Avortul

                           

Avortul
- conferinta D-na Todea-Gross - Oradea 2004
Ce este avortul?
Avortul este, din punct de vedere medical, o operatie despre care nu s-ar putea spune ca e benefica. Este poate singura data în medicina când relatia medic-pacient nu are scop taumaturgic (vindecator). Este prima data când relatia medic-pacient se inverseaza si-si pierde orice valoare, pentru ca la medic se prezinta de fapt doi pacienti sanatosi: unul din ei pleaca bolnav si celalalt moare. De aceea n-as putea sa-i spun relatie medic-pacient. As putea sa-i spun doar o rezolvare a unei situatii neplacute cu alta si mai rea, si mai neplacuta, si mai daunatoare, atât trupului cât si sufletului.
Avortul este, din punct de vedere credincios, o pruncucidere. Cum o dovedim? Este foarte usor de dovedit si ma bucur ca medicina a ajuns acolo încât poate dovedi în ziua de azi absolut toate fazele avortului, dar mai ales de ce acest avort este o crima. S-au facut numeroase filme în care se poate vedea ce este un om, cum are loc nasterea acestui om, dar mai ales de ce credem noi ca este om de la conceptie pâna la nastere.
O sa vedeti ca în primele trei luni acest copil este un om, acest copil este un suflet si la 3 luni el este perfect format. Acest copil la 3 luni, chiar daca noi am spus atâtia ani de zile ca nu stie înca ce se întâmpla, ca nu simte, ca nu vede, iata ca în sfârsit medicina a dovedit ca la 8 saptamâni acest copil deja simte, deja vede, aude, pipaie peretii uterini. Acest copil nu vede color, vede lumini si umbre. Acest copil recunoaste la 10 saptamâni vocea mamei. Acest copil pipaie peretii uterini si aude, dar cel mai important lucru, acest copil simte durerea. Durerea exista. El simte durerea, si în momentul în care se produce avortul, simte.
Stiti bine ca avortul legal la cerere, la noi în tara cel putin, se realizeaza în primele trei luni de sarcina, deci pâna la 3 luni. In momentul în care se efectueaza avortul, de obicei între 2 si 3 luni - nu mai repede, fiind prea mic ramân resturi intrauterine, placentara si ale fatului - atunci acel copil simte tot. Deja este o trauma, este un macel, este în cele din urma o crima.
Ma bucur ca s-a reusit în sfârsit sa dovedeasca un lucru: daca pâna acum copii nascuti la 6 luni, la 5 luni, la 4 luni au putut fi salvati într-un incubator, tratati si ajutati sa creasca pâna la 9 luni, iata ca Anglia anul trecut a reusit sa salveze un copil care s-a nascut la 3 luni. Asta ce înseamna? Ca ne contrazicem noi pe noi însine. La 3 luni acest copil a fost perfect format. In incubator lui nu i s-a mai adaugat absolut nimic. In incubator pâna la 9 luni, acest copil doar a crescut. E adevarat ca i se dezvolta în continuare organele, simturile, ca i se adauga zilnic milioane de neuroni, dar la 3 luni el era un copil. El este sanatos, are acum în jur de 1 an. Atunci când noi efectuam avortul, noi distrugem un copil gata si perfect format.
Vedeti, în Biserica noi sarbatorim zamislirile sfintilor. Asta ce înseamna? Ca deja din momentul conceptiei acest copil are un suflet. Din momentul unirii ovulului cu spermatozoidul, deci al fecundarii, acest copil va avea un suflet. Si parintele Cleopa spune ca indiferent ca-l omori la o zi sau la un an este acelasi lucru. In fata lui Dumnezeu crima este aceeasi, doar în ochii tai este alta.
Urmarile avortului
Avortul are desigur multe alte aspecte. In primul rând incidente medicale, cum sunt perforarile uterine, care de cele mai multe ori sunt urmate de hemoragii mari, în urma carora trebuie extirpat uterul, dar si alte incidente mai mici, dar nu fara urmari. In urma unui avort se pot produce si alte efecte în afara de hemoragii, infectii, si mai ales, ce este mai grav: la tinere - asta vad mereu în clinica - avortul, mai ales primul avort, este mult mai grav. Avortul poate duce, în cele din urma, la sterilitate.
Cea mai grava nu este nici boala fizica, nu sunt leziunile fizice, trupesti, care se vindeca într-un timp mai scurt sau mai îndelungat, ci cel mai grav este ca dupa avort apare asa-zisul sindrom post-avort, care nu este altceva decât o boala sufleteasca. Nu o sa gasiti în nici o fisa medicala acest termen, nu este practic recunoscut, ci efectele traumatice post-avort, fie ca sunt depresii nervoase, fie ca sunt reactii schizofrenice, fie ca sunt psihoze - este sindromul post-avort. Noi încercam sa tratam aceste afectiuni de multe ori prin medicamente, de multe ori femeile ajung la medici, ajung la psihiatru. Va pot spune ca, fiind o boala sufleteasca, înca n-am vazut un sindrom post-avort vindecat nici cu medicamente, nici cu socuri electrice, unde se ajunge de multe ori, dupa depresii nervoase cronice, psihoze sau chiar reactii schizofrenice, ajungându-se chiar la schizofrenie.
Am vazut la psihiatrie atâtea cazuri, mai ales la tinere cu astfel de afectiuni dupa avort! Avem tot mai multe tinere, mai ales eleve si studente, care dupa avort intra mult mai usor în acest sindrom, fiindca psihic si emotional ele sunt mult mai labile. Si va pot spune ca tot mai multe cazuri de suicid au fost si în Cluj. Ultima data, recent, o studenta a murit luând medicamente. A intrat în coma si dupa trei zile a murit.
Problema este ca acest sindrom este cu atât mai grav cu cât, într-adevar, se produce la vârsta tot mai tânara.
