Uniunea Europeana
Uniunea Europeana este o organizatie a tarilor europene dedicata
cresterii integrarii economice si intarirea cooperarii inre state.
Uniunea Europeana are sediul in Bruxelles, Belgia. \
Uniunea
Europeana a fost infintata oficial la 1 noiembrie 1993. Este cea mai
recenta organizatie de cooperare europeana care a inceput cu Comunitatea
Europeana de Carbune si Otel din 1951 care a devenit Comunitatea
Europeana in 1967. Membrii acestei organizatii au fost: Belgia, Marea
Britanie, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia,
Luxembourg, Olanda, Portugalia si Spania. In 1991 guvernele celor 12
state membre au semnat Tratatul Uniunii Europene (care a mai fost numit
si Tratatul Maastricht). Acesta a transformat Comunitatea Europeana in
Uniunea Europeana.In 1994 Austria, Suedia si Finlanda au intrat si ele
astfel numarul total de membrii a ajuns la 15.
Uniunea Europeana are mai multe obiective. In special ea munceste pentru
a promova si extinde cooperarea intre membrii in unele regiuni,
inclusiv in probleme economice, sociale si legate de comert, politica
externa, securitate si probleme judiciare. Alt obiectiv major a fost
implementarea Uniunii Economice si Monetare (UEM), care a stabilit o
singura moneda pentru membrii UE. In afara de UEM, progresul spre aceste
obiective e lent. Abilitatea Uniunii Europeane de a-si atinge
obiectivele a fost limitata de neintelegeri intre statele membre,
probleme economice si politice externe si presiune din partea noilor
democratii est europene de a deveni membre.
Crearea Uniunii Europene
La sfarsitul anilor ’80, schimbarile politice a facut ca Comunitatea
Europeana sa cresca cooperarea si integrarea. Odata cu prabusirea
comunismului in Europa de Est, statele ex-comuniste au cerut
Comunitatii Europene sprijin politic si economic. CE a hotarat sa ajute
multe din aceste tari dar sa nu le primeasca imediat ca membre. O
exceptie a constituit-o Germania de Est care a fost integrata automat o
data cu reunificarea Germaniei.
Datorita
acestor schimbari rapide Germania de Vest si Franta au cerut o
conferinta intraguvernamentala pentru a cauta o mai mare unitate. O
conferinta intraguvernamentala este o intalnire intre membrii, prin care
se incepe procesul schimbarii tratatelor Comunitatii Europene. O alta
astfel de sedinta a avut loc in 1989 pentru a pregati un program si o
structura pentru uniunea monetara, prin care membrii ar trebui sa adopte
o singura moneda. Primul Ministru britanic Margaret Thatcher s-a opus
acestei unitati, dar in 1990 John Major a devenit prim ministru si a
adoptat o pozitie mai toleranta in legatura cu unitatea europeana.
Aceste conferinte au inceput munca la o serie de intelegeri care au
devenit Tratatul Uniunii Europene.
Tratatul
Uniunii Europene a creat Uniunea Europeana si a avut intentia de a
extinde integrarea politica, economica si sociala dintre statele membre.
Dupa discutii lungi a fost acceptat de catre Consiliul European la
Maastricht, Olanda, in decembrie 1991. Astfel scopul principal al
Uniunii Europene va fi Uniunea Economica si Monetara (UEM). Sub UEM
membrii UE trebuie sa adopte o singura moneda pana in 1999. Tratatul
Maastricht desemeana impunea niste criterii stricte pe care statele
membre trebuiau sa le indeplineasca inainte de a intra in UEM.
Deasemenea tratatul a creat noi structurii proiectate pentru a crea
politici de securitate si straine mai integrate si pentru a incuraja o
cooperarea mai mare intre guverne in ceea ce priveste chestiuni
judiciare si legate de politie. Statele membre au acordat organelor de
guvernare ale Uniunii Europene mai multa autoritate in anumite domenii,
inclusiv cele legate de mediu, sanatate, educatie si protectia
consumatorului.
Noul tratat a starnit multa
opozititie si ingrijorare din partea cetatenilor UE. Multi oameni erau
ingrijorati din pricina UEM care ar inlocui monedele nationale cu o
singura moneda europeana. Marea Britanie a refuzat sa accepte o parte
din elementele tratatului si astfel ea nu va face parte din UEM si nu va
participa la Capitolul Social, un articorl din Tratatul Maastricht care
subliniaza obiective in politica sociala si cea legata de angajati.
Alegatorii danezi au refuzat ratificarea printr-un referendum, in timp
ce alegatorii francezi au fost in favoarea Tratatului printr-o mica
majoritate. Germania a fost o provocare deoarece functia de membru in UE
incalca Constitutia. Intr-o sedinta de urgenta a Consiliului European
Danemarca a refuzat mai multe articole ale Tratatului. Din pricina
acestor intarzieri UE n-a fost inaugurata oficial decat abia in
noiembrie 1993.
Reactiile populare impotriva
unor aspecte si consecinte ale Tratatului Maastricht a dus la o alta
conferinta intraguvernamentala care a inceput in martie 1996. Aceasta
conferinta a produs Tratatul de la Amsterdam care revizuia Tratatul
Maastricht si alte documente de baza ale UE. Aceste schimbari aveau
rolul de a face Uniunea Europeana mai atractiva oamenilor de rand.
Tratatul de la Amsterdam cerea membrilor sa coopereze in creearea de
slujbe pe tot teritoriul Europei, protejarea mediului, imbunatatirea
sanatatii publice si respectarea drepturilor consumatorilor. In plus,
Tratatul oferea indepartarea barierelor de a calatori si imigra intre
statele membre cu exceptia Mari Britani, Irlandei si Danermarca.
