Triunghiul Bemudelor reprezinta spatiul marin, de forma triunghiulara, situat in Oceanul Atlantic, cuprins intre Insulele Bermude, Puerto Rico si Peninsula Florida. Denumit si Triunghiul Diavolului, acesta a devenit un subiect de mare interes incepand cu secolul a XIX-lea. La acea vreme, marinarii se temeau de aceasta zona, despre care se povesteste ca "inghitise" numeroase vase. Din punct de vedere geografic Triunghiul Bermudelor are cele trei varfuri situate in insulele Bermudelor, Miami (Florida) si respectiv Puerto Rico. Aria triunghiului masoara aproximativ 1,2 milioane de kilometri patrati. Referindu-se la aceasta regiune oamenii obisnuiesc sa folosesca diferite denumiri printre care si: Zona Crepusculara, Pragul Iadului, Depozitul celor Pierduti sau Zona Deocheata. Sa fie oare vorba despre un fenomen natural inspaimantator, o exagerare mediatica a unor fapte obisnuite, o interventie a extraterestrilor, cristale reziduale din Atlantida sau o ruptura in dimensiunea spatiu-timp? Tocmai diversitatea explicatiilor este cea care suscita curiozitatea si mentine interesul viu.
Cel care a semnalat pentru prima data existenta unor fenomene neobisnuite in regiune a fost chiar Cristofor Columb. El a notat in jurnalul personal ca in timpul expeditiei din anul 1492 busola a luat-o razna si el si membrii echipajului au vazut lumini ciudate pe cer, “o flacara orbitoare” care s-a prabusit in ocean. Aceste fenomene au fost ulterior explicate pe baza informatiilor din jurnal: focul ciudat ar fi fost un meteorit iar enigma inexactitatii busolei constand de fapt in discrepanta dintre nordul geografic si nordul magnetic. Busola nu indica nordul adevart ci pe cel magnetic, aflat la multi kilometri de cel real, iar indicatiile busolei se schimba in timpul calatoriei., lucruri pe care Columb nu le stia pe atunci. Se poate raspunde insa pe buna dreptate ca nu era pentru prima data cand Columb folosea o busola, chiar si necunoscand diferenta dintre nordul magnetic si cel real, insa era pentru prima data cand il surprindeau indicatiile ei.
Nu numai vasele ce navigheaza pe apa sunt in pericol ...
In acea zi, la putin timp dupa ora 14:00, pe un cer curat si albastru, "Zborul 19" (cum a fost codificat) a decolat de la baza Fort Lauderdale din Florida, pentru a efectua o patrulare de rutina, deasupra Atlanticului, in zona arhipelagului Bahamas, dar aparatele au disparut. Un avion de salvare, plecat de la baza din Banana River la ora 19:27 (care urma sa se intoarca la 20:30), va disparea, la randul lui, in ciudatul triunghi. Capitanul unui vas care patrula prin zona avea sa declare ca, la ora 19:50, a vazut o explozie pe cer si ca i-sa parut ca avionul luase foc in aer, inainte de a lovi apa si de a exploda. Eforturilor controlorilor de zbor au fost inutile intrucat in scurt timp semnalele de radio s-au pierdut si escadrila a disparut fara urma. In cateva ore la fata locului au aparut avioanele de salvare, insa nu numai ca cercetarea nu s-a soldat cu niciun rezultat dar unul dintre aceste avioane, care avea 13 oameni la bord, a disparut la randul sau. In total 27 de oameni disparusera intr-o singura zi in blestematul loc. Aproximativ 200 de astfel de incidente au mai fost semnalate de atunci, ele fiind sintetizate si prezentate de scriitorul Vincent Gaddis in anul 1964 intr-un numar al revistei de SF “Argosy”. Cativa ani mai tarziu, mai exact in 1970 Charles Berlitz a scris o carte carea socat intreaga lume, “The Bermuda Triangle”, care a devenit un bestseller exclusiv datorita subiectului abordat. Cartea a atras o publicitate foarte mare si implicit a starnit curiozitatea oamenilor, acum incepand sa se vehiculeze tot mai multe teorii. Au aparut si diferiti “experti” oferind explicatii total neavizate si neverificate. O astfel de explicatie este citata de Richard Winer, cel care a realizat un film documentar despre ciudatele fenomene. Conform acestuia, “expertul” sustinea ca navele si avioanele disparute sunt inca acolo, numai ca sunt prinse intr-o alta dimensiune formata in urma unui fenomen magnetic care cel mai probabil a fost creat de catre extraterestri.
