duminică, 11 martie 2012

ROMANUL CARE A DESCOPERIT INSULINA

ORI DE CATE ori incercam sa ne reprezentam un popor o facem prin reprezentantii sai cei mai de seama. Cine sunt romanii? Cum au contribuit ei la evolutia omenirii? Acestea sunt intrebari firesti ale celor care vor sa ne cunoasca cu adevarat. Din pacate, tocmai calitatea de a fi romani i-a impiedicat pe multi dintre mari nostri oameni de cultura si stiinta de a accede la “recunoastere internationala”. Aceasta “piedica” nu este insa una intamplatoare, pentru ca, sa nu uitam, orice descoperire stiintifica aduce cu sine uriase castiguri banesti.

Este si cazul lui Nicolae Paulescu (1869-1931), romanul care a decoperit pentru prima data insulina, utilizata in tratarea diabetului. Descoperirea sa a salvat milioane de vieti. Enciclopediile ii prezinta insa, la acest capitol, pe doi “eroi canadieni” Frederick Banting si Charles Best care, in 1922, aveau sa primeasca Premiul Nobel, in dauna lui Paulescu. Cei 30 de ani de munca si staruinta in laborator ai profesorului au fost furati de cei doi tineri canadieni, care luasera cunostinta de munca romanului din publicatiile vremii. In baza articolelor acestuia, ei au reusit sa izolelze insulina si sa o foloseasca in tratarea unui pacient. Cu 8 luni inainte, Paulescu publicase in revista de specialitate belgiana rezultatele cercetarilor sale sub titlul “Recherches sur le rôle du pancréas dans l’assimilation nutritive”. Doar ca n-o numise insulina, ci pancreina. Insa, in 1916, pe cand se afla in stadiul final al cercetarii, trupele germane ocupasera Bucurestiul. A trebuit sa-si amane anuntarea rezultatelor definitive.

De ce nu a fost recunoscut meritul lui Paulescu? Exista un complex de factori, dar doi dintre acestia prevaleaza:

1. Nicolae Paulescu figureaza in Raportul privind holocaustul in Romania pe lista “antisemitilor”. Iata cum il prezinta un fragment din acest raport:


“După primul război mondial, Cuza [e vorba de A. C. Cuza, lierul Ligii Apararii National-Crestine, n.a.] a împletit în litaniile sale teme din antisemitismul creştin şi noi interpretări bazate pe teologia creştină şi pe filosofie. În acest sens a fost influenţat de Nicolae C. Paulescu (1869-1931), profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, specialist de talie mondială în domeniul biochimiei şi al psihologiei. Paulescu era de asemenea un autodidact într-ale filosofiei, pe care a folosit-o ca armă antisemită, şi, ca şi Cuza, a semnat diverse lucrări pseudo-ştiinţifice care au servit drept vehicule pentru răspândirea urii rasiale şi religioase. Paulescu a fost co-director la ziarul lui Cuza inaugurat în 1922, Apărarea Naţională, unde a şi publicat articole regulat. Cărţile şi articolele scrise de el urmăreau să contopească teologia, medicina şi ştiinţa într-o “fiziologie filozofică”, care în realitate era doar o cale prin care îşi putea exprima antisemitismul obsesiv, făcând ca aceste puncte de vedere să fie foarte atrăgătoare pentru Cuza. Paulescu a găsit originea perfidiei evreieşti în Talmud, stabilit de el ca fiind instrumentul de exterminare a celorlalte naţiuni (“exterminarea sistematică şi totală”), dar şi în Cahal, care punea la cale în secret dezastrele ce afectează restul omenirii. Deşi nu putea să anticipeze existenţa lagărelor de exterminare naziste, condamnarea evreilor era la Paulescu atât de totală încât a ridicat posibilitatea ‘exterminării paraziţilor nefaşti’, la fel cum ‘sunt omorâţi păduchii’. (‘Putem oare să-i exterminăm – cum bunăoară se ucid ploşniţele? Acesta ar fi mijlocul cel mai comod de a ne scăpa repede de ei’) . Este interesant că nu numai Cuza a fost influenţat de Paulescu, ci şi tânărul Codreanu, viitor fondator al Gărzii de Fier, a recunoscut puternicul impact al ideilor lui Paulescu în dezvoltarea sa.”