Cred ca ar trebui cu totii sa va gânditi si sa nu credeti tot ceea ce auziti si vedeti. Cred ca ar trebui sa mai întrebati medici si apoi preotii. Si sa întrebati, daca se poate, pe aceste tinere care deja au un avort sau mai multe. Sa întrebati pe aceste tinere sau pe aceste mame. Am mame, si va pot spune ca am chiar foarte multe mame, dupa 7 avorturi, 8 avorturi,10 avorturi. Majoritatea mamelor îmi spun ca au peste10 si nu le-au mai numarat. Peste 10 nu le mai numara. Sa stiti ca sunt niste epave sufletesti. Trebuie sa încercam cu totii sa facem ceva.
Vindecarea
Care este rezolvarea acestui sindrom post-avort? Avem cazuri - si am avut multe cazuri - care s-au rezolvat. Din fericire am observat ca întotdeauna aceste simptome, foarte grave uneori dupa avort, trec deodata, trec cu totul, nu asa cum credeti, ca e uitat un avort - niciodata nu este uitat un avort, orice femeie îsi aminteste de un avort, chiar daca majoritatea îmi spun ca au ucis 10 sau peste 10 copii, nu uita.
Avortul nu se uita, dar se vindeca sufleteste în momentul în care femeile ajung la un medic sufletesc, la un preot. In momentul în care nu mai repeta aceasta greseala, este si singura sansa de a se vindeca de acest sindrom, prin pocainta, prin spovedanie si prin împartasanie. Asta mi-o spun mamele, asta mi-o spun tinerele care vin.
Vin si îmi spun mame sau tinere care nu s-au spovedit si nu s-au împartasit niciodata, ca în continuare viseaza si au cosmaruri, ca pe acesti copii de multe ori îi vad asa, rupti în bucati. De multe ori îmi spun ca au în continuare depresii, indiferent de ce medicamente iau. Cred ca noi medicii nu suntem înca în stare si nici nu cred ca vom fi, sa tratam si sa vindecam o boala sufleteasca, ceea ce este de fapt sindromul post-avort.
Avortul spontan
Avortul spontan se produce dupa ce acea tânara a luat pilula, a facut planing, de obicei daca a avut avorturi, daca mucoasa uterina este plina de cicatrici dupa avorturi sau dupa boli venerice cronice. Avorturile spontane mai pot fi si din alte motive: dupa fecundare, uneori, ovulul, copilul format, este respins, este rejectat ca si un corp strain de mama. Nu se stie cauza. Sunt mai multe motive pentru cate se produc avorturile spontane. Eu nu cred ca trebuie nici o tânara sau nici o mama judecata pentru acest avort. Dar fiind totusi un avort cred ca îi trebuie o perioada de curatire si chiar de pocainta, de spovedanie, parintele cred ca va poate spune aici mai mult.
Cazuistica unor cazuri extreme
V-as spune ceea ce se face de mult în occident, se încearca si la noi - se face acest diagnostic prenatal, de preimplantare. De fapt vine din alta parte aceasta idee, de a lua în evidenta mamele cu risc, care pot avea copii bolnavi, fie genetic, fie cu malformatii diferite care au avut în familie. Si atunci facem acest diagnostic - geneticienii - depistam un copil cu sindromul Down, o malformatie sau diferite boli.
In occident au voie, si la noi, aceste mame sa ceara avort legal, întrerupere de sarcina si au dreptul. Sa stiti ca peste 90%, mi-a spus un genetician din Craiova, ca cer avort. Parerea mea este urmatoarea: indiferent de malformatie are copilul, indiferent ce boala va avea acest copil, indiferent care este motivul, eu cred si va spun din experienta ca nu cred ca omorând acest copil rezolvam ceva. Acest rau niciodata n-o sa-l putem îndrepta cu alt rau. Si va mai pot spune un lucru: cunosc parinti care stiau ca vor avea copii bolnavi si au avut curajul sa-i nasca.
Acesti copii bolnavi din nastere, indiferent ca-s cu un psihic retardat sau fizic sunt bolnavi sau au diferite malformatii, sunt niste cruci la care eu cred ca noi întoarcem spatele. Credem ca Dumnezeu nu stie ca noi o sa avem un copil bolnav? Dumnezeu nu stie ca ne-a dat un copil bolnav? Din diferite motive. Din momentul în care avem curajul sa nastem acesti copii, si am vazut mame care au nascut acesti copii, au venit cu mare bucurie si mi-au spus ca au avut o bucurie sufleteasca extraordinara ca au adus pe lume acesti copii si-si poarta crucea. Este ca si cum ne întoarcem cu spatele la cruce, mi-a zis mie un parinte. Si va pot spune ca acesti copii sunt extraordinari. Eu cunosc copii bolnavi psihic si sa stiti ca sunt copii extraordinar de curati, extraordinar de cuminti, sunt copii cu care poti sa te întelegi uneori chiar mult mai bine decât cu un copil sanatos.
Copiii cu malformatii embrionare, de multe ori nu se nasc, fie se avorteaza, fie dupa nastere nu rezista si mor. O mama a avut marele curaj de a naste un astfel de copil, stiam cu totii ca va muri, am chemat preotul, dupa nastere l-a botezat, a si murit, si acea mama mi-a spus: "Credeti-ma, doamna doctor, ca în viata mea n-am avut o mai mare bucurie sufleteasca si nu sunt deloc trista. Nu stiu de ce, dar Dumnezeu m-a întarit. Si acest copil stiu ca s-a dus undeva, unde stiu ca e bine. Dar daca-l omoram, asa cum medicii mi-au cerut-o, oare cum eram eu în momentul de fata?" Si acum va avea urmatorul copil.
Mi s-au întâmplat atâtea cazuri, am riscat, dar întotdeauna am riscat fiindca am citit cartea parintelui Porfirie, care cred ca mi-a dat curaj. Am avut atâtea cazuri în care au venit mame la consiliere si mi-au spus: "Doamna doctor, mâine îmi face medicul avort, copilul este bolnav, copilul va muri, copilul are probleme si eu vreau acest copil". Intotdeauna am încercat sa le insuflu încredere, sa se roage. Intotdeauna m-am dus la ginecolog, personal m-am rugat de ei sa amâne cu 2-3 saptamâni acest avort, sa vedem cum va evolua. Sa stiti ca din 10 cazuri, 9 s-au nascut sanatosi. Am vazut analize, în care eu m-am mirat ca copiii aceia vor supravietui, si s-au nascut sanatosi.