Cu toate ca intre timp au mai fost semnalate si alte cazuri ciudate, legenda s-a consolidat cu adevarat abia in anul 1945, cand dimensiunile dezastrului au fost mult prea mari pentru a mai putea fi neglijat sau ascuns in spatele unor “povesti cu strigoi.” In acest an cinci bombardiere TBM Avenger se pregateau pentru o misiune importanta, cunoscuta sub denumirea de Zborul 19. Escadrila era condusa de Charles Taylor.
In anii care au urmat, misterioasele disparitii de nave si avioane au continuat, celebrul Triunghi ale Bermudelor dobandind o reputatie tot mai funesta. Povestirile fantastice, ca s-au adaugat legendei, mentionau faptul ca, in zona, instrumentele de navigatie ramaneau in pana, busolele nu mai functionau, vapoarele se scufundau in ape care fierbeau, iar avioanele explodau. Termenul "Triunghiul Bermudelor" a aparut pentru prima oara in anul 1964, intr-un articol publicat intr-o revista americana. Triunghiul a devenit un mit, loc de atractie irezistibil pentru amatorii de senzatii tari. Ulterior au fost emise numeroase si variate ipostaze, care mai de care mai bizare, mai socante sau chiar aberante, pentru a explica aceste disparitii. Una dintre aceste explicatii exotice afirma ca disparitiile de nave si de persoane s-ar datora "ultimilor descendenti ai Atlantidei", acel tinut misterios disparut la randul lui, si ca navele aeriene si maritime a fi fost de fapt "transferate" in lumea atlantilor. O alta supozitie considera ca disparitiile se datoreaza extraterestrilor, desi ipoteza existentei acestora si a O.Z.N-urilor nu a fost validata…De asemenea, pornindu-se de la teoria einsteiniana despre spatiu si timp, a mai fost emisa si ipostaza potrivit careia navele maritime, avioanele si pasagerii au fost translatate intr-o alta dimensiune a Timpului si Spatiului, printr-un fel de falie spatio-temporala, prin proiectarea lor intr-o lume paralela. Alti cercetatori au incercat sa demitizeze Triunghiul si sa rezolve misterul apeland la cauze naturale. Dupa acestia, accidentele petrecute in zona incriminata s-ar fi petrecut din cauza unor pene mecanice, a unor erori umane sau, mai ales, a capriciilor meteorologice. Dintre explicatiile stiintifice, aparute in diverse surse de informare, ar fi amintit de: uraganele, vartejurile, trombele si antitrombele marine, tornadele inverse, anomalia magnetica si fluxurile magnetice, turbulenta atmosferica, vibratiile aerului (cunoscute sub numele de "glasul marii" sau "glasul furtunii"), emanatiile postvulcanice de gaze etc.
Se cunoaste faptul ca perimetrul Triunghiului Bermudelor este traversat de Gulf Stream (Curentul Golfului), cel mai mare curent marin situat in Atlanticul de Nord, un curent puternic, cald, care genereaza o vreme foarte dificila. Acesta transporta un volum de apa de 100 de ori mai mare decat debitul tuturor raurilor de pe glob, luate la un loc, cu o viteza de 45-60km/h. Ca urmare, se apreciaza ca acesta ar fi capabil sa transporte foarte repede "resturile" unei catastrofe, ceea ce ar explica dificultatile intampinate in gasirea resturilor epavelor. Se pune totusi intrebarea: de ce s-au produs atatea accidente enigmatice in aceasta zona? Dupa sase ani de cercetari, geologii americani si germani considera ca pot explica misterul unui dintre cele mai mediatizate mistere ale lumii. Pe baza studiilor efectuate in adancul Oceanului Pacific, la 100 de kilometri de coasta statului Oregon (S.U.A.), savantii au ajuns la concluzia ca pe fundul intregului Ocean Planetar se afla cantitati uriase de gaz metan amestecate cu apa. Acest amestec, extrem de inflamabil (produs de emanatiile sedimentelor, aflate in descompunere, de pe fundul oceanelor), se gaseste, din cauza presiunilor imense la care este supus, in stare solida, mai exact sub forma unor blocuri de gheata. Energia inmagazinata in acest compus ar fi de doua ori mai mare decat a oricarui tip cunoscut de carbune, gaz natural sau petrol. Potrivit cercetarilor americani, din cauza variatilor de temperatura ale Oceanului Atlantic—generate de confluenta celor doi curenti oceanici: rece, din nord, al Labradorului, si cald, din sud, al Golfului—, metanul inghetat se topeste, emisiile rezultate ducand la scaderea densitatii apei, care nu mai poate sustine greutatea vaselor si aceste se scufunda. Astfel spus, in