Controversata si tragica batalie pentru podul de la Arnhem, sub numele
ei codificat de „Market-Garden”, a insemnat pentru corpul expeditionar
aliat cea mai grava infrangere de pe continentul european. Pierderile
aliatilor din acest atac combinat terestru si aeropurtat au depasit cu
mult pierderile debarcarii din Normandia. „Market-Garden” a fost o
grava eroare strategica, o infrangere majora, dar si o pa-gina de curaj
care a devenit le-gendar. In a doua jumatate a lunii septembrie 1944,
cand s-a produs cea mai gigantica operatiune de desant aerian din
istoria celui de-al doilea razboi mondial, armatele celui de-al doilea
Reich erau impinse spre granitele Germaniei prin loviturile concentrice
ale fortelor coa-litiei antihitleriste venind din rasarit, din sud-est,
din Franta, Belgia si Italia, pe un front ce depasea 5.000 de kilometri.
Planul lui Monty Planul feldmaresalului Montgomery era de a realiza
trei capete de pod in nord-estul frontului – Eindhoven, Nijmegen si
Arnhem; dupa aceea, un covor de care de asalt, urmate de infanteria
motorizata, trebuia sa se desfasoare – incepand de la linia frontului –
pe 80 km, legand intre ele cele trei zone de parasutare. Planul
cuprindea trei operatii distincte: transport, protectie si
reaprovizionare. Organizatorii operatiei mizau pe viteza, curaj,
precizie si surprindere – toate acestea derivand dintr-un plan de
desantare sincronizat cu ma-xima precizie cu actiunile teres-tre care,
la randul lor, mizau pe dezorganizarea si slabiciunea fortelor germane.
Fiecare veriga a operatiei „Market-Garden” era legata de urmatoarea si
daca una din ele ceda, toate celelalte erau expuse dezastrului. Daca
pana la Eindhoven drumul era bun, dupa aceea el se ingusta, dupa care se
intra intr-o zona de poldere. Blindatele nu puteau inainta in aceste
portiuni joase de uscat smulse marii decat in sir indian, devenind
astfel o prada usoara pentru apararea antitanc. Mai mult, daca unul
ramanea in pana, bloca intregul traseu, pana cand fantasinii (trupele de
insotire a tancurilor in timpul atacului) ar fi reusit sa-l impinga in
sant. Intre Nijmegen si Arnhem, o desfasurare de tancuri si de
infanterie era imposibila, drumurile laterale fiind inutili-zabile.
Montgomery fusese avertizat de toate acestea de printul Bernhard al
Olandei, dar feldmaresalul n-a tinut seama de avertisment. De-a lungul
coridorului ingust pe care urmau sa-l strabata blindatele, se gaseau
cinci poduri mari. Ele trebuiau sa fie cucerite intacte, prin lansarea
unui desant aerian. „Market”, faza aeriana a operatiunii, era
grandioasa: ea prevedea folosirea a 5.000 de avioane de vanatoare,
bombardiere si avioane de transport si peste 2.500 de planoare.
Declansarea atacului Atacul a inceput la 17 septembrie, la ora 13,30.
In cadrul unei actiuni fara precedent, desfasurata in plina zi, o
intreaga armata aeropurtata aliata, inzestrata cu autovehicule si
tehnica de lupta, a inceput desantarea in spatele liniilor germane.
Obiectivul acestei temerare si istorice invazii din cer: Olanda ocupata
de nazisti. Zburand la firul ierbii, avioanele de
vanatoare-bombardament indicau directia spre zonele de lansare,
incercand in acelasi timp sa rada de pe fata pamantului tot ce ar fi
putut stanjeni zborul formatiilor. In ciuda focului dezlantuit de
antiaeriana germana si a aterizarilor fortate, planoarele au reusit sa
duca la destinatie aproape 80% din efective si 75% din jeepurile si
materialele pe care le transportau. La sol, de-a lungul granitei dintre
Belgia si Olanda, se aflau in dispozitiv pe baza de plecare fortele
„Garden”, coloane nesfarsite de tancuri ale Armatei 2 britanice. La ora
14,35, precedate de focul artileriei si ghidate de nenumarate avioane de
vanatoare Typhoon, dotate cu lansatoare de rachete, tancurile au
inceput sa inainteze spre coloana vertebrala a Olandei, de-a lungul unei
magistrale strategice pe care parasutistii angajasera deja lupte ca s-o
cucereasca si s-o mentina libera. Arnhemul, aflat la cea mai mare
distanta de fortele „Garden”, era obiectivul cel mai ambitios. Fara de
acest pod peste Rin, actiunea indrazneata a lui Montgomery de a elibera
Olanda, de a executa o manevra de intoarcere a liniei Siegfried si de a
face un salt in Ruhrul industrial ar fi esuat. O servieta pacatoasa
Generalului Student i-a fost dusa o servieta intacta, gasita intr-un
planor doborat aproape de comandamentul sau. „Era de necrezut. Servieta
continea intregul ordin de atac al inamicului pentru operatia in curs.
