Copiii au toleranta foarte redusa la frustrare. Dorinta lor este atat de
puternica, incat pare sa nu suporte amanare. Indiferent daca este vorba
de o jucarie, de o bomboana, de a merge intr-un anumit loc, de a
intreprinde o anumita activitate, cuvantul de ordine este "acum!". Avand o vaga notiune a timpului, "mai tarziu"
nu are o semnificatie deosebita pentru ei. De asemenea, ei se considera
atotputernici -niste mici zeitati care trebuie sa obtina tot ceea ce
doresc.
In aceste conditii, de cate ori parintele le refuza cate ceva, ei incearca prin toate mijloacele sa-si realizeze dorinta: plang, tipa, se arunca pe jos, dau din picioare, jelesc, uneori jignesc persoana adulta. Sunt parinti care cedeaza unui astfel de santaj, mai ales cand se afla in locuri publice, "pentru a nu se face de ras". Alti parinti devin violenti. Solutia se afla, ca de obicei, la mijloc: pastrati-va calmul, tonalitatea scazuta a vocii, atitudinea calduroasa, dar, in niciun caz, nu cedati dorintei lui. Puteti astepta sa-si termine "criza", incercand sa discutati cu el pentru a-i atrage atentia spre alt subiect. Sau ii puteti spune ca nu sunteti obligat sa ascultati toate acele urlete si il asteptati putin mai deparrte (undeva unde sa va poata vedea) pana inceteaza. Veti fi surprinsi cat de repede se termina acea explozie de lacrimi si tipete.
Nimeni nu poate spune pana unde tine o satisfacere fireasca a dorintelor si a nevoilor copilului si de unde incepe rasfatul. Este bine ca fiecare familie sa aiba regulile ei, pe care prescolarul sa le cunoasca si sa le respecte. El are nevoie de limite. Sarcina dumneavoastra este sa le stabiliti si sa le respectati impreuna cu el. Cand un copil stie ca nu are voie sa manance ciocolata seara, el se va supune cu usurinta acestei reguli. Daca, insa, adultul nu respecta regula si in trei din sapte seri ii da ciocolata, el nu va mai sti care sunt limitele si, in consecinta, nu le va mai respecta.
De asemenea, o tendinta actuala a parintilor care lucreaza mult, fiind nevoiti, astfel, sa petreaca mult timp departe de casa, este de a-si coplesi copiii cu cadouri. Astfel, ei simt ca suplinesc, intr-o oarecare masura, lipsa lor. Este, insa, o perceptie falsa. Oricate cadouri ar primi, copilul simte nevoia de afectiune si de apropierea parintilor.
Poate ca unii (unele) dintre dumneavoastra isi doresc sa ofere copilului lor toate lucrurile de care ei (ele) nu au avut parte in copilarie (afectiune, jucarii, bani, dulciuri, etc.). De ce este bine, totusi, sa nu va rasfatati copilul? Deoarece un copil rasfatat creste si, o data ajuns adult:
In aceste conditii, de cate ori parintele le refuza cate ceva, ei incearca prin toate mijloacele sa-si realizeze dorinta: plang, tipa, se arunca pe jos, dau din picioare, jelesc, uneori jignesc persoana adulta. Sunt parinti care cedeaza unui astfel de santaj, mai ales cand se afla in locuri publice, "pentru a nu se face de ras". Alti parinti devin violenti. Solutia se afla, ca de obicei, la mijloc: pastrati-va calmul, tonalitatea scazuta a vocii, atitudinea calduroasa, dar, in niciun caz, nu cedati dorintei lui. Puteti astepta sa-si termine "criza", incercand sa discutati cu el pentru a-i atrage atentia spre alt subiect. Sau ii puteti spune ca nu sunteti obligat sa ascultati toate acele urlete si il asteptati putin mai deparrte (undeva unde sa va poata vedea) pana inceteaza. Veti fi surprinsi cat de repede se termina acea explozie de lacrimi si tipete.
Nimeni nu poate spune pana unde tine o satisfacere fireasca a dorintelor si a nevoilor copilului si de unde incepe rasfatul. Este bine ca fiecare familie sa aiba regulile ei, pe care prescolarul sa le cunoasca si sa le respecte. El are nevoie de limite. Sarcina dumneavoastra este sa le stabiliti si sa le respectati impreuna cu el. Cand un copil stie ca nu are voie sa manance ciocolata seara, el se va supune cu usurinta acestei reguli. Daca, insa, adultul nu respecta regula si in trei din sapte seri ii da ciocolata, el nu va mai sti care sunt limitele si, in consecinta, nu le va mai respecta.
De asemenea, o tendinta actuala a parintilor care lucreaza mult, fiind nevoiti, astfel, sa petreaca mult timp departe de casa, este de a-si coplesi copiii cu cadouri. Astfel, ei simt ca suplinesc, intr-o oarecare masura, lipsa lor. Este, insa, o perceptie falsa. Oricate cadouri ar primi, copilul simte nevoia de afectiune si de apropierea parintilor.
Poate ca unii (unele) dintre dumneavoastra isi doresc sa ofere copilului lor toate lucrurile de care ei (ele) nu au avut parte in copilarie (afectiune, jucarii, bani, dulciuri, etc.). De ce este bine, totusi, sa nu va rasfatati copilul? Deoarece un copil rasfatat creste si, o data ajuns adult:
- nu va avea un simt al limitelor (va avea impresia ca trebuie sa obtina tot ceea ce doreste, punandu-se, astfel, in situatii deosebit de neplacute, chiar periculoase);
- isi va gasi cu dificultate un partener / partenera de viata sau prieteni adevarati;
- va tinde sa exagereze importanta oricarui esec;
- isi va gasi si mentine cu dificultate un loc de munca;
- va avea o imagine falsa de sine;
- va face fata cu dificultate problemelor vietii.