In 1923, el a fost co-fondator al L.A.N.C. alaturi de profesorul A.C. Cuza, de la care se va forma mai tarziu Legiunea Arhanghelului Mihail a lui Codreanu. Paulescu era un erudit in adevaratul sens al cuvantului, cunostea mai multe limbi straine si canta la pian. Cercetarile sale medicale l-au condus, printre altele, la concluzii privind rasele umane, publicand studiul “Degenerarea rasei evreiesti” (1930). A scris numeroase articole pe tema “chestiunii evreiesti”, dar si cartea “Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneria”. In prefata unei editii a aceastei carti, Gh Buzatu scrie :”Paulescu si-a atras nu numai fulgerele cercurilor interesate ori vizate, dar, mai grav, a fost pur si simplu monitorizat in planul lumii stiintifice internationale, fiind eliminat din cursa pentru Premiul Nobel. (…) Este interesant ca, si dupa 1989, s-a incercat si se incearca, precum si in cazurile Nae Ionescu, Mircea Eliade, Petre Tutea, Emil Cioran, Constantin Noica, inclusiv Mihai Eminescu – mentinerea savantului pe aceeasi lista infama si pentru acelasi motiv. Dar totul a fost si este in zadar! Caci reinstalarea lui N.C. Paulescu in centrul atentiei noastre nu a mai putut fi blocata, iar argumentele contrarii, tinand de ridicolul limbaj al intrarii Romaniei in Europa, s-au dovedit facil de demontat si false”.

In 2004 trebuia sa se dezveleasca o placa comemorativa si un bust la spitalul parisian unde profesorul Paulescu lucrase între 1891-1894. Aparitia in ziarul “Le Monde“ a unui articol in care se arata ca profesorul Paulescu a avut atitudini antisemite au zadarnicit toate aceste eforturi . In articol, se recunoaste totusi ca el a descoperit insulina (sic!).

2. Brevetarea insulinei ca descoperire a lui N. C. Paulescu si acordarea premiului Nobel ar fi adus uriase sume de bani lui si statului roman, pentru ca brevetul trebuia cumparat de o companie producatoare de medicamente. Ca intotdeauna, acuzatiile de “antisemitism” si “negare a holocaustului” ascund importante interese materiale si strategice. Brevetul obtinut de cei doi canadieni a fost cedat pentru 1$ Universitatii din Toronto, care a acordat contractul pentru testarea si producerea insulinei companiei Eli Lily&co., o importanta companie farmaceutica avand de-a lungul timpului legaturi cu “clanuri” precum Rockefeller si Bush (George Bush Sr. a fost intre 1977-1980 membru in consiliul de administratie al acestei corporatii, dupa ce a fost director al CIA). In 1940, Eli Lilly & Company a realizat sub directivele CIA experimente pentru controlul mintii umane, inclusiv cu arme psihotronice primitive. In prezent, Eli Lily&co. este un important sustinator financiar al lui Bush (a contribuit cu peste 3 mil $ in ultima campanie electorala a acestuia) primind in schimb imunitate totala in fata legii. Acuzatiile aduse societatii nu au fost putine, compania fiind suspectata chiar ca realizeaza experimente ilegale pe oamenii fara adapost. In plus, prin fundatiile Eli Lily este finantata Hadassah, Organizatia Femeilor Sioniste din America, proprietara inclusiv a unei divizii in domeniul medical.

Urmarind evolutia de aproape un secol a fabricarii insulinei, vedem cum uriasele sume de bani de care ar fi trebuit sa beneficieze Romania si profesorul Paulescu au ajuns sa finanteze organizatiile evreiesti. Este un caz tipic, dar extrem de moralizator privind situatia economica actuala a Roamniei. Nu este vorba numai de prestigiu ci si de bani! (Miliarde dolari au fost platite de diverse state drept “compensatii” privind Holocaustul…)

Restabilirea prestigiului profesorului N. C. Paulescu

Nicolae Paulescu a studiat medicina la Paris, începând cu anul 1888, obţinând în 1897 titlul de Doctor în Medicină cu teza “Recherches sur la structure de la rate” (“Cercetări asupra structurii splinei”). A lucrat în spitalele din Paris, (1891 – 1894) cu Étienne Lancereaux – cel mai ilustru clinician si anatomo-patolog al epocii. Ulterior a mai obtinut inca doua titluri de Doctor in stiinte. Desi se bucura de un imens interes in cercurile stiintifice internationale si de sustinere materiala in cercetarile sale, a preferat sa se intoarca in tara, unde a fost numit profesor de fiziologie la Facultatea de Medicina din Bucuresti (1900-1931), calitate in care a desfasurat o ampla activitate stiintifica in fiziologia medicala, metabolismul glicogenului, diabetul, rolul pancreasului in asimilatia nutritiva, coagularea sangelui hepatic, mecanismul mortii subite, anevrismele, etc. Pe baza cercetarilor asupra fiziologiei hipofizei şi epifizei, a elaborat o metoda originală (1906) de extirpare a hipofizei la caine, pe cale temporala, care ulterior va fi aplicata in chirurgia hipofizei la om. De asemenea, a obtinut rezultate extrem de importante privind structura splinei.