Deasemenea Tratatul dadea posibilitatea admiterii statelor Est Europene
ca membre. Tratatul a fost semnat de membrii UE la 2 octombrie 1997.
Uniunea Monetara
Incercarea Uniunii Europene de a crea o singura moneda pentru Europa,
cum se spunea si in Tratatul Maastricht, a fost controversata de la
inceput. De exemplu unele tari europene, cum a fost Marea Britanie, s-au
temut ca acest lucru le va ameninta identitatea nationala si
autoritatea guvernului. In ciuda acestor temeri multe state membre au
incercat sa indeplineasca obiectivele economice necesare unei monezi
unice:
- rata de inflatie a unei tari sa nu fie cu 1,5 mai mare decat media primelor 3 tari cu inflatia cea mai mica.
- deficitul bugetului unei tari sa nu depaseasca 3 la suta din PIB si datoria guvernului sa nu depaseasca 60 la suta.
- dobanda pe termen lung a unei tari sa nu fie cu 2 la suta mai mare decat media primelor trei tari cu dobanda cea mai mica
- o tara nu trebuie sa devalorizeze moneda fata de moneda altei tari membre UE cu cel putin 2 ani inainte de UEM.
Majoritatea
tarilor au gasit a fi foarte greu satisfacerea tuturor criterilor.
Masurile de a reduce inflatia si dobanzile mari au dus la cresterea
somajului, in timp ce eforturile de a controla deficitele guvernamentale
foarte des au dus la cresterea taxelor.
Cum
termenul limita pentru UEM se apropia neintelegerile cu privire la
conditile limita pentru a participa cresteau. Cu toate acestea UE a
decis in mai 1998 sa adopte o moneda unica (euro) pentru 11 din
cele 15 tari membre incepand cu 1 ianuarie 1999. Aceasta hotarare a
creat deasemenea si Banca Centrala Europeana care trebuie sa se ocupe de
noua moneda si de politica monetara a UE. Tarile care au adoptat
euro-ul au fost: Austria, Belgia, Finlanda, Franta, Germania, Italia,
Irlanda, Luxembourg, Olanda, Spania si Portugalia.
Marea
Britanie, Suedia si Danemarca satisfaceau conditile pentru a se alatura
adoptiei monedei unice dar s-au decis sa nu participe. Grecia spera sa
faca parte dar nu indeplinea conditiile necesare. La 1 ianuarie 1999
cele 11 tari au inceput sa foloseasca euro pentru transferuri
electronice de bani si conturi dar in acelasi timp foloseau si moneda
proprie pentru alte scopuri. In 2002 Banca Centrala Europeana va incepe
sa scoata monezile si bancnotele euro.
Extinderea Uniunii Europene
Pana
in 1995 toate tarile ex-comuniste au cerut sa fie membre UE. Insa UE
era ingrijorata de stabilitatea institutilor europene in aceste tari si
tranzitia lor la economia de piata. Tarile din Europa de Est aveau
economiile mult mai putin dezvoltate decat cele din Europa de Vest, care
fac intrarea lor in UE dificila. Extinderea ar necesita o reevaluare a
programelor UE. Statele mai bogate se temeau ca vor fi nevoite sa bage
mai multi bani in fondurile UE in timp ce tarile mai sarace se temeau ca
partea lor din fondurile alocate de UE pentru agricultura si dezvoltare
regionala ar fi puternic afectate.
In ciuda
acestor griji, in 1997 UE a fost de acord ca situatia economica si
politica din tari ca: Cehia, Polonia, Estonia, Ungaria si Slovenia este
in asa fel incat negocierile pentru aderare pot sa inceapa iar statutul
de membru sa vina dupa 2000. Celelalte tari Est Europene au fost puse pe
un indefinit stand-by. Dar comertul dintre est si vest si-a dat drumul
dupa 1990, tarile din vest incepand sa investeasca in acestea iar UE
dandu-le ajutor. UE si tari individuale au format legaturi si au semnat
acorduri formale pentru cooperari politice si culturale. UE a mai fost
de acord in 1998 sa inceapa negocierile pentru statutul de membru cu
Cipru; in acelasi timp a suspendat cererea Turciei din pricina
ingrijorarilor cu privire la drepturile omului si a opozitiei Greciei.
Viitorul Uniunii Europene
UE a parcurs un drum lung din 1951. Numarul tarilor membre a crescut la
15 si poate creste pana la 21 pana in 2010. A creat un corp comun de
legi, practici si politici si un nivel de cooperarea intre membrii
foarte mare. Progresul sau insa n-a fost constant, periode de activitate
au fost despartite de multi ani de somnolenta. Acest lucru de datoreaza
in special din pricina a doua debateri care au fost aduse mai aproape
odata cu propunerea integrarii tarilor din Europa de Est. Prima este de a
da prioritate “adancirii” sau “largirii” uniunii, adica de a se
concentra asupra integrarii actualilor membrii mai mult sau de a
integrarii altor noi. A doua chestiune este supranationalismul
impotriva interguvernalismului. Cu toate ca supranationalismul a fost
acceptat guvernele nationle n-au vrut sa cedeze controlul organelor UE
asupra unor domenii politice sensibile cum ar fi politica externa si
sistemul judiciar.
Cea mai imediata provocare pe
care UE trebuie sa o infrunte este succesul monedei unice, dar in mare
parte viitorul euro-ului depinde in cat de acceptabil se dovedeste a fi
institutiilor financiare si pietelor lumii. Pe termen lung extinderea
in est ar trebui sa imbunatateasca viitorul monedei prin extinderea
pietei unice si prin stimularea cresterii economiei si a comertului.
