joi, 8 martie 2012

Yuri Gagarin in spatiu

Fiindca echipamentul era prea greu, sovieticii au scos citeva echipamente electronice, inclusiv doi senzori de presiune si temperatura. Capsula nu avea nici un sistem de siguranta, iar primul cosmonaut s-a catapultat, cazind la 600 km de locul prevazut pentru aterizare

Liderii sovietici erau dispusi sa riste viata cosmonautului Iuri Gagarin in urma cu 50 de ani incercind sa ii depaseasca cu orice pret pe americani si sa obtina intiietatea in cursa pentru cucerirea spatiului, potrivit unor documente desecretizate recent la Moscova. Aceste documente prezinta o serie de defectiuni tehnice care s-au produs cu ocazia primului zbor al unui om in spatiu, realizat de Iuri Gagarin pe 12 aprilie 1961. Cosmonautul rus aproape ca nu a reusit sa deschida valva sistemului de alimentare cu oxigen atasata de costumul sau spatial.

In ziua lansarii a dominat o stare de mare nelinistite pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, de unde a avut loc lansarea. Cu doua zile inainte de lansarea de pe 12 aprilie 1961, inginerii rusi au descoperit ca greutatea combinata a costumului de cosmonaut, a scaunului acestuia si a lui Gagarin insusi depasea cu 14 kilograme limita admisa. Specialistii sovietici au indepartat in mare graba citeva echipamente electronice, inclusiv doi senzori de presiune si temperatura. Din aceasta cauza s-a produs un scurtcircuit, iar tehnicienii rusi au avut nevoie de o noapte intreaga pentru a remedia acea defectiune.

Aceste documente desecretizate au dezvaluit nu doar o serie intreaga de probleme tehnice, ci si disponibilitatea liderilor sovietici de a risca viata lui Gagarin cu scopul de a invinge cu orice pret Statele Unite in cursa pentru cucerirea spatiului. Pentru a cistiga timp, programul sovietic spatial adopta solutii rapide si simple, care nu sint insa intotdeauna optime din punct de vedere tehnic. De exemplu, liderii sovietici au decis in deplina cunostinta de cauza sa nu inzestreze capsula spatiala Vostok cu sisteme de siguranta in cazul producerii unui incendiu sau in cazul in care lansarea era ratata. De altfel, anumite sectiuni din sistemul de control au cedat la 156 de secunde dupa lansarea rachetei Soyuz, iar motoarele s-au oprit 15 secunde prea tirziu.

Dupa 110 minute, Gagarin a aterizat la o distanta de 33 de kilometri de orasul Engels de pe fluviul Volga - la aproximativ 600 de kilometri de locul unde trebuia sa aterizeze. De atunci, sovieticii nu au inventat inca un mecanism care sa asigure o aterizare sigura si confortabila a cosmonautilor, acestia fiind nevoiti sa se catapulteze din capsulele spatiale cu ajutorul unor parasute, la o altitudine de 7.000 de metri deasupra Terrei.