Am avut un caz de schizofrenie, o femeie care mi-a venit în criza de schizofrenie. Am încercat sa-i salvez copilul, ea a vrut copilul - era la avort. A ajuns la 9 luni si a nascut copilul. Ea a luat medicamente teratogene 3 luni, când copilul, era clar din punct de vedere medical, nu putea fi sanatos. Lua toate teratogenele la psihiatrie, am scos-o de-acolo, era în camasa de forta. Va pot spune ca dupa ce a nascut, dânsa si-a revenit brusc, e sanatoasa la ora actuala. Era în schizofrenie cronica de mult timp. Copilul este perfect sanatos si medicii mi-au zis ca o sa moara. N-a murit nici pâna în ziua de azi si este perfect sanatos. Eu cred ca trebuie multa credinta, a parintilor în primul rând.
Ce sa facem daca nu ne dorim copii? Cum sa ne ferim?
Va dati seama ca nu va recomand nici un mijloc de contraceptie. In momentul în care v-ati casatorit, v-ati luat acest jug asupra voastra, chiar daca stati într-o garsoniera.Eu sunt convinsa ca Dumnezeu va vede acest neajuns si poate nu va da copii, dar nu va feriti. Vreau sa va spun un lucru: am vazut atâtia tineri si cu copii si fara, care au nascut toti copiii pe care i-a dat Dumnezeu, 1, 2, 3, unii mai multi. In momentul în care a intervenit îndoiala: uite, nu mai pot, n-am spatiu, n-am bani, în momentul acela au început sa aiba avorturi si 7 pe an. Rar se poate asa ceva. In momentul în care vrei avorturi, o sa ai. In momentul în care vrei nasteri si copii, o sa ai.
Dar Dumnezeu nu-ti da mai mult decât poti. Fiecare copil, dupa parerea mea, e o cruce si Dumnezeu îti da câte poti duce. Nu-ti da nici 10, nici 20. îti da câte poti. Important este sa te lasi în mâna Lui.
Am vazut mame care la al saptelea copil au facut avort. In momentul acela au pierdut tot. Chiar daca au facut sase copii înainte. La al saptelea copil au facut avort. Si am avut eu mame care au patit la fel. S-au dus la mari duhovnici si au zis: "Ce ma fac? M-au parasit toti copiii, mi s-a întâmplat mult rau". Si a zis parintele: "Ai facut cumva un avort?" "Da" "Ei, pentru acest avort nu te vei mai bucura nici de ceilalti".
In momentul în care va feriti, indiferent cu ce, tot ajungeti la un avort. Si gânditi-va, aceasta boala sufleteasca apare asupra voastra. Rugati-va, Dumnezeu vede ca nu puteti, dar nu va feriti. Nu va feriti. Nu fiecare contact sexual duce la o sarcina. Nu fiecare ovul eliminat, chiar daca e matur, e fecundabil. Stiintific s-a dovedit ca ovulele, chiar si mature, nu pot fi fecundate, nu se stie de ce. Nu orice ovul poate fi fecundat, nu oricând. Trebuie anumite situatii.
Discutând cu mame care au 5, 6 sau 7 copii, pot sa va spun ca dupa 2-3 copii nu s-au protejat niciodata. Am discutat cu parinti care au un copil sau doi. Nu s-au protejat niciodata nici dupa aceea. Cred ca ma repet: In momentul în care crezi ca ai destui copii si nu mai doresti, în momentul acela apare acea voie a ta proprie si în momentul acela am observat, si la mame si la tinere, ca apar probleme în familie. Pâna la divort, sa stiti. Avortul poate duce la divort. Si pe urma ramâneti singura cu acei 2 sau 3 copii. Am vazut multi divortati din cauza aceasta. Avortul se repercuta nu doar asupra mamei, ci si asupra tatalui si a copiilor.
Am fost acum în Craiova si dupa ce am povestit de sindromul post-avort mi-a venit un om în vârsta, un barbat care mi-a spus: "Doamna doctor, parca mi-ati spus viata familiei mele. Am 3 copii. Al 4-lea eu mi l-am dorit, nevasta-mea nu, fara voia mea s-a dus si a facut avort. Dupa acest avort n-a durat mult, a intrat în schizofrenie, acum este internata la psihiatrie. Problema este ca încep sa mi se îmbolnaveasca si ceilalti 3 copii". Dintr-un singur avort. A fost la Craiova. Va spun ca mereu mi se confirma ceea ce spun. Nu se exteriorizeaza. Niciodata nu veti vedea pe o fisa medicala "sindrom post-avort". Nici la schizofrenie, nici la psihoze, nici la alte depresii. Am vazut medici care au atacuri de panica dupa avort. Si sa stiti ca au ajuns sa se drogheze în fiecare seara cu medicamente si nu scapa de aceste atacuri de panica. Au facut un singur avort sau doua. Daca va feriti, indiferent cu ce va feriti, tocmai asta faceti. Apare îndoiala si o sa aveti fie un avort, fie o sarcina nedorita. Sa nu va gânditi ca o sa am 2-3 copii, dupa aceea ce fac? Asteptati sa vedeti câti o sa aveti si rugati-va sa va dea Dumnezeu cât puteti purta. Alt raspuns nu cred ca va pot da.
Trebuie o mare tarie sufleteasca pentru a merge pe aceasta cale, este o singura cale, fara stânga, fara dreapta, este o cale drept înainte cea a Ortodoxiei în duh si în adevar. Nu cred ca exista alta cale, decât alta care ne va face sa suferim si care va duce la pierderea sufletelor noastre si ale copiilor nostri. Fiindca trebuie sa stiti, si copiii nostri sufera. Un singur copil daca vom naste si restul îi omorâm, el va fi un supravietuitor, cum zice un parinte, si va lua asupra lui toate acele pacate si sa nu ne miram ca va muri sau se va îmbolnavi.
Medicii ginecologi si avorturile
Cand noi suntem studenti la medicina, suntem obligati sa vedem la ginecologie niste avorturi. Nu sa facem, sa vedem. In momentul acela tu-ti dai seama ce se întâmpla. Orice medic îsi da seama, orice student. Dar daca tie îti place foarte mult ginecologia, o faci. Cel care, în constiinta lui, va voi sa se faca ginecolog, acela, din acel moment va face un compromis, si îl face. El stie ca, în momentul în care se face ginecolog, va fi nevoit sa faca avorturi. Chiar daca îi place foarte mult obstetrica, salveaza copii, ajuta la nastere, ajuta la tratarea afectiunilor ginecologice, el va fi obligat sa faca avorturi.
