Lenin s-a născut la 10 (22) aprilie 1870, la Simbirsk (astăzi Ulianovsk). Tatăl său, Ilia Nikolaevici Ulianov, a fost inspector, apoi director al şcolilor primare din gubernia Simbirsk. Fratele mai mare al lui Lenin - Alexandr Ulianov - student la Universitatea din Kazan, a fost executat în mai 1887 pentru participare la pregătirea atentatului împotriva ţarului Alexandru al III-lea.
În 1887 Lenin a absolvit liceul şi s-a înscris în septembrie la Facultatea de drept a Universităţii din Kazan. Pentru participare activă la mişcarea revoluţionară a studenţilor este însă după scurt timp arestat, eliminat din universitate şi trimis în satul Kokuşkino din gubernia Kazan, unde i se fixează domiciliu forţat.
În toamna anului 1888 i se permite să se înapoieze în Kazan. Aici studiază operele lui Karl Marx şi Friedrich Engels şi intră într-un cerc marxist. Din toamna anului 1889, Lenin locuieşte la Samara, unde se pregăteşte să dea examenele, ca extern, la Facultatea de Drept şi le trece în mod strălucit în 1891 la Universitatea din Petersburg. Organizează primul cerc marxist din Samara.
În august 1893 se mută la Petersburg şi devine conducătorul recunoscut al marxiştilor din Petersburg. În 1894 scrie lucrarea Ce sînt «prietenii poporului» şi cum luptă ei împotriva social-democraţilor? în care critică subiectivismul sociologic şi politic al narodnicilor, enunţă pentru prima oară ideea alianţei revoluţionare dintre muncitori şi ţărani ca principal mijloc de răsturnare a ţarismului, a moşierilor şi a burgheziei şi arată că pentru atingerea acestui obiectiv este necesar un partid proletar. În 1895 Lenin participă la unirea cercurilor muncitoreşti marxiste din Petersburg şi crearea Uniunii de luptă pentru eliberarea clasei muncitoare.
În decembrie 1895 Lenin este arestat şi întemniţat pentru 15 luni, iar în 1897 deportat pe termen de trei ani în Siberia răsăriteană, în satul Şuşenskoe, districtul Minusinsk, gubernia Enisei. Aici termină lucrarea Dezvoltarea capitalismului în Rusia, începută în închisoare. Cartea va fi publicată în aprilie 1899. Între 1-3 (13-15) martie 1898 are loc la Minsk Congresul de fondare al Partidului Muncitoresc Social Democrat din Rusia (P.M.S.D.R.), la care Lenin nu poate participa, fiind deportat în Siberia. În iulie 1898 se căsătoreşte cu Nadejda Konstantinovna Krupskaia.
În ianuarie 1900, Lenin se înapoiază din deportare, iar în martie se stabileşte în Pskov. În iulie pleacă în străinătate şi se stabileşte la München în septembrie. În decembrie întemeiază Iskra, ziar politic al marxiştilor revoluţionari ruşi. Nadejda Krupskaia i se alătură în străinătate după terminarea exilului în Ufa. În mai 1901 apare în Iskra articolul său Cu ce să începem?, în care schiţează un plan concret de construire a partidului marxist, plan pe care îl dezvoltă apoi în Ce-i de făcut?. Lenin considera că realizarea unui partid politic al clasei muncitoare trebuie începută cu organizarea unui ziar politic pe întreaga Rusie, ziar care să susţină concepţiile social-democraţiei revoluţionare. Un asemenea ziar urma să fie şi un mijloc de unire organizatorică într-un singur partid a organizaţiilor locale. În decembrie foloseşte pseudonimul „Lenin“ pentru prima oară.
În martie 1902 apare cartea Ce-i de făcut?, în care critică „economismul“ şi oportunismul şi enunţă o serie de principii ideologice şi organizatorice ale partidului marxist. Subliniază importanţa teoriei socialiste şi argumentează o teză fundamentală a marxismului, şi anume că partidul marxist este unirea mişcării muncitoreşti cu socialismul.
"Fără teorie revoluţionară nu poate să existe nici mişcare revoluţionară."
În aprilie 1903, Lenin se mută la Geneva, după o şedere de aproape un an în Londra. Între 17 (30) iulie şi 10 (23) august 1903, participă la lucrările Congresului al II-lea al P.M.S.D.R., desfăşurate la Bruxelles şi Londra. În partid apar două fracţiuni: bolşevici („majoritari“) şi menşevici („minoritari“); Lenin este liderul bolşevicilor, punînd astfel bazele unui partid marxist revoluţionar.
În mai 1904 apare cartea Un pas înainte, doi paşi înapoi în care critică oportunismul menşevic în problemele organizatorice, demonstrează rolul partidului de avangardă a proletariatului şi susţine organizarea partidului pe baza centralismului democratic şi a disciplinei proletare unice, obligatorie pentru toţi membrii săi, atît pentru activiştii cu munci de conducere, cît şi pentru membrii de rînd.