acest punct de pe planeta, materia solidificata se lichefiaza din pricina curentilor oceanici. In ceea ce priveste avioanele, gazul metan care iese din apa le-ar provoca o "pana" sau, mai rau, o scanteie care le-ar aprinde. Oricat de plauzibile ar fi, aceste consideratii raman totusi ipostaze. Se contureaza insa tot mai mult ideea manifestarii simultane, conjugate, a cel putin catorva din fenomenele amintite, care ar oferii explicatii mult mai pertinente asupra intamplarilor senzationale din aceasta parte a globului. Din fericire, in ultimii ani, in special datorita unui sistem de pozitionare globala (GPS), pilotii si navigatorii dispun de mijloace mult mai sofisticate si mai eficiente, care au facut ca accidentele sa fie mai rare. Cu toate acestea, in pofida precautiilor de anvergura luate, disparitiile din Triunghiul Bermudelor continua sa aiba loc.
Explicatiile stiintifice sunt insa mult mai convingatoare. Povestea pilotului amator Bruce Gernon, printre altele, a venit in sprijinul acestor explicatii si a elucidat cateva probleme. In 1970 el zbura in zona Triunghiului cand a constata aparitia unui nor ciudat. Neavand de ales a intrat in nor insa imediat instrumentele de bord au luat-o razna si nu a mai putut fi detectat de radar. Gernon povestea ca desi nu era furtuna, in jurul lui se desfasura un joc de lumini albe si linii ciudate, pe masura ce inainta intr-un tunel care devenea tot mai stramt. Salvarea lui a fost o deschizatura pe care o observase in norul din fata. Dupa ce a reusit sa iasa a privit in urma si a observat ca tunelul se prabusise si formase o fanta care se rotea. Insa acum avionul era in pericol de a fi invaluit intr-un fel de ceata electronica, moment in care a reaparut pe ecranele radarelor si controlorii de zbor l-au indrumat pe pilot care a reusit astfel sa se salveze. Lui Gernon i s-a mai intamplat sa intalneasca ceata electronica si cativa ani mai tarziu, cand era insotit si de sotia lui. Misterul cetii a fost explicat pe atunci prin influenta experimentelor cu unde radio si tensiuni inalte pe care fizicianul John Hutchison le realiza la cateva mii de kilometri, in Vancouver. Hutchins pretindea in anul 1979 ca descoperise ceva iesit din comun, o serie de fenomene neobisnuite care sunt cunoscute sub denumirea de “efectul Hutchins”, pretinzand printre altele ca poate sa creeze in laborator acea ciudata ceata electronica. Nu a reusit insa sa demonstreze convingator ceea ce pretindea, poate si din cauza ca asa cum el insusi afirma, el nu lucra intocmai ca un adevarat om de stiinta ci se baza mai mult pe intuitie.
Cei care au oferit explicatii fanteziste au pierdut din vedere specificul zonei, care nu este deloc prietenoasa insa nu din cauza interventiei extraterestrilor sau din cauza salasluirii copiilor Diavolului in acea zona. In Triunghiul Bermudelor au loc unele fenomene naturale care sunt in masura sa explice punct cu punct o mare parte din disparitii. Astfel, in regiune se produc fenomene la scara mica, rafale, valuri uriase si diferite turbulente care insa nu pot fi prevazute intrucat au aparitii rapide si impetuoase si dispar la fel de repede. Acestea sunt in masura sa distruga un vas si chiar un avion. Faptul ca desi uneori s-a intervenit chiar rapid, nu s-a mai gasit niciodata vreo urma a existentei vaselor, de parca nu ar fi existat, se poate explica prin forta curentului Golfului, extrem de puternic si violent, care ar putea sa indeparteze ramasitele. S-a spus ca in multe cazuri nu se cunostea pozitia exacta a disparutilor, deci este foarte probabil sa nu se fi cautat in zona corecta. Un argument in defavoarea mitului ar mai fi si faptul ca in lume exista zone chiar mai periculoase decat Triunghiul Bermudelor, unde au avut loc mai multe disparitii, insa se pare ca in aceste cazuri imprejurarile in care au avut loc incidentele sunt mult mai usor de acceptat. Desi in realitate nu se poate afirma ca exista dovezi stiintifice ale existentei unui fenomen neobisnuti in acest inedit triunghi geografic, sa nu uitam ca de multe ori, inainte ca o decoperire sa fie demonstrata rational a fost nevoie de iluminarea si intuitia unui om. Si poate ca uneori stiinta de laborator este depasita de ceea ce se intampla in lumea reala, indiferent despre ce dimensiune a acesteia vorbim.