Si mi-au spus: "M-am obisnuit sa fac si aceste avorturi. M-am obisnuit. Dar sa nu crezi ca nu simt ca preiau asupra mea o mare povara si simt ca nu-mi merge bine când le fac". Deci multi medici cunosc acest lucru, dar nu se pot detasa, nu pot sa renunte, decât daca renunta la tot, adica si la serviciu. Fiindca s-a întâmplat ca ginecologii sa nu mai faca avorturi, dar au presiuni din jur din partea colegilor. Si unii nu mai rezista. Si sa stiti ca cei pe care îi stiu n-au mai rezistat si au iesit din clinici. Asta este.
Eu cred ca medicina a adus un mare rau în societate în momentul în care a acceptat o astfel de manipulare, ca sa stiti ca pâna la urma este o manipulare a societatii si a limbajului: "avort", "produs de conceptie", "contraceptiv" si asa mai departe. Stim bine ca nu e un produs de conceptie, ca e un copil, stim bine ca nu e avort, ca e pruncucidere, nu e, stiu eu, un produs alimentar, e totusi un copil.
Si noi am fost manipulati. In facultate studentilor nu li se spune tot, nu li se arata tot. Dar nici profesorilor nostri nu li s-a spus, nici profesorilor profesorilor nostri nu li s-a spus, este o manipulare din timp. Stiti bine ca legea a fost data nu de medici.
Medicii s-ar bucura sa nu se mai faca avort. Medicii n-ar mai vrea sa faca avort. Multi mi-au spus: "Uite, nu doresc sa fac avort". "Da, dar ce faci în schimb, dai metode contraceptive?" "Sigur ca da". "Pui sterilete?" "Cum sa nu". "Atunci ce faci, nu faci tot avorturi? Ca nu le vezi, dar faci aceleasi avorturi."
Nu-i suficient sa nu mai faci avorturi. Ei lupta doar cu o parte, doar o parte o arunca la gunoi, dar cu restul ce se întâmpla? Vedeti ca steriletul produce mereu avorturi. Deci trebuie sa-ti schimbi mentalitatea. Eu m-as bucura ca toti sa renunte la avort. Atunci cine mai face? Mie mi-a spus un medic: "Eu renunt la avort, doamna doctor, dar vine colegul meu si le face". Zic: "Treaba lui, cel putin nu le si tu pe constiinta". "Ei bine, si atunci sa-mi închid cabinetul particular?" "Dar ce, tu traiesti din acesti bani?" Zice: "Poate". Unii traiesc din acesti bani. Unii fac 20 de milioane pe luna din avorturi, se stie.
Trebuie schimbata mentalitatea. Daca nu i se schimba mentalitatea omului, nu e suficient sa stea împotriva avortului chirurgical, chiar daca legea asta. Si se face vinovat Guvernul si nu numai Ministeriul Sanatatii si Familiei ca aceasta lege a fost pusa, stiti bine, în a doua zi de Craciun dupa revolutie. Aceasta lege chiar daca azi ar disparea, nu cred ca e suficient, daca nu se schimba ceva în constiinta omului, nu-i suficient. Trebuie omul sa-si dea seama, nu doar ginecologul care va suferi, nu doar asistenta sau infirmiera, ci si parintii, si farmacistii care dau si administreaza pilula, ca toti sunt inclusi în acest cerc si toti vom suferi si toti sufera. Eu cred ca nu putem arunca totul doar pe medici, dar într-adevar, se fac vinovati fiindca nu renunta la acest lucru. Sa stiti ca stim cu totii din studentie ce-o sa fie.
Da, cunosc medici care n-au renuntat doar la avort, au renuntat la tot. Au renuntat inclusiv la metode contraceptive. Medici ginecologi din strainatate cunosc,care au renuntat la tot: si la metode contraceptive, si la sterilet, si la avort. Cunosc medici care nu doar au renuntat, s-au si opus si în momentul în care se opun se întâmpla ceea ce v-am spus.
Sa stiti ca un reporter în Cluj m-a întrebat într-o zi: "Doamna doctor, mai aveti vreun prieten între medici? Fiindca eu pe câti am întrebat, nici unul nu va mai e prieten" Nu stiu pe cine a întrebat, la cine a luat interviu, la medicii ginecologi din Cluj, care mie mi-au întors spatele si mi-au închis usile de la clinica fiindca am încercat doi ani de zile sa intru în clinici si sa scot elevele si tinerele înainte de avort. Am scos destule. Inclusiv mame, am reusit sa le conving, le-am luat de mâna si le-am scos din clinica. In momentul în care ajungeam la poarta veneau dupa noi fie medic, fie asistente, fie o infirmiera, le luau de mâna si le duceau cu forta înapoi sa le faca avort. N-aveau nici un motiv. Cred ca este o dorinta de a continua. Nu stiu, poate se simt învinsi în momentul în care noi reusim sa scapam un suflet. O eleva în clasa a opta avea gemeni si am reusit - eu-si dorea copiii - sa o scot de la avort. A venit un medic, a luat-o de mâna, a dus-o si i-a facut avort. Avea doi gemeni la primul avort. In momentul în care am încercat sa intru din nou în clinica mi s-a închis usa, mi s-a luat halatul, nu mai reusesc sa intru. Si asta dupa doi ani.
Sigur ca acolo n-am spus la nimeni nimic, am încercat doar sa salvez niste vieti. Iata ca nici asta macar nu si-au dorit unii colegi. Si atunci ce sa va spun? Eu cred ca au ajuns sa nu mai îsi dea seama de ceea ce fac, de raul pe care îl fac, desi va pot spune ca în familiile lor n-au bucurii, eu cunosc familii care, fiecare familie pe care-o cunosc eu are probleme din diferite motive, unii n-au copii, unii au alte probleme si eu cred ca toate acestea se repercuta asupra familiilor lor. Nu stiu în ce masura dorm linistiti, în ce masura au constiinta libera si eu si alti medici asta încercam; sa ne culcam seara cu o constiinta împacata. Nici într-un caz altfel. Chiar daca ne-a costat pozitia sociala, chiar daca am fost atacata în Cluj, am intrat într-un scandal mediatic, chiar daca am fost practic atacata de toate institutiile din Cluj, inclusiv de catre colegi, prieteni medii, inclusiv, de ce sa nu zic si de vreo doi-trei colegi din alta parte. Nu toti sunt de acord cu ceea ce fac, dar nu asta e important. Important este sa stam si sa fim cu constiinta împacata. Despre colegi mei nu as vrea sa vorbesc. Cred ca ar trebui ei sa vina si sa va spuna ce simt, ce fac si de ce fac ceea ce fac.