Ne aratau totul: zone de desantare, coridorul, obiectivele, pana si
denumirile diviziilor participante. Totul! Am putut sa descifram imediat
implicatiile strategice. Intentionau sa cucereasca podurile inainte ca
noi sa le putem distruge”, afirma Student, dupa razboi. Generalul german
Bittrich a insistat ca podurile de la Nijmegen si Arnhem sa fie imediat
distruse, dar feldmaresalul Model s-a opus, considerand ca oricare ar
fi planurile englezilor, podurile puteau fi aparate de germani.
Bi-ttrich sustinea ca podul de la Nijmegen e cheia intregii operatii.
Era suficient sa fie distrus, pentru a desprinde capul ofensivei
aliatilor de trupul ei. Acesta era genul de batalie preferat de Model:
reclama improvizatie, indrazneala si, in primul rand, rapiditate.
Parasutistii aliati au fost nauciti de violenta atacurilor inamicului,
cu totul neasteptate. Cu toate acestea, la miezul noptii, parasutistii
aliati au ajuns sau se luptau sa ajunga la obiectivele principale.
Macelul de la Arnhem Batalionul condus de colonelul John Frost reusise
sa ocupe capul de nord al podului de la Arnhem. In oras a inceput o
lupta stranie, pe viata si pe moarte, ce parea sa se desfasoare fara
nici un plan, fara o conceptie tactica. Ca orice lupta de strada,
devenise o inclestare violenta, corp la corp, pe o tabla de sah formata
din strazi. Englezii, care nu aveau decat armament usor, nu puteau sa
faca fata tancurilor germane. Mandrii cetateni ai Arnhemului asezau
corpurile soldatilor amici si inamici fara deosebire de-a latul
strazilor, formand baricade umane, inalte de aproximativ doi metri,
pentru a impiedica tancurile germane sa ajunga la Frost, pe pod. In
vreme ce autoblindatele Cavaleriei de garda, tancurile grenadirilor si
impunatoarele forte principale ale Corpului 30 ajungeau la Nijmegen,
doua tre-imi din vitalul coridor fusesera parcurse si pornise al doilea
val al asaltului, aproape 4.000 de avioane, la Arnhem prapadul ii
inghitea incetul cu incetul pe englezi. La 20 septembrie, era evident
ca rezistenta oamenilor lui Frost nu mai putea continua mult timp.
150-200 de oameni fara munitie erau supusi unui tir aproape neincetat,
asteptand un ajutor care n-a venit niciodata. Operatia prin care
Montgomery spera sa puna repede capat razboiului se indrepta spre
tragicul ei sfarsit in mod inexorabil. Englezii ar fi trebuit sa reziste
4 zile la Arnhem. Au rezistat mai mult de doua ori pe atat, depasiti ca
efective si armament. Retragere cu sprijin german Walter Model a
declansat contraofensiva germana. Gene-ralul german era deja convins ca
aliatii nu vor reusi niciodata sa-si duca planul pana la capat. Intregul
coridor a devenit tinta unor atacuri succesive germane. Tancurile
germane strapungeau pozitiile pe care soldatii obositi, ajunsi la limita
pu-terilor, nu le mai puteau apara. In momentul in care fortele aliate
au ajuns la 1,5 km de Arnhem, Frost a fost nevoit sa se predea. Atacati
din trei parti, lipsiti de apa, medicamente, rezerve de alimente si
munitie, britanicii nu au avut de ales. In timp ce ranitii englezi ii
urmareau cu uimire si neincredere, germanii se miscau printre ei cu o
extraordinara amabilitate, felicitandu-i pentru modul cum au luptat si
impartindu-le tigari, ciocolata si rachiu. Marea unitate aeropurtata
britanica incetase sa mai existe. Duminica, 26 septembrie 1944, a fost
semnat un armistitiu de incheiere a focului pentru doua ore. Siruri
lungi de raniti, coloane de jeepuri, ambulante si camioane au inceput sa
se deplaseze spre pozitiile de unde pornisera in aceasta temerara
actiune. „Germanii ne-au ajutat. Curios, dar nu exista nici urma de
animozitate. Nimeni nu avea nimic de spus”, marturisea un preot care a
ajutat la evacuarea ranitilor. Dupa mai mult de sase decenii de la
evenimente, se pare ca motivele esentiale ale infrangerii sunt estimarea
eronata a fortelor inamice si aprecierea inexacta a terenului.