Cel care a semnalat pentru prima data existenta unor fenomene neobisnuite in regiune a fost chiar Cristofor Columb. El a notat in jurnalul personal ca in timpul expeditiei din anul 1492 busola a luat-o razna si el si membrii echipajului au vazut lumini ciudate pe cer, “o flacara orbitoare” care s-a prabusit in ocean. Aceste fenomene au fost ulterior explicate pe baza informatiilor din jurnal: focul ciudat ar fi fost un meteorit iar enigma inexactitatii busolei constand de fapt in discrepanta dintre nordul geografic si nordul magnetic. Busola nu indica nordul adevart ci pe cel magnetic, aflat la multi kilometri de cel real, iar indicatiile busolei se schimba in timpul calatoriei., lucruri pe care Columb nu le stia pe atunci. Se poate raspunde insa pe buna dreptate ca nu era pentru prima data cand Columb folosea o busola, chiar si necunoscand diferenta dintre nordul magnetic si cel real, insa era pentru prima data cand il surprindeau indicatiile ei.
Nu numai vasele ce navigheaza pe apa sunt in pericol ...
In acea zi, la putin timp dupa ora 14:00, pe un cer curat si albastru, "Zborul 19" (cum a fost codificat) a decolat de la baza Fort Lauderdale din Florida, pentru a efectua o patrulare de rutina, deasupra Atlanticului, in zona arhipelagului Bahamas, dar aparatele au disparut. Un avion de salvare, plecat de la baza din Banana River la ora 19:27 (care urma sa se intoarca la 20:30), va disparea, la randul lui, in ciudatul triunghi. Capitanul unui vas care patrula prin zona avea sa declare ca, la ora 19:50, a vazut o explozie pe cer si ca i-sa parut ca avionul luase foc in aer, inainte de a lovi apa si de a exploda. Eforturilor controlorilor de zbor au fost inutile intrucat in scurt timp semnalele de radio s-au pierdut si escadrila a disparut fara urma. In cateva ore la fata locului au aparut avioanele de salvare, insa nu numai ca cercetarea nu s-a soldat cu niciun rezultat dar unul dintre aceste avioane, care avea 13 oameni la bord, a disparut la randul sau. In total 27 de oameni disparusera intr-o singura zi in blestematul loc. Aproximativ 200 de astfel de incidente au mai fost semnalate de atunci, ele fiind sintetizate si prezentate de scriitorul Vincent Gaddis in anul 1964 intr-un numar al revistei de SF “Argosy”. Cativa ani mai tarziu, mai exact in 1970 Charles Berlitz a scris o carte carea socat intreaga lume, “The Bermuda Triangle”, care a devenit un bestseller exclusiv datorita subiectului abordat. Cartea a atras o publicitate foarte mare si implicit a starnit curiozitatea oamenilor, acum incepand sa se vehiculeze tot mai multe teorii. Au aparut si diferiti “experti” oferind explicatii total neavizate si neverificate. O astfel de explicatie este citata de Richard Winer, cel care a realizat un film documentar despre ciudatele fenomene. Conform acestuia, “expertul” sustinea ca navele si avioanele disparute sunt inca acolo, numai ca sunt prinse intr-o alta dimensiune formata in urma unui fenomen magnetic care cel mai probabil a fost creat de catre extraterestri.
Cu toate ca intre timp au mai fost semnalate si alte cazuri ciudate, legenda s-a consolidat cu adevarat abia in anul 1945, cand dimensiunile dezastrului au fost mult prea mari pentru a mai putea fi neglijat sau ascuns in spatele unor “povesti cu strigoi.” In acest an cinci bombardiere TBM Avenger se pregateau pentru o misiune importanta, cunoscuta sub denumirea de Zborul 19. Escadrila era condusa de Charles Taylor.