 Religia si avortul




CANOANE
 

Canoanele - sau epitimiile - sunt hotãrâte, luate de-a lungul istoriei Bisericii, de obicei în sinoade ale episcopilor Bisericii sau de unii Sfinti Pãrinti cu mare autoritate, ale cãror învãtãturi si rânduieli au fost acceptate de Bisericã ulterior. Canoanele nu sunt pedepse aplicate celor care au fãcut un lucru rãu - cum adeseori se întelege -, ci au un rol terapeutic, ele având drept scop vindecarea sufletului omenesc afectat de pãcate. Pentru a iesi dintr-o stare sufleteascã negativã, rea, omul trebuie sã urmeze o anumitã cale, care presupune de cele mai multe ori oprirea de la Sfânta Împãrtãsanie însotitã de efectuarea unor gesturi care sã concretizeze starea de pãrere de rãu pentru pãcatele sãvârsite.

Sfânta Împãrtãsanie este actul comuniunii depline, al întâlnirii cu Dumnezeu. Or, nu putem sã mergem la întâlnire cu Dumnezeu într-o stare în care L-am supãrat foarte rãu, sãvârsind fapte neplãcute Acestuia. Trebuie mai întâi sã ne împãcãm cu El, cerându-I iertare si arãtându-I prin gesturi concrete cã ne pare rãu pentru ceea ce am fãcut. Pentru aceasta, avem nevoie de o anumitã stare sufleteascã, la care ajungem si prin împlinirea canoanelor pe care ni le dau duhovnicii.