În ajunul revoluţiei din 1905 întemeiază ziarul bolşevic Vpered. În iulie 1905 apare lucrarea sa Două tactici ale social-democraţiei în revoluţia democratică în care critică tactica menşevicilor şi a oportunismului internaţional, demonstrează posibilitatea transformării revoluţiei burgheze în revoluţie socialistă şi necesitatea hegemoniei proletariatului în revoluţia burgheză.
La începutul lunii noiembrie Lenin se întoarce din emigraţie la Petersburg, după ce guvernul, ca urmare a revoluţiei, amnistiază exilaţii şi prizonierii politici. Aici desfăşoară o muncă intensă: conduce activitatea Comitetului Central al P.M.S.D.R. şi ziarul bolşevic legal Novaia jizn, unde publică regulat articole în sprijinul organizaţiilor de partid în munca lor de zi cu zi. Participă la şedinţele Comitetului de partid din Petersburg, ia cuvîntul la adunările, conferinţele şi consfătuirile de partid din Petersburg şi Moscova, se întîlneşte şi discută cu membrii de partid care veneau din toată Rusia.
În 1907, după înfrîngerea revoluţiei, Lenin este nevoit să plece din nou în străinătate. Între 30 aprilie şi 19 mai (13 mai şi 1 iunie) are loc la Londra Congresul al V-lea al P.M.S.D.R., iar în august participă la Congresul Internaţionalei Socialiste în Stuttgart.
În ianuarie 1908 soseşte la Geneva, iar în februarie începe să lucreze la o carte de critică a filozofiei idealiste contemporane. Îl vizitează pe Gorki pe Insula Capri. Între mai şi octombrie elaborează Materialism şi empiriocriticism (la Geneva şi Londra). În noiembrie 1909 se mută la Paris şi ia contact cu mişcarea muncitorească franceză. Este publicată cartea Materialism şi empiriocriticism - principala sa operă filozofică - în care apără şi dezvoltă materialismul dialectic şi materialismul istoric şi sintetizează din punct de vedere filozofic datele ştiinţelor naturii.
În august 1910 participă la Conferinţa celei de-a doua Internaţionale la Copenhaga, iar în vara anului 1911 susţine cursuri la şcoala de lîngă Paris. În ianuarie 1912 are loc Conferinţa de la Praga, unde se pun bazele unui partid independent al bolşevicilor. La 22 aprilie (5 mai) apare primul număr al ziarului Pravda, publicat în Petersburg. Pentru a fi mai aproape de Rusia, Lenin se mută de la Paris la Cracovia.
În martie 1913 publică Destinele istorice ale învăţăturii lui Karl Marx şi Trei izvoare şi trei părţi constitutive ale marxismului, cu ocazia a 30 de ani de la moartea lui Karl Marx. Elaborează programul marxist în problema naţională, program pe care îl expune în Note critice în problema naţională (1913) şi Dreptul naţiunilor la autodeterminare (1914), iar în 1914 scrie articolul Karl Marx (Scurtă schiţă biografică şi expunere a marxismului).
La izbucnirea războiului, în august 1914 Lenin este arestat de poliţia austriacă şi ţinut închis 11 zile. După ce este eliberat din închisoare, se mută în Elveţia şi ia atitudine categorică împotriva războiului, arătînd caracterul lui imperialist. Între 1914-1915 lucrează la cele 10 caiete de conspecte şi extrase (majoritatea din Hegel) cunoscute sub numele de Caiete filozofice.
În septembrie 1915 se întruneşte la Zimmerwald (Elveţia) prima conferinţă a internaţionaliştilor împotriva războiului. La conferinţă Lenin formează un grup de stînga, susţinînd consecvent atitudinea împotriva războiului imperialist. Între ianuarie şi iulie 1916 scrie Imperialismul, stadiul cel mai înalt al capitalismului, în care face o analiză marxistă a imperialismului şi dezvoltă în mod creator marxismul potrivit cu noile condiţii istorice. În februarie 1916 se mută la Zurich. În aprilie 1916 are loc a doua conferinţă a internaţionaliştilor, cea de la Kienthal, care contribuie la gruparea elementelor internaţionaliste care vor forma mai tîrziu Internaţionala a treia, Comunistă.
După ce în Rusia autocraţia a fost îndepărtată în februarie 1917, Lenin se întoarce din emigraţie. Scrie celebrele Teze din aprilie, susţinînd transformarea revoluţiei burgheze în revoluţie socialistă. La 3 (16) aprilie soseşte la Petrograd, unde muncitorii îi fac o primire triumfală.