In anii care au urmat, misterioasele disparitii de nave si avioane au continuat, celebrul Triunghi ale Bermudelor dobandind o reputatie tot mai funesta. Povestirile fantastice, ca s-au adaugat legendei, mentionau faptul ca, in zona, instrumentele de navigatie ramaneau in pana, busolele nu mai functionau, vapoarele se scufundau in ape care fierbeau, iar avioanele explodau. Termenul "Triunghiul Bermudelor" a aparut pentru prima oara in anul 1964, intr-un articol publicat intr-o revista americana. Triunghiul a devenit un mit, loc de atractie irezistibil pentru amatorii de senzatii tari. Ulterior au fost emise numeroase si variate ipostaze, care mai de care mai bizare, mai socante sau chiar aberante, pentru a explica aceste disparitii. Una dintre aceste explicatii exotice afirma ca disparitiile de nave si de persoane s-ar datora "ultimilor descendenti ai Atlantidei", acel tinut misterios disparut la randul lui, si ca navele aeriene si maritime a fi fost de fapt "transferate" in lumea atlantilor. O alta supozitie considera ca disparitiile se datoreaza extraterestrilor, desi ipoteza existentei acestora si a O.Z.N-urilor nu a fost validata…De asemenea, pornindu-se de la teoria einsteiniana despre spatiu si timp, a mai fost emisa si ipostaza potrivit careia navele maritime, avioanele si pasagerii au fost translatate intr-o alta dimensiune a Timpului si Spatiului, printr-un fel de falie spatio-temporala, prin proiectarea lor intr-o lume paralela. Alti cercetatori au incercat sa demitizeze Triunghiul si sa rezolve misterul apeland la cauze naturale. Dupa acestia, accidentele petrecute in zona incriminata s-ar fi petrecut din cauza unor pene mecanice, a unor erori umane sau, mai ales, a capriciilor meteorologice. Dintre explicatiile stiintifice, aparute in diverse surse de informare, ar fi amintit de: uraganele, vartejurile, trombele si antitrombele marine, tornadele inverse, anomalia magnetica si fluxurile magnetice, turbulenta atmosferica, vibratiile aerului (cunoscute sub numele de "glasul marii" sau "glasul furtunii"), emanatiile postvulcanice de gaze etc.
Se cunoaste faptul ca perimetrul Triunghiului Bermudelor este traversat de Gulf Stream (Curentul Golfului), cel mai mare curent marin situat in Atlanticul de Nord, un curent puternic, cald, care genereaza o vreme foarte dificila. Acesta transporta un volum de apa de 100 de ori mai mare decat debitul tuturor raurilor de pe glob, luate la un loc, cu o viteza de 45-60km/h. Ca urmare, se apreciaza ca acesta ar fi capabil sa transporte foarte repede "resturile" unei catastrofe, ceea ce ar explica dificultatile intampinate in gasirea resturilor epavelor. Se pune totusi intrebarea: de ce s-au produs atatea accidente enigmatice in aceasta zona? Dupa sase ani de cercetari, geologii americani si germani considera ca pot explica misterul unui dintre cele mai mediatizate mistere ale lumii. Pe baza studiilor efectuate in adancul Oceanului Pacific, la 100 de kilometri de coasta statului Oregon (S.U.A.), savantii au ajuns la concluzia ca pe fundul intregului Ocean Planetar se afla cantitati uriase de gaz metan amestecate cu apa. Acest amestec, extrem de inflamabil (produs de emanatiile sedimentelor, aflate in descompunere, de pe fundul oceanelor), se gaseste, din cauza presiunilor imense la care este supus, in stare solida, mai exact sub forma unor blocuri de gheata. Energia inmagazinata in acest compus ar fi de doua ori mai mare decat a oricarui tip cunoscut de carbune, gaz natural sau petrol. Potrivit cercetarilor americani, din cauza variatilor de temperatura ale Oceanului Atlantic—generate de confluenta celor doi curenti oceanici: rece, din nord, al Labradorului, si cald, din sud, al Golfului—, metanul inghetat se topeste, emisiile rezultate ducand la scaderea densitatii apei, care nu mai poate sustine greutatea vaselor si aceste se scufunda. Astfel spus, in acest punct de pe planeta, materia solidificata se lichefiaza din pricina curentilor oceanici. In ceea ce priveste avioanele, gazul metan care iese din apa le-ar provoca o "pana" sau, mai rau, o scanteie care le-ar aprinde. Oricat de plauzibile ar fi, aceste consideratii raman totusi ipostaze. Se contureaza insa tot mai mult ideea manifestarii simultane, conjugate, a cel putin catorva din fenomenele amintite, care ar oferii explicatii mult mai pertinente asupra intamplarilor senzationale din aceasta parte a globului. Din fericire, in ultimii ani, in special datorita unui sistem de pozitionare globala (GPS), pilotii si navigatorii dispun de mijloace mult mai sofisticate si mai eficiente, care au facut ca accidentele sa fie mai rare. Cu toate acestea, in pofida precautiilor de anvergura luate, disparitiile din Triunghiul Bermudelor continua sa aiba loc.