Canoanele sunt ca medicamentele. Ele nu se dau tuturor bolnavilor la fel, ci sunt prescrise de duhovnici fiecãrui credincios, în functie de multi factori, avându-se în vedere sãnãtatea lui sufleteascã.


***
Canonul 91: (Avortul are canonul uciderii)

Pe cele care dau doctorii lepãdãtoare de fãt (provocatoare de avort) si pe cele care primesc otrãvuri pierzãtoare (omorâtoare) de prunci le supunem pedepsei ucigasului.

Canonul 21: (Avortul - lepãdarea de prunci)

Pe femeile care sunt desfrânate si-si omoarã fãtul si se îndeletnicesc cu pregãtirea mijloacelor de avort hotãrârea de mai înainte le-a oprit pânã la iesirea din viatã, si aceastã hotãrâre se tine îndeobste. Dar, gãsind ceva spre a le trata mai blând, am hotãrât ca vreme de zece ani sã împlineascã în penitentã, potrivit treptelor hotãrâte.

Canonul 2: (Uciderea mestesugitã a fãtului - avortul)

Cea care omoarã fãtul prin mestesugire se supune pedepsei uciderii, si la noi nu este dupã subtilitatea expresiunii de fãt format sau neformat; cãci aici se osândeste nu numai pentru cel ce se va naste, ci pentru cã si pe sine s-a primejduit; cãci mai de multe ori mor femeile în acest fel de încercãri. Dar, pe lângã aceasta se mai adaugã si omorârea fãtului, altã ucidere dupã intentia celor ce îndrãznesc aceasta. Dar nu trebuie sã se întindã pocãinta lor pânã la moarte, ci sã se primeascã dupã un termen de zece ani, dar vindecarea sã se hotãrascã nu dupã timp ci dupã chipul pocãintei.

Canonul 33: (Osânda celor ce pricinuiesc pierderea mestesugitã a fãtului)

Vasile cel Mare, în canonul al doilea si al optulea, spune cã femeile care stricã cu mestesugiri pe feti în pântece, precum si cele ce dau si iau doctorii pentru ca sã-i piardã si ca fetii înainte de vreme sã cadã afarã, sã se primeascã dupã un termen de zece ani. Noi însã hotãrâm ca acestora sã li se dea cel mult pânã la cinci ani, sau si trei ani.

Canonul 34: (Pocãinta pentru pierderea fãrã de voie a fãtului)

Iar femeia care fãrã de voie a pierdut fãtul primeste epitimie de un an.

Canonul 35: (Osândã pentru înãbusirea cu voie sau fãrã de voie a pruncului)

Femeia care adoarme asupra pruncului si-l îneacã, dupã trei ani se învredniceste de împãrtãsanie, îndepãrtându-se în zilele rânduite de cãrnuri si de brânzã si celelalte sãvârsindu-le cu ostenealã. Iar dacã din lenevire si din neînfrânarea nãscãtorilor s-a întâmplat aceasta, se aseamãnã cu uciderea intentionatã. Dacã însã din viclenia vrãjmasului, atunci fapta este vrednicã de iertare. Totusi, si aceasta are nevoie de epitimii potrivite; cãci din cauza altor greseli s-a întâmplat aceastã pãrãsire.

Canonul 36: (Osânda pentru pierderea cu voie a fãtului)

Femeii care nu se îngrijeste de fãtul sãu, ci din cauza neglijentei dânsei avorteazã, i se dã pedeapsã pentru ucidere premeditatã.

De stiut:

Femeia care a lepãdat pruncul cu voie trebuie sã meargã neîntârziat la duhovnic si sã-si mãrturiseascã pãcatul. Femeia care leapãdã fãrã de voie pruncul sã meargã de asemenea la preot fãrã întârziere, pentru a i se citi rugãciunea de dezlegare. 




Ortodoxia si avortul

Avortul: pozitia Bisericii

 Fiecare fiinta umana fiind creata de catre Dumnezeu, poarta chipul lui Dumnezeu si primeste darul vietii pentru a-L slavi pe Dumnezeu si a se bucura de comuniunea vesnica cu El. Invatatura crestina insista, asadar, asupra sfinteniei vietii omenesti din momentul conceptiei.

 In cadrul dezbaterii asupra avortului se ridica urmatoarea intrebare : care anume este momentul inceputului vietii? Cand incepe viata umana? Aceasta este o intrebare cruciala, intrucat in societatea americana luarea voita a vietii omenesti inca este considerata drept crima. Cei care promoveaza avortul la cerere ("pro-alegerea") nu sunt, in mod rational, "pro-crima", adica pentru crima. Mai degraba ei neaga faptul ca fetusul este cu adevarat om.

 Biserica Ortodoxa a invatat intotdeauna ca viata umana incepe la conceptie, cand un spermatozoid se contopeste cu un ovul pentru a produce o fiinta vie, unica din punct de vedere genetic. Acuzand avortul inca din secolul IV, Sfantul Vasile cel Mare spunea: "Cea care cu buna stiinta distruge fetusul, va fi pedepsita pentru crima ...  si la noi nu este dupa subtilitatea expresiunii de fat format si neformat" (Canoanele 2 si 8). Consensul patristic sustine ca sufletul e creat la conceptie. Noi exprimam acest adevar in chip liturgic, sarbatorind zamislirea Sfantului Ioan Botezatorul (24 septembrie), cea a Maicii Domnului (8 decembrie) si a Mantuitorului insusi (Bunavestire, 25 martie). Ortodoxia conchide, asadar, ca avortul facut in orice moment al sarcinii este o forma de omucidere si atrage vina asupra celui care savarseste acest lucru la fel de mult ca si asupra mamei.