În iunie are loc primul Congres al Sovietelor de muncitori, soldaţi şi ţărani. În iulie, guvernul provizoriu emite împotriva lui Lenin un ordin de arestare. Lenin este nevoit să plece în Finlanda. Între 26 iulie şi 3 august (8-16 august) se desfăşoară al VI-lea Congres al P.M.S.D.R. (bolşevic) în Petrograd. Lenin, urmărit de guvernul provizoriu, nu poate să asiste la congres. În august şi septembrie scrie cartea Statul şi revoluţia în care dezvoltă teoria marxistă despre stat.
Într-o serie de articole şi de scrisori adresate Comitetului Central şi Comitetelor de partid din Petrograd şi Moscova, Lenin cheamă, în septembrie 1917, la organizarea insurecţiei armate. La 7 octombrie Lenin vine ilegal din Finlanda la Petrograd. Pe baza raportului său, Comitetul Central adoptă la 10 octombrie o rezoluţie cu privire la insurecţia armată.
"Democraţie înseamnă egalitate. Se înţelege deci ce uriaşă însemnătate are lupta proletariatului pentru egalitate şi lozinca egalităţii dacă aceasta este just înţeleasă în sensul desfiinţării claselor. Dar democraţia înseamnă numai o egalitate formală. Şi, de îndată ce a fost înfăptuită egalitatea tuturor membrilor societăţii în ceea ce priveşte stăpînirea mijloacelor de producţie, adică egalitatea muncii, egalitatea salariului, se va pune în mod inevitabil în faţa omenirii problema de a păşi mai departe, de la egalitatea formală la cea de fapt, adică la înfăptuirea principiului: „de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi“."
În noaptea din 24 spre 25 octombrie, Lenin soseste la Smolnîi şi preia conducerea directă a revoluţiei care începuse. La 25 octombrie 25 (7 noiembrie) se deschide al II-lea Congres general al Sovietelor din Rusia, care proclamă trecerea întregii puteri în mîinile Sovietelor. La 26 octombrie, la cea de-a doua şedinţă a Congresului, Lenin prezintă două rapoarte, în care propune şi argumentează decretele asupra păcii şi asupra pămîntului. Este ales preşedinte al Consiliului Comisarilor Poporului.
În perioada de după revoluţia din 1917, Lenin redactează decrete, scrie apeluri şi articole, ia cuvîntul la mitinguri şi adunări, militează pentru unitatea mişcării muncitoreşti internaţionale şi subliniază posibilitatea de realizare pe căi diferite a revoluţiilor socialiste în funcţie de specificul condiţiilor concrete din fiecare ţară. În martie 1919 este formată Internaţionala a III-a, Comunistă. În primăvara anului 1920 scrie «Stîngismul» - boala copilăriei comunismului.
După terminarea războiului civil, organizează munca de refacere a economiei naţionale, susţine planul de electrificare a ţării (GOELRO) şi trecerea de la politica „comunismului de război“ (aplicată în timpului războiului civil şi bazată pe predarea surplusurilor de produse agricole necesare pentru aprovizionarea muncitorilor şi armatei) la „noua politică economică“ N.E.P. (înlocuirea predării produselor cu impozitul în natură, ţăranul căpătînd astfel posibilitatea de a-şi vinde pe piaţă surplusul de produse agricole, creîndu-se o cointeresare economică directă).
La 20 noiembrie 1922 Lenin ia cuvîntul la plenara Sovietului din Moscova în problema politicii interne şi externe. A fost ultima sa cuvîntare. În atentatul săvîrşit de socialiştii-revoluţionari asupra sa în august 1918, Lenin fusese grav rănit, ceea ce i-a deteriorat mult sănătatea. La sfîrşitul anului 1922 se îmbolnăveşte grav, dar în timpul bolii nu şi-a încetat activitatea.
Pe 30 decembrie 1922, la primul Congress unional al Sovietelor este proclamată Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Într-o serie de articole - Pagini de jurnal, Despre cooperaţie, Despre revoluţia noastră, Mai bine mai puţin, dar mai bine - Lenin face în 1923 bilanţul muncii depuse în anii revoluţiei şi schiţează planul de construire a socialismului (industrializarea, electrificarea întregii economii naţionale, transformarea agriculturii pe baze socialiste, realizarea revoluţiei culturale).
Condiţiile grele de viaţă din timpul ţarismului, încordata sa activitate teoretică şi practică şi consecinţele rănii i-au subminat forţele şi i-au scurtat viaţa. La 21 ianuarie 1924, Lenin a încetat din viaţă la Gorki, lîngă Moscova.
Lenin a dezvoltat marxismul ca teorie a legilor revoluţiei proletare şi ale construirii socialismului, indisolubil legată de practica revoluţionară. În România, unele lucrări ale lui Lenin au fost traduse şi publicate începînd din 1912. Pe lîngă publicarea unor lucrări separate sau opere alese, începînd din 1950 au fost editate Opere în 40 de volume, iar din 1960 a început editarea Operelor complete (55 volume) care s-a încheiat în 1970.