Dezastrul vazut ca o victorie La Arnhem s-a scris o epopee si s-a jucat
o tragedie. Dovezile spun ca a fost un dezastru britanic in care
curajul nebun a fost lipsit de o armatura in materie de strategie, de
informatie si de tehnologie competente. Cu toate acestea, britanicii au
avut o alta parere despre rezultatul bataliei. „Batalia de la Arnhem a
fost in proportie de 90% un succes (...) Succesul deplin la Arnhem a
fost impiedicat de doua motive: vremea proasta, care nu ne-a permis sa
aducem forte proaspete si inamicul, care a reusit o surprinzator de
rapida concentrare de forte cu care ni s-a opus.” – feldmaresalul
Bernard L. Montgomery „Batalia pentru Arnhem a implicat mari riscuri,
dar ele au fost justificate de scopul propus – atat de aproape de a fi
atins. Daca am fi avut norocul sa fim ajutati de conditiile atmosferice
si sa nu ne fie potrivnice in momentele cri-tice, reducand dibacia
noastra de zbor, este probabil ca am fi izbutit (...) Batalia a fost in
mod sigur o victorie, cu toate ca divizia de avangarda, cerand zadarnic
intariri, a fost macelarita.” – primul ministru britanic, Winston
Churchill O infrangere incontestabila „Operatia a indeplinit o parte
din ceea ce astepta de la ea feldmaresalul Montgomery: un coridor al
aliatilor patrunzand pe o distanta de circa 100 km in interiorul
Olandei, incluzand capetele de pod de la Maas si Waal; dar, dupa logica
nemiloasa a razboiului, operatia a fost un esec. Ea n-a reusit nici sa
stabileasca un cap de pod pe ultimul fluviu, cursul inferior al Rinului,
nici sa imparta in doua teritoriul Olandei, nici sa dubleze zidul de
vest al apararii germane si nici sa puna armata britanica intr-o pozitie
favorabila pentru a ataca Ruhrul. Dar mai grav decat toate este ca a
esuat in a da o lovitura unui comandament german sovaielnic. La prima
vedere, ar putea parea ca de esec a fost vinovata zeita norocului:
amploarea diviziilor de tancuri SS, prezenta activa in zona a
generalilor Model si Student, capturarea ordinului operational al
aliatilor, vremea proasta. Au fost ghinioane crunte. Batalia de la
Arnhem, cea mai mare operatie cu trupe aeropurtate din istorie, a
devenit, pentru aliati, o infrangere incontestabila.” – istoricul
Charles B. MacDonald Renuntarea la lumina lunii Aliatii au avut nevoie
de 24 de aerodromuri pentru decolare. Planoarele trebuiau sa transporte
35.000 de oameni si echipament greu, cu jeepuri si piese de artilerie.
Desantarile precedente de proportii mari au fost executate la lumina
lunii, dar semiintunericul crease confuzie la identificarea zonelor de
desantare, dificultati in gruparea trupelor si provocase pierderi
inutile. De aceea, generalul Brereton a decis ca acest asalt colosal sa
fie executat in plina zi. Era o hotarare fara precedent. In toata
istoria operatiilor de desant aerian nu s-a mai pomenit o lansare de
asemenea proportii in plina zi. Existau riscuri: diviziile puteau sa fie
lansate sau sa aterizeze cu planoarele in alte zone decat cele fixate;
podurile puteau fi distruse de inamic chiar inaintea asaltului; vremea
rea putea impiedica aprovizionarea pe calea aerului; si chiar daca toate
podurile erau cucerite, coridorul putea fi taiat in orice punct.
Pierderi uriase, pentru nimic La 26 septembrie 1944, germanii stapaneau
Rinul ca si mai inainte, pe toata lungimea lui, si aveau sa-l
stapaneasca in Olanda pana la 21 martie 1945. Pe un culoar stramt, pe o
lungime de circa 100 de kilometri, in spatele frontului, au actionat
divizii americane, britanice, poloneze si canadiene, floarea fortei de
soc aeropurtate aliate. Pierderile de vieti omenesti ale unitatilor
aeropurtate angajate, aproape 35.000 de oameni, au fost de 13.000 de
oameni ucisi, raniti sau disparuti, ceea ce inseamna mai mult de o
treime din efective. Germanii au pierdut doar 3.400 de oameni. „Drept
rasplata pentru o bravura extraordinara si pentru atatea sacrificii,
aliatii au castigat un iesind de 80 km care nu ducea nicaieri”, afirma
John C. Warren