Exceptiile si "cazurile grave"

 Data fiind aceasta pozitie, poate vreodata Biserica sa admita exceptii? In acele cazuri, tot mai rare, in care alegerea medicala trebuie facuta intre viata mamei si cea a copilului nenascut, este admisibil moral sa se acorde prioritate mamei. Aceasta nu pentru ca ea ar fi o "persoana" integra, in timp ce copilul este doar o "viata potentiala" - deoarece amandoi sunt oameni, in aceeasi masura - ci pentru ca mama isi are locul ei si responsabilitatea ei in familie, unde prezenta sa iubitoare influenteaza direct viata sotului si a celorlalti copii ai sai.

 Cu toate acestea, o mama care isi da viata in mod voit, in favoarea copilului ei, savarseste actul cel mai profund de binefacere crestina. "Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are - spune Iisus - ca viata lui sa si-o puna pentru prieteni." (Ioan 15, 13). Insa orice decizie de acest gen trebuie facuta in lumina nevoilor si dorintelor membrilor familiei, intrucat familia ca intreg, constituie un trup ce reflecta iubirea dintre Hristos si Trupul Sau, Biserica (Efeseni 5). De aceea este recomandabil ca cei doi soti sa discute deschis si cinstit impreuna cu duhovnicul lor, o astfel de eventualitate inca din timpul fazelor primare ale sarcinii.

 Cele doua traume identice, ale violului si ale incestului, sunt adesea invocate ca justificare pentru avort. Ambele acte sunt, prin insasi natura lor, brutale si dezumanizante. Totusi, sunt foarte rare sarcinile ce au o asemenea cauza. Cand o femeie devine victima a violului sau a incestului, ar trebui sa caute imediat un tratament medical pentru oprirea conceptiei. {tiinta embriologiei a aratat ca fertilizarea, adica unirea nucleului spermatozoidului cu nucleul ovulului, necesita 36 de ore pentru finalizare. Acest lucru deschide o "fereastra" de mai mult de o zi pentru a se face o astfel de interventie, fara riscul de a avorta un rod al conceptiei, recunoscut de catre Biserica drept o "persoana" umana, un "individ" uman.

De la o varsta foarte mica, copiii ar trebui invatati cu grija, dar deschis, despre locul si functia sexualitatii in relatia conjugala. Ei ar mai trebui sa afle ca violenta sexuala exista, si in interiorul si in afara familiei, si ca nu ar trebui sa se rusineze daca devin victimele ei. Mai degraba ar trebui sa caute un tratament medical, spiritual si psihologic, pentru a vindeca urmarile traumei, ca si pentru a evita conceptia.

Daca sarcina se produce ca rezultat al violului sau al incestului, atunci copilul ar trebui lasat sa se nasca si, daca mama nu poate accepta responsabilitatea pentru acesta, copilul ar putea fi oferit spre adoptie. Aceasta e o "invatatura grea" cu siguranta, mai ales in societatea noastra unde avortul a devenit o forma de control al nasterii, acceptata si considerata legala. Este tragic faptul ca femei crestine, prea traumatizate de viol pentru a mai apela la medic, s-au sinucis deoarece un preot bine intentionat sau un membru al familiei le-a obligat sa poarte copilul zamislit. "Sfintenia vietii", principiul ei, se aplica in aceeasi masura mamei cat si copilului in astfel de cazuri, iar in situatia rara in care trauma este atat de mare incat constituie un adevarat pericol pentru viata mamei, avortul dupa implantare (care are loc la sase sau opt zile dupa conceptie) poate fi cel mai mic dintre doua rele. insa conceptul de "trauma" nu trebuie extins pentru a se referi la cazurile care implica simplul disconfort al mamei, anxietatea, problemele financiare, planurile referitoare la cariera mamei, etc. Nici nu ar trebui invocat in cazurile in care mama devine insarcinata ca rezultat al liberei angajari in relatia sexuala.

Accepta Biserica avortul in cazurile in care copilul este descoperit, prin investigare genetica, ca anormal, destinat sa traiasca cu un grav handicap o viata intreaga? Data fiind sfintenia inerenta fiecarei vieti umane, raspunsul nu poate fi decat ca Biserica nu poate si nici nu o face. In unele cazuri, precum cazul sindromului Down, parintii sau ingrijitorii sunt cei care simt handicapul, iar nu copilul. In alte cazuri grave, precum cel de spina bifida, tehnologia medicala poate aduce o insemnata usurare pacientului, ajutandu-l sa duca o existenta relativ fara durere si creatoare. In rarele situatii de boli incurabile, care debiliteaza fiinta umana, precum sindromul Lesch-Nyhan sau fibroza cistica, dilema pare mai acuta, intrucat suferinta fizica nealinata si cea psihica pot sa se adauge bolii, iar tratamentul prelungit poate impune o povara financiara insuportabila adupra familiei. Totusi, nu exista alta explicatie pentru avortarea unor astfel de copii, decat aceea ca se ucide un nou-nascut "anormal", care poate supravietui cu ingrijirea medicala necesara si ingrijirea parinteasca plina de iubire. Data fiind originea vietii in momentul conceptiei, avortul poate fi perceput ca infanticid. Tragedia epocii noastre este ca acesta din urma devine la fel de acceptabil ca si primul, in gandirea obisnuita. Daca il putem distruge pe cel nenascut, de ce nu am face la fel si in cazul celui nou-nascut nedorit? Intrebarea a fost pusa si este pusa in tonalitati tot mai stridente, chiar si de catre asa-zisi eticieni crestini.

