar autorii antici vorbesc despre anumiţi eramiţi şi oameni religioşi şi probabil că aceşti specialişti ai sacrului prelungeau tradiţia mistică a cultului lui Zalmoxis. Un alt amănunt pare de asemenea important pentru Strabon: faptul că Zalmoxis – ca şi, mai recent, Deceneu – realizase o carieră atât de prodigioasă graţie mai ales cunoştinţelor sale astronomice şi mantice. În sec. al VI-lea e.n., dar sprijinindu-se pe izvoare mai vechi, Iordanes descria în termeni extravaganţi interesul preoţilor daci pentru astronomie şi ştiinţele naturale. Insistenţa pe cunoaşterea corpurilor cereşti poate oglindi informaţii exacte. Într-adevăr, templele de la Sarmisegetuza şi de la Costeşti, al căror simbolism urano-solar este evident, par să fi avut o funcţie calendaristică.
Despre traci, Mircea Eliade scrie:
După Herodot, tracii adorau pe Ares, Dionysos şi Artemis; totuşi, regii lor venerau pe Hermes, ai cărui descendenţi se credeau. Cât despre Hermes, care, după Herodot, era cinstit exclusiv de cătreregi, adică de aristrocaţia militară, el este greu de identificat. Herodot nu face nici o aluzie la zeul solar, deşi un asemenea zeu este din belşug atestat de alte surse (R. Pettazzoni, The Religion of ancient Thrace). S-ar putea aşadar vedea în Hermes trac o divinitate solară. Câteva secole mai târziu, monumentele zise ale eroilor cavaleri se înmulţesc în Balcani; or, Eroul-Cavaler este identificat cu Apollo. Este vorba totuşi de o concepţie mai târzie care nu lămureşte deloc teologiaregală menţionată de Herodot.
Cultul lui Dionysos trac aminteşte ceremoniile ce se desfăşurau în timpul nopţii, în munţi, la lumina făcliilor; o muzică sălbalică (zgomote de lovire în cazane de bronz, chimbale, fluiere) îi îndeamnă pe credincioşi să scoată ţipete de voioşie într-un dans circular, furios şi învârtejit. Mai ales femeile erau acelea care se dedau acestor dansuri dezordonate şi epuizante; costumul lor era straniu; ele purtaubessares, lungi veşminte fluturânde, făcute, pare-se, din piei de vulpe; deasupra acestora piei de căprioară şi, probabil, pe cap, coarne. În mâini ţineau şerpi consacraţi lui Sabazios (nume trac pentru Dionysos), pumnale sau tirsuri. Ajunse la paroxism, la nebunia sacră, ele apucau animelele alese pentru sacrificii şi le rupeau în bucăţi, sfâşiindu-le şi mâncându-le carnea crudă. Omofagia rituală săvârşea identificarea cu zeul; participanţii se numeau acum Sabos sau Sabazios.
Aşa cum a arătat şi Nicolae Iorga, fenomenul horal reprezintă o reminiscenţă a unui străvechi ritual mitico-magic de urcare la cer care se săvârşea pe tot cuprinsul Daciei încă din epoca paleolitică. Ritualul numit Kolabrismos (de la gr. κολαβρισμός) sau a Kolo era o horă ezoterică, în timpul dansului, oamenii se înfrăţeau formând o fraţietate magico-rituală. Sunt puţine date privitoare la Kolo-ul trac, dar putem să le completăm cu ceea ce ştim despre hora actuală.
În Enciclopedia Britannica găsim următoarea definiţie: Kolo derivă din denumirea veche slavonă a cuvântului roata. Kolo-ul era probabil dansat în adorarea Soarelui, cu mult înainte de sosirea slavilor în peninsula balcanică.
Kolo-ul trac a dat la noi Hora, la sârbi Kolesca, la bulgari Horo-ul, la ruşi Korovad-ul şi la greci Choros-ul. Din Kolabrismos- ul iniţial au evoluat două tipuri de horă: cea închisă de tipul cercului şi hora deschisă, care cunoaşte mai multe variante, dintre care cea a horei deschise de tip spiralat mai supravieţuieşte doar la macedoromâni, precum şi la docoromânii din Banat si Oltenia, diminuându-şi însă caracterul magic. Se presupune că aceasta se apropie cel mai mult de ritul arhaic iniţial.
S-a stabilit că, pe teritoriul Daciei, fenomenul horal este prezent chiar din epoca Culturii Cucuteni (3700-2500 î.H.), ultima mare cultura cu ceramică pictata din Europa. Descoperirea la Bodeşti-Frumuşica a unei reprezentări în ceramica a unei hore formate din şase femei, aparţinând acestei Culturi, ar atesta faptul că pe teritoriul ţării noastre exista un cult al spiralei magice, anterior celui existent în India, Tibet şi China.
Pe culmea unui deal situat pe malul Istrului, în sanctuarul de la Seimeni, mii de femei dansează înlănţuite câte 30-40 în interiorul unor discuri imense. Sunt câteva zeci de astfel de hore. Se rotesc într-o bucurie frenetică, apoi se desfac în spirale care se strâng spre interiorul discurilor, de unde se extind iar în cercuri până spre margine.
Pot dansa la lumina misterioasă a Lunii, venerându-l pe Dionysos. Dar la fel de bine pot dansa cu 2000 de ani în urma, bucurându-se de mângâierea caldă a Soarelui, mulţumindu-i pentru recoltele bogate.
UN SANCTUAR SIMILAR LÂNGĂ LOCALITATEA MIREASA
La aproximativ 25km de localitatea Seimeni, lângă localitatea Mireasa, am descoperit un sanctuar similar cu cel de la Seimeni. Se mai observă patru discuri cu diametrul de 26m.
Localitatea Mireasa nu este cuprinsă în Repertoarul Arheologic al României a Institutului de Arheologie “Vasile Pârvan”, şi nici în Repertoarul Arheologic Naţional.
La mai putin de 25 km de Seimeni se afla localitatea cu nume parca
predestinat sa însoteasca primul sanctuar descoperit la altarul Zeului
Soare: Mireasa. Cununa îi este împodobita cu patru cochete discuri cu
diametrul de … 28 m, amplasate pe malul unui pârâu.
Alaiul nu se lasa asteptat: nu trebuie decât sa ne îndreptam privirile spre
sudul Dobrogei. Acolo unde apele marii patrund insistent pâna la poalele
dealurilor, racorindu-le, se afla doua localitati apropiate, Vîrtop si
Albesti. Un mic râu se strecoara vioi printre pliurile dealurilor,
pierzându-se în sclipirile golfului. Este martor mut al mileniilor de
istorie si înca mai pastreaza ecourile incantatiilor izvorâte de pe
platourile misterioase ale celor doua sanctuare, odata cu apa izvoarelor.