Explicatiile stiintifice sunt insa mult mai convingatoare. Povestea pilotului amator Bruce Gernon, printre altele, a venit in sprijinul acestor explicatii si a elucidat cateva probleme. In 1970 el zbura in zona Triunghiului cand a constata aparitia unui nor ciudat. Neavand de ales a intrat in nor insa imediat instrumentele de bord au luat-o razna si nu a mai putut fi detectat de radar. Gernon povestea ca desi nu era furtuna, in jurul lui se desfasura un joc de lumini albe si linii ciudate, pe masura ce inainta intr-un tunel care devenea tot mai stramt. Salvarea lui a fost o deschizatura pe care o observase in norul din fata. Dupa ce a reusit sa iasa a privit in urma si a observat ca tunelul se prabusise si formase o fanta care se rotea. Insa acum avionul era in pericol de a fi invaluit intr-un fel de ceata electronica, moment in care a reaparut pe ecranele radarelor si controlorii de zbor l-au indrumat pe pilot care a reusit astfel sa se salveze. Lui Gernon i s-a mai intamplat sa intalneasca ceata electronica si cativa ani mai tarziu, cand era insotit si de sotia lui. Misterul cetii a fost explicat pe atunci prin influenta experimentelor cu unde radio si tensiuni inalte pe care fizicianul John Hutchison le realiza la cateva mii de kilometri, in Vancouver. Hutchins pretindea in anul 1979 ca descoperise ceva iesit din comun, o serie de fenomene neobisnuite care sunt cunoscute sub denumirea de “efectul Hutchins”, pretinzand printre altele ca poate sa creeze in laborator acea ciudata ceata electronica. Nu a reusit insa sa demonstreze convingator ceea ce pretindea, poate si din cauza ca asa cum el insusi afirma, el nu lucra intocmai ca un adevarat om de stiinta ci se baza mai mult pe intuitie.
Cei care au oferit explicatii fanteziste au pierdut din vedere specificul zonei, care nu este deloc prietenoasa insa nu din cauza interventiei extraterestrilor sau din cauza salasluirii copiilor Diavolului in acea zona. In Triunghiul Bermudelor au loc unele fenomene naturale care sunt in masura sa explice punct cu punct o mare parte din disparitii. Astfel, in regiune se produc fenomene la scara mica, rafale, valuri uriase si diferite turbulente care insa nu pot fi prevazute intrucat au aparitii rapide si impetuoase si dispar la fel de repede. Acestea sunt in masura sa distruga un vas si chiar un avion. Faptul ca desi uneori s-a intervenit chiar rapid, nu s-a mai gasit niciodata vreo urma a existentei vaselor, de parca nu ar fi existat, se poate explica prin forta curentului Golfului, extrem de puternic si violent, care ar putea sa indeparteze ramasitele. S-a spus ca in multe cazuri nu se cunostea pozitia exacta a disparutilor, deci este foarte probabil sa nu se fi cautat in zona corecta. Un argument in defavoarea mitului ar mai fi si faptul ca in lume exista zone chiar mai periculoase decat Triunghiul Bermudelor, unde au avut loc mai multe disparitii, insa se pare ca in aceste cazuri imprejurarile in care au avut loc incidentele sunt mult mai usor de acceptat. Desi in realitate nu se poate afirma ca exista dovezi stiintifice ale existentei unui fenomen neobisnuti in acest inedit triunghi geografic, sa nu uitam ca de multe ori, inainte ca o decoperire sa fie demonstrata rational a fost nevoie de iluminarea si intuitia unui om. Si poate ca uneori stiinta de laborator este depasita de ceea ce se intampla in lumea reala, indiferent despre ce dimensiune a acesteia vorbim.