Demn de remarcat că deschiderea cursurilor sale la Facultatea de Medicină din Bucuresti s-a facut cu o severa, dar bine documentata, critica a darvinismului. Mai marii timpului s-au simtit clatinati, si nici astazi aceasta absurda teorie a “evolutiei omului din maimuta” nu a fost desfiintata. S-a cerut chiar, în Parlamentul vremii, inlaturarea lui Paulescu de la catedra de Fiziologie a Facultatii, intrucat nu convenea glasul suu autentic stiintific, ce darama templul scientismului materialist.

Timp de 30 de ani a muncit consecvent in cercetarile sale, si, desi nu a beneficiat de dotarile necesare, nimic nu l-a putut opri. In sesiunea din 23 iulie 1921 a Societatii de Biologie, Nicolae Paulescu prezinta in patru comunicari rezultatele cercetarilor sale privind actiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet. Brevetul cu titlul “Pancreina si procedeul fabricatiei ei” din 19 aprilie 1922 si articolul publicat de revista de fiziologie belgiana in august 1921 aveau sa serveasca drept probe in incercarea acestuia de a dovedi ca este adevaratul descoperitor al acestui leac miraculos al secolului al XX-lea. In zadar insa: Premiul Nobel a revenit celor doi “eroi” canadieni… La fel patise si un alt roman, Nicolae Tesla care, in 1915, a refuzat sa imparta premiul Nobel cu Edison. Si pentru ca a refuzat, nu l-a mai primit niciodata…

Profesorul Paulescu declara cu amaraciune „(…)unii m-au devalizat, altii incearca sa-mi inabuse plangerile. Si aceasta se petrece in sanul cinstitei familii a oamenilor de stiinta. Odinioara credeam ca un cercetator poate munci in liniste, caci eram convins ca publicatiile sale il pun la adapost de orice nedreptate. Din nefericire, astazi sunt silit sa marturisesc ca m-am inselat cu desavarsire”. A murit neimpacat in 1931, fiind inmormantat in cimitirul Bellu. In 1990 Dr. Nicolae C. Paulescu a fost numit membru post-mortem al Academiei Romane.

In 1969, raspunzand campaniei internationale de restabilire a adevarului, initiata de fiziologistul scotian Ian Murray in 1968 (in continuitatea careia se inscriu si eforturile unor specialisti romani, in frunte cu prof. dr. Ioan Pavel), Comitetul Nobel recunoaste meritele si prioritatea lui N.C. Paulescu in descoperirea tratamentului antidiabetic. Profesorul A.W.K. Tiselius (1902-1971), directorul Institutului Nobel, deplange situatia din 1923, dar exclude posibilitatea unei reparatii oficiale. “Reparatie oficiala” ar fi presupus si importante despagubiri materiale…

Intr-un articol din 1971, Ian Murray scria “Lui Paulescu, distinsul om de stiinta roman, i s-a acordat o recunoastere insuficienta. Cand echipa din Toronto isi incepea cercetarile, profesorul roman reusise deja sa extraga hormonul antidiabetic din pancreas (insulina n.a.) si sa-i demonstreze eficienta in reducerea hiperglicemiei diabetice. Banting si Best sunt considerati a fi primii care au reusit sa izoleze insulina. Ei fost numiti ‘descoperitorii insulinei’. Renalizandu-se toate circumstantele, este sa ironic sa vezi cum Paulescu, cu toata experienta sa, este in pericol de oblivion, in timp ce tanarul si neexperimentatul Banting este prezentat ca si cum ar fi descoperit singur insulina”. La fel se pronunta si Roif Luft, presedintele Fundatiei Internationale de Diabet si Director al Comitetului Nobel pentru Fiziologie si Medicina (1971).

Orice incercare de distrugere si deconstructie a identitatii unui popor in functie de interesele vremii, se face actionand mai cu seama asupra numelor cu rezonanta, fie trecandu-le sub uitare, fie schimbandu-le reprezentarea. Se produce astfel o dezradacinare, insotita de o labilitate morala, care cu greu mai poate fi combatuta. Este de datoria noastra nu numai de a ne cunoaste marile valori personificate in mari romani, ci si de a le promova in contextul mondial. “Nosce te ipsum” nu numai ca individ dar si ca popor, ca suflet colectiv!