Un raspuns ortodox

 Impotriva afirmatiilor facute de catre militantii pro-avort, sarcina nu implica doar femeia si propriul ei trup. Sarcina este o relatie creata intre mama si fiinta unica, personala care traieste si se dezvolta in ea. Fie ca recunoaste sau nu acest lucru, propria ei viata ii apartine lui Dumnezeu si se afla in intregime sub puterea Lui. Acelasi lucru este adevarat, implicit si in mod necesar, si in ceea ce priveste copilul cel nenascut.

 Crestinii ortodocsi din S. U. A. traiesc intr-o societate in care 6 % din tinerele femei au facut cel putin un avort la varsta de 15 ani, iar numarul acestora creste. Sarcina la adolescente nu constituie singurul motiv pentru avort, insa este unul major. Biserica trebuie sa-i invete pe cei tineri si pe cei batrani laolalta insemnatatea sexualitatii si necesitatea responsabilitatii sexuale. Ea trebuie sa faca tot posibilul pentru a convinge tinerii crestini ca activitatea sexuala isi are locul potrivit doar in contextul unei uniri binecuvantate, heterosexuale si conjugale. Biserica mai trebuie sa accentueze responsabilitatea tatalui, deplina si egala moral, spiritual si financiar, in orice situatie in care este conceput un copil. O astfel de instruire nu ar trebui lasata in seama scolilor sau a altor organizatii din cadrul societatii noastre, caci acestea au dovedit adesea ca submineaza valorile etice crestine. Raspandirea necontrolata a SIDA, datorata astazi in mare parte optiunii majoritare pentru asa numita "viata sexuala sigura", in defavoarea principiului moral autentic.

 Dar nu este de ajuns ca noi crestinii sa marturisim doar pozitia traditionala a Bisericii fata de problema avortului. Trebuie facut orice efort pentru ajutarea copiilor nedoritii sau abuzati care nu pot sau nu ar trebui crescuti in familia lor de origine. Aceasta insemna oferirea de suport financiar unde e nevoie, si pentru mama si pentru copil, si eforturi pentru ca legislatia sa faciliteze cu responsabilitate procedurile pentru adoptie in toata tara. Pe scurt aceasta inseamna ca nu putem condamna avortul in chip rezonabil daca nu vrem sa ne asumam responsabilitatea pentru bunastarea copiilor nedoriti ce se nasc, indiferent de sanatatea lor, de capacitatea mintala sau de mediul rasial.

 Vorbind de dimensiunile responsabilitatii crestine in Biserica si in intreaga lume creata de catre Dumnezeu, Sfantul Pavel ne-a oferit o imagine ce se aplica atat responsabilitatii noastre fata de cei ce aleg avortul, cat si fata de cei care vor fi victimele lui: "Asa si noi, cei multi, un trup suntem in Hristos si fiecare suntem madulare unii altora" (Romani 12, 5).

Daca refuzam sa aplicam aceasta imagine problemei avortului, il tradam nu numai pe cel nenascut, dar si pe insusi Autorul vietii. {i invers, a oferi sprijin material adecvat si ingrijire iubitoare "unora ca acestia", inseamna a-I arata respect si a-I sluji Lui.

Al Zecelea Conciliu din Intreaga America al Bisericii Ortodoxe din America a lansat urmatoarea declaratie, distribuita in toate parohiile, despre Duminica Sfinteniei Vietii, 18 ianuarie 1998:

Afirmatia sinodala despre avort

 Avortul este un act de crima pentru care cei implicati, voluntar si involuntar, vor raspunde in fata lui Dumnezeu.

 Cei care se gasesc in situatii tragice - precum cele implicand violul, incestul si boala - in care vietile mamelor si ale copiilor nenascuti sunt amenintate, si este nevoie sa se ia hotarari dureroase, de viata si de moarte, trebuie sfatuiti sa ia atitudini responsabile in fata lui Dumnezeu, Care este drept si milostiv, Caruia ii vor da socoteala pentru faptele lor.

 Femei si barbati, inclusiv membrii familiei si prietenii femeii insarcinate, tentati sa recurga la avort, ar trebui incurajati sa reziste acestui act rau si ajutati sa-si nasca copiii, sa-i creasca in conditii materiale si spirituale sanatoase.

 Femeile care au recurs la avort, barbatii care erau parintii copiilor avortati si alte persoane implicate in cazuri de avort, ar trebui ingrijiti pastoral, incluzand aici recunoasterea gravitatii actului si incredintarea ca exista mila din partea lui Dumnezeu pentru cei care se caiesc de pacatele lor.

 Crestinii ortodocsi trebuie sa contribuie la procesele legislative in functie de cunoasterea, competenta, abilitatea si influenta lor, astfel incat sa fie puse in aplicare legi care ocrotesc si apara vietile copiilor nenascuti, tinand seama in acelasi timp de complexitatea si de tragediile din societatea contemporana.